Investitiile si veniturile personalului

„Mărirea veniturilor instituției prin activități specifice, creșterea veniturilor personalului și sporirea investițiilor" a fost deviza care a condus abordarea financiară pe care am promovat-o. Ea a fost convertită, în perioada 1993-2012, în realități.
Universitatea clujeană a ajuns nu numai la cele mai mari dimensiuni din istoria ei, dar și la bugetul cel mai ridicat. Veniturile proprii ale instituției au atins, în cei mai buni ani, nivelul de 52% din finanțare. Veniturile personalului au atins nivelul cel mai înalt în țară, devenind comparabile cu cele din Slovenia, de exemplu, țara cu cele mai înalte venituri printre țările tranziției, sau chiar cu veniturile din alte țări europene. În unii ani, ponderea investițiilor în totalul cheltuielilor a trecut de 40%.
Abordarea financiară pe care am aplicat-o s-a distins de la început prin câteva opțiuni. Le prezint pe scurt.
Mai întâi, a fost considerarea finanțării ca proces cuprinzător. Am inventariat toate sursele de venituri și am pus în valoare, în ordine, sursele majore: cercetarea științifică și valorificarea soluțiilor tehnologice; programe ale Băncii Mondiale și granturi ale autorităților române; valorificarea financiară a infrastructurii și echipamentelor; taxe pe prestații; taxe de studii în condițiile legii. După programele „Tempus", care au fost folosite cu randament înalt la universitatea clujeană în 1993 și anii ce au urmat, au intervenit programele Uniunii Europene, care erau accesibile doar membrilor ei.
Fiecare dintre aceste surse a fost foarte importantă. Au fost însă și neajunsuri. În România, tradiția cercetării tehnologice este încă firavă. În continuare, se preferă importul de patente inovației tehnologice. Pe de altă parte, profesorul, din orice generație, are aici tendința de a se restrânge la predare, iar dacă face, totuși, cercetare științifică, aceasta rămâne retorică, asumarea de răspunderi față de starea tehnologiei sau economiei sau instituțiilor fiind excesiv de redusă. Unii, bunăoară, etalau publicații, dar nu erau dispuși să observe că industriile respective dispăreau. Alții revendicau merite privind calitatea cursurilor, dar economia intra în dezindustrializare.
A fost creat Oficiul Granturilor (nr.2038/1997) și s-a căutat exploatarea cu randament maxim a granturilor europene (nr.3602/2011). Dar programele europene din România, mai ales cele din domeniul „resurselor umane" - promovate în optica unui neoliberalism primitiv, ca urmare a erorilor de reglementare de la nivelul guvernului din 2005 și anii următori - au adus bani mai mult în buzunare private, fără să aibă consecințe substanțiale, precum se vede bine în Polonia, în crearea de unități, ameliorarea infrastructurii și echipării sau în refacerea calificării și raționalizarea activităților. Opinia mea, exprimată public, a fost de la început aceea că soluția mai bună în domeniul „resurselor umane" ar fi fost asigurarea unui card pentru fiecare cetățean, încât, cu ajutorul lui, cetățeanul să se înscrie la formele de pregătire adecvate și să-și procure aparatura și cărțile indispensabile.
A fost apoi opțiunea folosirii optime a sistemului modern al „finanțării globale a universităților", care a început să se aplice în România (hotărârea nr.5356/1999). Aceasta a însemnat, înainte de toate, dezvoltarea în universitate a unor competențe precise în materie de finanțe și finanțare și, într-un anumit sens, calificarea liderilor academici în domeniu. Prorectorul Nicolae Paina a condus acest proces, iar ștafeta a fost preluată apoi de prorectorul Nicolae Bocșan (care și-a făcut o pregătire pentru a prelua, în 2004-2008, Rectoratul, iar mai târziu de prorectorul Cristina Ciumaș, care a imprimat rigoare profesională întregii activități financiare din universitate. Directoarea generală a universității, Viorica Mac (Bârsan), a sprijinit cu pricepere și spirit de răspundere, din diversele poziții administrative pe care le-a deținut, această evoluție.
A fost, mai departe, opțiunea descentralizării administrative (nr.1559/1997) și a creării autonomiei financiare a facultăților, departamentelor, catedrelor și institutelor de cercetare (nr.11107/1996). Mentalitatea asistențial-socială s-a opus descentralizării, dar destul de curând s-au sesizat avantajele ei, încât oponenții s-au restrâns la cei care nici nu atrăgeau studenți și nici nu realizau cercetare științifică pe care cineva să o solicite și să o plătească. Pe de altă parte, Rectoratul a intervenit mereu pentru echilibrarea financiară a acelor unități ce rămân indispensabile unei universități de performanță.
Opțiunea sporirii și diferențierii veniturilor personalului a continuat. În 2000, ca ministru al educației naționale, am lucrat la legiferarea celei mai mari creșteri salariale din învățământ de după 1989 - în jur de 50% - și a sistemului nou și modern al diferențierii salariale. Ca Rector, am pus veniturile personalului didactic și nedidactic în dependență de resursele extrabugetare ale unității respective. Deciziile universității clujene (nr. 8129/1997; nr. 2184/2000; nr. 25025/2003; nr. 25336/2003 și altele) au asigurat deopotrivă o rațională diferențiere salarială și sporirea veniturilor în funcție de performanța facultății. Pentru cei foarte angajați în activitățile de învățământ și cercetare științifică din instituție au fost anii cei mai buni din perioada postbelică. Ei s-au bucurat, de asemenea, de premiile anuale (nr.11893/1977) și de un sistem întreg de evidențiere, precum „diplomele anuale" (nr. 2/2003) sau „medalia" instituției (nr. 3/2003).
A fost, apoi, opțiunea concentrării corpului didactic asupra activității universității în care s-a angajat, reducând la maximum activitățile în așa zisele „universități private" (nr.246/1994; nr. 20130/2002; nr. 20111/2002; nr.25726/2003 și altele). Rezultatul general - dincolo de opoziția de așteptat a câtorva persoane, care nu puteau înțelege că libertatea de inițiativă, firească într-o economie modernă, nu înseamnă, într-o țară civilizată, demantelarea sau slăbirea propriei instituții și întreținerea altora - a fost acela că cea mai mare parte a corpului didactic s-a putut dedica instituției.
În același timp, Rectoratul a luat măsuri de consolidare profesională a personalului și catedrelor: întărirea postului de profesor universitar (nr. 2393/2001), asigurarea succesiunii în catedre (nr. 20009/2002), angajarea de profesori din străinătate (nr. 25190/2003), de „cadre didactice asociate" (nr. 20357/2001), „angajarea pe durată determinată" (nr. 20321/2001), introducerea „prelegerii inaugurale" la conferențiari și profesori și a „prelegerii de despărțire" la pensionați (nr.16114/2001). Pregătirea „resurselor umane" a fost urmărită sistematic (nr. 25215/2003; nr. 23100/2008).
A fost, apoi, opțiunea reformării contabilității și a trecerii la contabilitate proprie a facultăților și marilor unități (nr.798/1997). La aceasta s-au adăugat informatizarea administrației (nr.13577/1997) și includerea personalului tehnico/administrativ în cooperări internaționale (nr.25766/2003), care au mărit profesionalismul și eficiența administrației tehnice.
A fost, în sfârșit, dar nu în ultimul rând, opțiunea pentru investiții în infrastructură și echipamente. Nu mai insist asupra echipamentelor, care au fost aduse la zi, atât în laboratoarele didactice, cât și în cele de cercetare științifică. Doar în anii de după 2000, Fizica și Chimia au folosit pentru echipare câte cel puțin cinci milioane de euro, Informatica peste două milioane, Biologia două milioane. Infrastructura generală a UBB a cunoscut în 1993-2012 cea mai mare dezvoltare de la crearea clinicilor și a altor unități universitare, în timpul Imperiului.
S-au construit numeroase clădiri noi: Facultatea de Științe Economice, 1999; Facultatea de Educație Fizică și Sport, 1995; Complexul Piramida, 2002; căminul Universitas, 2002; căminul Economica I, 2007: căminul Economica II, 2007; Sala Sporturilor „Gh.Roman", 2008; Complexul de Kynetoterapie, 2008; Complexul de Natație Universitas, 2009; căminul Sportul XXI „Flavia Rusu", 2011; Colegiul Universitar Sfântu Gheorghe, 2011; Facultatea de Teologie Ortodoxă, 2012.
S-au înscris sau recuperat numeroase clădiri în justiție: Colegiul Academic, 1996; Muzeul Colecțiilor, 1999; Centrul de Formare Continuă, 1999; Institutul de Psihologie, 2001; Institutul de Istorie Națională, 2006; Facultatea de Teologie Romano-Catolică, 2009.
S-au primit clădiri din partea Ministerului Educației Naționale: Baza Beliș, 1999; Facultatea de Sociologie, 2000; Institutul de Chimie „Raluca Ripan", 2008. S-au primit clădiri de la autoritățile locale: Facultatea de Teatru și Televiziune, 2005; Baza Baru Mare a Geografiei, 2009.
S-au achiziționat, din resursele financiare ale universității, clădirile: Colegiul Universitar Bistrița, 2000; Institutul de Cercetări Experimentale Interdisciplinare, 2000; Facultatea de Științe Politice și Administrație Publică, 2001; Facultatea de Psihologie și Științele Educației, clădirea Pedagogia, 2001; Facultatea de Studii Europene, clădirea Avram Iancu, 2002; Facultatea de Business, 2002; clădirea Studiilor Iudaice (Sinagoga), 2002; Facultatea de Matematică, clădirea Matematicum, 2004; Institutul de Tehnologie, 2009; Facultatea de Știința Mediului, 2009.
S-au organizat cafeteriile studențești Liliacul (Chimie), Geoclub (Geografie), Justitia (Drept), Economica (Științe Economice) și restaurantele Juventus (Educație Fizică), Economica (Științe Economice) și Hașdeu (prin modernizare).
Întrega infrastructură a fost modernizată. În 2011, Rectoratul și Direcția Generală (directorii generali adjuncți Bujor Câmpeanu și Angela Pui) au inițiat și au obținut programul cu finanțare europeană al modernizării Parcului „Iuliu Hațieganu", care s-a pus în aplicare. Aceeași Direcție Generală și responsabilul cu imaginea (director Ioan Toma) au publicat un edificator volum întitulat Patrimoniul UBB (2012), care ilustrează dezvoltarea înregistrată de instituție în sfera infrastructurii între 1993-2012 și stă la dispoziția celor interesați.
Efortul dezvoltării infrastructurii s-a făcut dintr-o rațiune precisă - creșterea la aproape 55.000 a efectivului de studenți ai universității clujene. Nu se fac investiții în infrastructură decât în funcție de nevoile apărute. Acest aspect trebuie accentuat, căci se observă că, în 2014, instituția cumpără clădiri, din rațiuni obscure, în condițiile în care efectivul de studenți a scăzut cu o cincime și scade în continuare. Pe de altă parte, ca un alt exemplu de folosire abuzivă a resurselor, căminul mobilităților internaționale, „Universitas", din Parcul „Iuliu Hațieganu", se folosește mai nou ca locație pentru activități ce nu au nici o legătură cu căminul studențesc, construit, cum se știe, în programul „10.000 de locuri în cămine pentru studenți", al Convenției Democratice de odinioară, și inaugurat cu ocazia Conferinței continentale a universităților (Ruropean University association) în 2003. (Din volumul Andrei Marga, Anii inovării, în curs de publicare)

andreimarga.eu