Leac de fierbinţeală

Leac de fierbinţeală
Modelul e simplu: copilul bolnav fierbinţeală este băgat la frigider, să-i treacă. La final, toţi constată cu entuziasm că i-a trecut, e rece ca gheaţa, prin urmare a scăpat de beteşug şi tratamentul merită omologat ca eficient.

Un mic amănunt au pierdut din vedere, anume că micuţul e cam ţeapăn şi nu mai respiră. Cam aşa şi cu Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi cu toate instituţiile statului despre care noua putere USL are impresia că funcţionează prost. Decât să îşi adune minţile risipite de mania puterii sau să-i întrebe pe cei cărora nu li s-au împrăştiat încă, în aşa fel încât să le poată regla mecanismele de funcţionare, guvernul d-lui. Ponta le-a băgat la frigider, să nu mai facă gălăgie.

În curând, am putea afla de la televizor că dl. Ponta l-a omorât pe procurorul Panait şi că are trei amante, dintre care două sunt minore. Dacă nu vă va veni să credeţi, regia vă va da şi imaginile, imediat după un „file audio" cu dl. Băsescu aranjând la telefon ultimul transport de focoase nucleare pentru Coreea de Nord, prin intermediul unei firme înfiinţate de Serviciul de Informaţii Externe sub conducerea lui Mihai Răzvan Ungureanu, băiatul acela simpatic şi clipicios, amator de alifii. Până la pauza publicitară, îl vom mai urmări pe dl. Antonescu zvârcolindu-se în somn din cauza unui vis jilav de bărbat la andropauză. Ce-aţi spus? Pixelul purpuriu? Vedeţi-vă de treabă, aşa ceva nu există.

Orice prăpăstii s-ar spune la televizor, oricâte ţâţe s-ar revărsa peste marginile ecranului, oricâţi diaconeşti, capatoşi şi becali v-ar infecta aerul din sufragerie strigând la voi prin televizor, indiferent ce minori sau persoane cu dizabilităţi ar fi exploatate venal pentru un plus de jumătate de punct de audienţă, CNA cel detestat de toţi manipulanţii găleţilor de lături catodice va avea dreptul să tacă suveran sau să dea amenzi fraierilor care le-ar mai plăti. Amenda se suspendă de drept, spune noua lege modificată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă, până la o decizie definitivă şi irevocabilă a instanţei de contencios administrativ sesizate. Adică peste vreo doi ani, după câtă celeritate manifestă instanţele noastre, supra-aglomerate, de altfel.

Să ne aplecăm puţin asupra ordonanţei. Aceasta modifică legea audiovizualului, care este lege organică (statut cerut de însăşi Constituţie, la art. 31, alin. 5), adoptată cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, condiţii care se menţin, fireşte, şi în cazul modificării ei. La fel ca orice lege organică sau ordinară, potrivit Constituţiei, ea poate fi modificată de guvern prin ordonanţă de urgenţă, „numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora" (art. 115, alin. 4 din Constituţie). În actualul cadru constituţional, toate guvernele au abuzat la maximum de legiferarea prin acest instrument, de cele mai multe ori urgenţa noului act normativ fiind enunţată, în niciun caz justificată. Ne aducem aminte noianul de ordonanţe al guvernului condus de dl. Boc, practică pe care, pe bună dreptate, opoziţia de atunci o condamna cu gura plină. De altfel, acesta a fost unul dintre motivele fundamentale pentru care guvernele PDL au fost trântite în parlament, conform textelor moţiunilor de cenzură votate de actuala putere. Ţinerea de minte nu pare să se numere printre calităţile USL-iştilor.

Dacă nu o ştiam înainte, am aflat în această vară că ordonanţele guvernului nu pot fi atacate la constituţionalitate de nimeni în afara Avocatului Poporului, altă instituţie băgată de USL la frigider şi uitată acolo, la terapie. Neconstituţionalitatea şi ilegalitatea crasă a ordonanţei reiese şi din încălcarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, unde se prevede explicit termenul de minimum 10 zile acordat dezbaterii publice a unui text propus spre legiferare. Cum legea nu prevede decât sancţiuni simbolice, nici Ministerul Comunicaţiilor (iniţiatorul ordonanţei), nici ministerele care au fost cuprinse în ruşinosul circuit de avizare (Justiţia, Finanţele), nici premierul care îşi asumă textul nu au nimic de pătimit. Este pur şi simplu un abuz imposibil de pedepsit, aşa cum au fost destule altele în vara vrajbei lor (ICR, TVR, Avocatul Poporului, CNATDCU). Cui nu-i place, să facă plângere în contencios administrativ. Iar ca cireaşă pe colivă, să spunem că actuala componenţă a CNA, schimbată de curând, nu va mai putea fi demisă de parlament prin respingerea raportului de activitate, nu de alta, dar nu se ştie când şi cum s-or mai schimba majorităţile. Falanga politico-mediatică a USL poate sta liniştită, că nimeni şi nimic nu-i va mai deranja pe Voiculescu şi Ghiţă, mai ales că vor continua să stea la putere şi după alegeri, după cum se pare. (Între noi fie vorba, au fost vreodată cu adevărat în opoziţie?)

A mai existat un episod de un strălucitor absurd. Purtătorul de cuvânt al guvernului, Andrei Zaharescu, n-avea habar de nimic privind ordonanţa şi a folosit în decurs de un minut următoarele răspunsuri, aşa cum reiese chiar din briefing-ul de presă de pe site-ul Guvernului: „Nu am cum să vă dau un răspuns", „Ce aş putea să vă răspund la asta?", „Deci nu există motivaţie din partea Guvernului", „Nu vă pot răspunde", „Ce este drept, nu m-am gândit la această întrebare". Nu a fost în stare nici măcar să răspundă când va intra în vigoare actul sau cum s-a desfăşurat dezbaterea publică despre care ştim că era obligatorie. Zero barat. Ieri dimineaţă, dl. Ponta a justificat urgenţa adoptării ordonanţei într-un mod halucinant: „Era vorba despre condiţii fiscale şi de transparenţă fiscală şi construim bugetul pe 2013 şi trebuie să ştim foarte clar toate veniturile şi tot circuitul financiar", aici încercând să argumenteze o ingerinţă a statului în nişte contracte comerciale semnate între radiodifuzori şi agenţiile de publicitate. Ne-a luat pe toţi de proşti şi a mai şi adăugat pe final: "Oricum (documentul) e bun, nu vă faceţi griji!" Câtă democraţie vibrează în vorbele corifeului, cum se simte respectul procurorului pentru lege în fiecare minuscul morfem, ce autoritate moral-politică ireproşabilă! Mai că apucarăm să uităm că avem de-a face cu un potlogar care şi-a măsluit doctoratul şi toată cariera ulterioară!

Dacă vi se pare că toată tărăşenia nu vă afectează, gândiţi-vă doar la mecanismul decizional care a condus la adoptarea ordonanţei, la toate încălcările de legi şi cutume, la abuzurile grosolane care se pot comite în spatele unei susţineri populare clamate de USL. Faceţi feţe-feţe, parcă vă ia cu fierbinţeală. Atunci, sunteţi nişte cârcotaşi care se fac că nu pricep prefacerile prin care trece ţărişoara, în tranziţia de la „dictatura băsistă" spre noua formă originală de democraţie dintr-un fund de Europă, unde instituţiile statului se păstrează precum şampaniile, la rece. Nu va trece mult şi, în numele poporului, vi se va arăta politicos uşa frigiderului alb şi gol şi veţi fi poftiţi să vă desfăşuraţi noua procedură terapeutică împotriva fierbinţelii. Vă veţi întrema repede, nu vă faceţi griji!

 

Etichete
Comenteaza