Colegiile universitare din Transilvania

Această conotație are, se știe, tradiție în Transilvania, în legătură cu crearea colegiului iezuit din 1581, de către misiunea pontificală condusă de Antonio Posevino și avându-l ca rector pe Jakub Wujek, apoi cu colegiile reformate. Oricum, termenul de „colegiu universitar" l-am lansat în 1997, când ne-am asumat crearea primei rețele de unități în jurul universității principale a Transilvaniei, anume, la Bistrița, Sfântu Gheorghe și Gheorghieni. Acestea erau „colegii universitare" (deci nu încă facultăți, dar, odată cu dezvoltarea lor, puteau deveni facultăți propriu-zise!) și se bucurau de autonomie de organizare și funcționare, în cadrul Universității „Babeș Bolyai", care rămânea, ca în majoritatea țărilor europene, ordonatorul de credite și titularul autonomiei universitare. Aceste unități s-au afirmat în fapt drept colegii cu drepturile menționate, chiar dacă tot felul de minți înguste le vânau prin dispoziții, până când, prin aplicarea de reglementări noi, lipsite de cultură, au fost rebotezate ca „extensiuni" și, apoi, slăbite. Ca să se confirme, ironic, adevărul că la noi nici o idee salutară nu rezistă ușor! 

Crearea colegiilor universitare din Transilvania și, de fapt din țară, după 1989, a fost o inițiativă a UBB. Ea s-a asumat după discuții privind accesul tinerilor la studii și studiile în limba maternă. România moștenise în 1989 o politică foarte restrictivă în materie de acces în învățămîntul superior, care a avut consecințe dramatice în ceea ce privește șansa de a învăța pentru copiii de țărani și de muncitori și pentru familiile aparținând minorităților etnice. E destul să amintim că admiterea presupunea meditații scumpe, cu costuri peste puterile celor mai mulți, respectiv probe concepute mai mult în interesul decidenților decât pentru trierea candidaților.
Nu se puteau depăși consecințele acelei politici restrictive, care a particularizat România chiar printre țările socialismului răsăritean, fără măsuri profunde. Pe de altă parte, era previzibilă o nevoie de personal cu studii de specialitate în județe prea puțin atractive pentru absolvenți.
Decizia pe care am luat-o (vezi hotărîrea Rectoratului nr.4131/5 mai 1997, inclusiv în „Buletinul Informativ" nr.13/1997, p.31) a fost aceea de a organiza colegii universitare în câteva locuri, din Transilvania, cum am arătat, la Bistrița (Administrație Publică), Gheorghieni (Turism), Sfîntu Gheorghe (Economie). Această decizie a fost sprijinită din prima clipă de prorectorul responsabil cu studiile în maghiară, Andras Magyari, și apoi de succesorul său, Paul Szilagy, și de facultățile implicate. Autoritățile locale din cele trei orașe au fost primele care au oferit suportul - înainte de orice în materie de infrastructură, care a fost răspunderea exclusivă a acestora pînă când UBB a trecut la achiziții de clădiri proprii (cum a fost la Bistrița) sau la amenajarea de clădiri primite (Gheorghieni) sau la construcția de microcampusuri proprii (cum a fost la Sfântu Gheorghe, unde în 2011 s-a putut inaugura una dintre cele mai frumoase clădiri universitare din țară). Directorii desemnați (vezi Buletinul Informativ, nr.8/1977, p.10) dintre specialiștii de la fața locului - Gh.Buta, Dombay Istvan, respectiv Domokos Ernö - au lucrat cu pricepere și dedicare, încât aceste colegii au intrat în funcțiune neîntârziat.
După exemplul contagios al celor trei colegii universitare, inițative similare s-au concretizat la Sighetul Marmației (1998), Satu Mare (1999), Zalău (2000), Sibiu (2000) și în alte locuri. Acestea au atins grade de maturizare diferite, ele urmând a fi construite în timp, în profunzime.
La noi, orice extindere a șanselor de studii stârnește reacții. Motivele nu lipsesc și țin de relaxarea profesională inadmisibilă de la examene, care a ajuns în țară, mai nou, pe fondul degradărilor ce se lățesc de la o zi la alta, la vânzarea de diplome, de examene, la inflația de calificative mari în universități și la o superficialitate endemică a abordărilor. Este de observat, însă, că nu protejăm diplomele și examenele reducând șansele de studii, ci dând reglementări adecvate și aplicându-le. Nu insist aici asupra faptului că, de pildă, se discută de calitate în condițiile în care legislația din România este atât de rău întocmită încât nu precizează nicăieri ce este, la propriu, o universitate, ce este o profesură, ce înseamnă examen promovat, ce este un profesionist etc., așa cum se face în țări comparabile. Lucrurile acestea sunt lăsate la noi în bătaia vîntului. Oricum, nu dă rezultate nici lipsa de reglementări în materie, dar nici aplicarea habotnică a unor reglementări prost gândite.
Unii fac și astăzi mare caz de „păstrarea calității studiilor", fără să pună în discuție valoarea profesională a propriei prestații. Aceștia cer măsuri dure la admitere și restricționarea din nou a acesteia. În fapt, nu admiterea, dură sau permisivă, decide calitatea travaliului studentului, care poate fi sancționată mult mai adecvat la examenele din timpul studiilor. Tocmai profesori care nu sunt în stare să exercite examinări concludente pretind cu vehemență oprirea candidaților la admitere! Mai nou, se bat cu pumnul în piept tot felul de neisprăviți profesional care vor să-i împiedice pe alții să studieze cu argumentul fals folosit al apărării calității. Unul a mers până acolo încât a reluat fățiș propunerea lui Nae Ionescu de a reduce școlaritatea! Peste toate, România are și astăzi prea puțini tineri dintr-o cohortă în învățământul superior, rămânând printre ultimele țări din Europa și la acest indicator (cum arată chiar cele mai recente date comunicate de instituțiile europene!).
Orice om lucid știe că extinderea șanselor de studii nu dă rezultate dacă profesionalismul este în suferință. Dar extinderea, gândită responsabil, nu are de a face cu relaxarea exigențelor profesionale; ea trebuie să aducă un plus profesional oriunde. În această optică au fost concepute colegiile universitare care au funcționat la UBB de la înființarea primelor, din 1997, până în 2012. Deja prin actele fondatoare (vezi, de pildă, hotărârea Rectoratului nr.9877/1997, aprobată de Senat) s-a prevăzut pentru fiecare colegiu o bibliotecă proprie, conexiune electronică, acces la granturi naționale și internaționale, simbioza cu facultatea tutelară, funcționarea pe baza unui program de dezvoltare propriu, dotare auto. Ulterior, exigențele de organizare și funcționare au fost continuu întărite, încât acolo unde personalul colegiilor a fost bine calificat și a lucrat cu dăruire, s-au întrunit condiții de studiu care nu au fost sub nivelul din Cluj-Napoca. Unele colegii, precum cel din Gheorghieni sau Sfântu Gheorghe, au intrat, de altfel, în interesul internațional și în cooperări în afara frontierelor, iar la Bistrița sau Sighetul Marmației au fost organizate semnificative reuniuni științifice cu participare externă.
Rectoratul a adoptat - pe lângă măsurile luate de direcțiunile colegiilor universitare însăși - inițiative pentru a asigura nivelul studiilor în colegiile universitare. Sunt edificatoare, de pildă, hotărârea Senatului privind posibilitatea continuării studiilor după colegiu (nr.3502/2000), hotărârea Senatului privind noile specializări din colegiile universitare (nr.20771 din 18 noiembrie 2002), hotărârea Senatului privind funcționarea învățământului la distanță în colegii (nr.20553/2002) și multe altele, ce pot fi consultate în arhivele existente. Colegiilor li s-au aplicat toate măsurile generale ale UBB privind studiile, cercetarea științifică, relația cu mediul economic, cooperările internaționale, încât au devenit o parte a universității de care aceasta putea răspunde.
Ca de obicei, abia oamenii cu capacitate de înțelegere și dăruire crează faptele istoriei. Nu pot să nu menționez cât de mult și eficient au lucrat pentru colegii, alături de cei deja amintiți, prorectorii Nicolae Bocșan, Pompei Cocean și Szamosközi Istvan, directorii Fazakas Joszef (Sfântu Gheorghe), Nicolae Boar (Sighetu Marmației) , Ioan Rus (Zalău), Vegh Adalbert (Satu Mare), iar dintre cei care au sprijinit colegiile de la Cluj, Ion Irimuș, Pandi Gavril, Dănuț Petrea, Dumitru Matiș, Vasile Chiș, Aurel Giurgiu, Gh.Roman. În urma fiecăruia au rămas nu numai agitația obișnuită din jurul funcțiilor, ci și fapte durabile. „Colegiile universitare" din teritoriu constituie, fără îndoială, un moment distinct al istoriei universitare din Transilvania și din întreaga țară, care contează și va conta când educația populației este luată în serios. (din volumul Andrei Marga, Anii inovării, în curs de publicare).

andreimarga.eu