Eu nu critic. Doar constat

Eu nu critic. Doar constat
"Dacă vrei să devii curvă, beţivă şi drogată este suficient să nu le saluţi pe bătrânele de pe banca din faţa blocului." Nu e un banc, e un adevăr.

Să întâmpla ca pe un website clujean să aibă loc - la comentarii, şi fără succes - un fel "character assassination" frenetic adresat unei persoane pe care o cunosc... A avut superbul bun-gust şi educaţia să ignore aversa de gelozii şi invective gratuite, aşa cum şi alţii au înţeleapta idee să nu ţină cont de gura lumii. Te poţi cruci, totuşi, în ce zemuri de mitocănie mai zace societatea - şi-n ce repere de judecată se-nfundă mintea celor care bâjbâie să capete importanţă profesând "spirit critic".

Femeia frumoasă e cap de listă în desfigurarea prin bârfă şi stereotipie. Se face mai abitir dacă o vezi la volanul unui automobil de clasă. Din Budapesta în Bucureşti şi Moscova, trecând prin Cluj şi Huşi, bârfele cresc exponenţial cu valoarea maşinii şi înfăţişarea ei. Că o fi vreun el - convins că-l ţin brăcinarele virile şi e interesat de damă, dar se teme de un refuz - ori o ea - căţărată pe înaltele tocuri ale competiţiei cu atât mai acerbe cu cât nu o bagă nimeni în seamă -, amândoi îşi deversează poveştile privind moralitatea celei de la volan. Hm... printr-un ricoşeu pe care nu-l bănuie (nu au timp să îl descopere), îşi expun de fapt propriile temeri, complexe şi slăbiciuni. În fond, ca om, eşti şi faci doar ceea ce gândeşti. Iar când le şi spui, nu mai laşi niciun dubiu.

Dacă o ea iese cu un el la masă - un el neutru, care îi poate fi coleg sau fost coleg de birou, partener de afaceri sau fost coleg de facultate, o rudă sau un simplu prieten -, concluzia cade la ţanc: ăştia doi tăvălesc cearşafuri. (Ferească Sfântul ca el să aibă cu vreo 10-20 de ani în plus! ("Vaaaai tu!...") Ce mama naibii, cine a mai pomenit două persoane de sex opus să iasă doar pentru plăcerea companiei şi a unui dialog inteligent?!...)

O tânără care vrea să înceapă un job de studentă ca manechin e ţintă perfectă de luat în derâdere - aici, la Bucureşti, la Milano, Paris, etc. Gurile slobode ar face spume dacă ar afla că într-adevăr manechinele lucrează, sau dacă ar şti că modellingul poate fi doar un job secundar. Apoi s-ar înverzi dacă şi-ar da seama că un număr suficient de mare din "împiedicatele" alea bune de târât o cârpă dintr-o parte într-alta a pasarelei sunt cât se poate de inteligente, perceptive şi, mai mult, chiar or fi terminat o facultate; vorbesc bine sau binişor vreo două-trei limbi străine şi circulă destul de mult în marile capitale ca să aibă o idee clară ce înseamnă profesionalismul, exigenţa, stilul. Şi ajung să însemne mai mult decât clevetitoarele care dispun doar de o viaţă trăită într-o văgăună de ignoranţă. Mă întreb: dacă în lumea lor nu contează decât "frumuseţea interioară", de ce s-or fi blocând, când vine vorba de alte persoane, doar la cea exterioară?... Întreb şi eu - dar bănui răspunsul.
(Femei atrăgătoare, deştepte, şi cu stil? Legendă urbană, pentru unii. Ce noroc am să cunosc o suită de asemenea Eve, cu un rafinament şi o carismă care îngenunchiază toate bârfele.)

Bărbaţii îşi au porţia lor de nerozii de înfruntat.
Tipul care trage de fiare: ăla e neaparat un fel de idiot prin excelenţă, cu IQ de păpădie, narcisist, lăudăros şi dependent de chimicale. Evident, deştepţii şi deşteptele de bodegă nu au idee ce înseamnă un efort de voinţă, un efort fizic susţinut, ideea de competiţie asumată cu tine însuţi şi cu ceilalţi, şi nici plăcerea estetică. Şi habar n-au că, în gym - în ziua de azi - găseşti de la regizori la directori de corporaţii, de la tineri antreprenori la avocaţi. Sau că alţi ‘trăgători de fiare' şi sportivi pro au excepţionale poveşti de viaţă şi motivaţii. Fireşte, e mai uşor să râgâi invidie decât să faci tracţiuni la bară.

La polul opus, omul de cultură: stereotipizat ca un neadaptat nostalgic şi stângaci, moralizator cu orice preţ, defazat, pierdut în propriile idei şi muncit de ele până la izolare, prost îmbrăcat, duhnind a tutun sau alcool. Aiurea. Intelectualii au minţi alerte, gusturi de cunoscători în cele mai variate domenii, consumatori de cultură în toate aspectele ei, adesea hype, smart & witty. Aici intră şi un Beigbeder, şi un Niall Fergusson, şi un Cărtărescu. (Înşirui, nu echivalez.)
Tipul cu automobil de lux. Dacă nu e băiat de bani gata (categorie despre a cărei stereotipizare oarbă am mai vorbit), atunci o fi vreun infractor, un traficant, că altfel nu se poate; pentru creierele pătrate, un om de afaceri necertat cu legea sau un tânăr care să fie model de succes în business nu există. (E adevărat, şi asta doar pentru că un creier pătrat e incapabil să conceapă un model de succes; altfel ar şti că există.) Las' că ne rămân de lăudat ceilalţi, neperformanţi, ne-bogaţi, necompetitivi, neinformaţi.

Răsfăţul ăsta în ignoranţă, insolenţă şi e demn de absolut tot dispreţul. Acelaşi dispreţ pe care "bunul român" îl are atunci când străinul, ignorant şi insolent, îi confundă neamul cu ‘etnia', în Paris, München şi Londra. Se fac clăbuci la gură spunându-le străinilor să se informeze înainte să scrie despre români, dar nu se face un efort minimal de discernământ atunci când vine vorba de propria societate. Dacă critici, critică punctual şi în cunoştinţă de cauză. Ajungi altfel să crezi că dacă prostia, plăcerea de a murdări şi invidia erau surse de energie, ţara asta era înfloritoare din exporturi. Şi eu nu critic. Doar constat.

Comenteaza