Merită să îi îmbrăţişezi

Merită să îi îmbrăţişezi
Cât de mult adâncesc Sărbătorile de iarnă legăturile dintre noi şi ceilalţi... Şi le sensibilizează. Vin la sfârşit de an, când e vreme de recules, de gândit la ceea ce am dobândit într-un an întreg, cu mai mult sau mai puţină mulţumire.

 Capătă forma unui ceas de speranţă şi linişte. Au un strop foarte real de magie, care e inimitabilă; secretul îi stă într-o plăcere greu de definit, dar permanent reînnoită, de a fi alături de cei dragi. Că îţi petreci zilele acasă, că ai în sfârşit timp de aventuri cu prietenii în vârf de munte, între ski, cabane, şeminee şi zăpadă, că reuşeşti să îţi strângi prietenii în jurul unor cine, plăcute şi pline de farmec sau intimitate, povestind (iar prin aceasta înmulţind bucuria de a fi alături de ei) când seara se transformă atât de devreme în noapte, sau că auzi minunările entuziasmate ale micuţilor care descoperă sub brad cadourile aduse de Moş; orice ar fi, e plin de lumini, de simbol, de sens, de lucruri bune. Şi e atât de diferit de toate celelalte 51 de săptămâni ale anului.

Timpul încetineşte - îl concentrezi pe ceea ce are importanţă. Capătă profunzime, primeşte valoare umană. Simţi mai mult şi, cumva, simţi mai just. Câte o străfulgerare, ici-când, şi descoperi că ţii mai mult decât te aştepţi, sau mai mult decât crezi, la cei din jur, la cei care îţi fac viaţa mai bogată. Ca şi în familiile bine clădite, există în prietenie ceva dens şi semnificativ, definitoriu pentru spirit; vine într-un amestec de afecţiune şi raţiune, gustat în fiecare zi. Prietenii intră în partea noastră de confort spiritual; se leagă între noi şi ei (care sunt un altfel de noi, sau complementari cu noi) ceva în care regăseşti, în várii proporţii, bunăvoinţă, deschidere în a fi tu însuţi, relaxare, simpatie, empatie, înţelegere, plăcerea de-i avea în jur, onestitate şi mai ales încredere. În relaţia cu prietenii şi prin ei, viaţa de zi cu zi îşi modifică substanţa. E un mod în care te construieşti prin rezonanţă, prin ecou, întorcându-se la tine ceea ce ai dat din propriul fel de a fi, la ce ai oferit din propriile gânduri şi maturitate, cel mai adesea cu un plus de recunoştinţă şi mulţumire aparte.

Pe alt plan, cu un spirit pe care n-ai spune că-l regăseşti cu aceeaşi bunăvoinţă în alte zile ale anului, eşti predispus să ierţi altora şi să uiţi ceea ce poate fi în cele din urmă iertat şi uitat; e semn de regenerare, semn de forţă, de creştere. Să treci peste maliţii, meschinării, ingratitudini, mizerii - născute din complexe şi frustrări sau ranchiună - înţelegând că viaţa îşi are, fundamental, partea ei de neîmpliniri cu ale căror consecinţe te confrunţi şi în alţii, e un pas în plus către o discretă înţelepciune, chiar dacă pare puţin vizibil la început, mai greu de înţeles sau de acceptat. Felul acesta de a "trece peste" te construieşte şi fortifică în acelaşi fel şi cu aceeaşi valoare cu care te construiesc oamenii dragi din jur atunci când te umplu cu bucurie şi cu zâmbet.
Ne-au rămas zilele care vin ca să ne adâncim bucuriile. Merită. Altceva contează mult mai puţin. Merită să îţi regăseşti echilibrul, simpatia, deschiderea, merită să te simţi bine, să cobori masca socială pe care se întâmplă să o porţi pentru că viaţa îţi cere asta, merită să priveşti cu încredere şi onestitate în ochii unui prieten pe care îl ştii prieten, merită să împarţi (cu prietenii, când împarţi de fapt multiplici), merită să laşi libere emoţia, înţelegerea, generozitatea, aprecierea. Şi, pentru toate lucrurile bune adunate şi oferite peste an, merită să îi îmbrăţişezi. Tare de tot.

Comenteaza