"Reflectatul cu întârziere" e legat de prelungita ponderare dinaintea luării unor decizii - gest ajuns parcă prin excelenţă transilvănean, sau excesiv de transilvănean. Aduce multe plusuri, e adevărat, dar e un consumator de timp şi de oportunităţi. Clujului din 2014 i se aştern în faţă câteva opţiuni pe care dacă le ratează riscă să-şi reducă mult acele perspective de ascensiune pe termen mediu şi lung care îi plac şi care-i mulţumesc mândria. Să le primeşti nu e suficient - ca să le culegi, trebuie să acţionezi mai rapid decât cele cinci minute.
Noul ambasador al Germaniei, Werner Hans Lauk - înlocuindu-l pe Andreas von Mettenheim, ale cărui ultime momente petrecute în România au inclus un honoris causa al Universităţii clujene - atrăgea atenţia încă de la sosirea în ţară că judeţele Alba, Arad, Braşov, Cluj, Sibiu şi Timiş, sunt preferate de investitorii germani datorită existenţei unei bine conturate comunităţi germanofone. A urmat declaraţia consulului general al Germaniei la Sibiu, Thomas Gerlach, confirmând această nouă orientare a investitorilor germani către Alba, Cluj şi Braşov pentru că (spunea domnia sa) Sibiul - beneficiar al unui intens val de atenţie din partea lumii de afaceri germane în ultimii 15 ani - şi-a epuizat resursele de forţă de muncă calificată. Predominanţa cibinensă se vede cel mai bine în numărul zdrobitor de oameni de afaceri nemţi din Clubul Economic German Transilvania care au interese şi desfăşoară activităţi în Sibiu: 225 din 250, însemnând 90%.
Singura problemă este că Germania nu aşteaptă până când ne-om gândi, aici, pe Someş, a muta traista de pe un umăr pe celălalt. Mercedes-Benz nu a aşteptat în 2008 şi nici nu a fost sedus de exerciţiile logopedice româneşti atunci când a decis să investească în Europa central-răsăriteană, alegând nu Transilvania, ci Kecskemét pentru linia deschisă în 2012 de producţie a Mercedesurilor din clasa B, apoi CLA (din ianuarie 2013). Avantajele logistice ale Ungariei erau greu de depăşit.
În a deveni noua ţintă predilectă a investiţiilor germane, Clujul ar avea câţiva aşi în mânecă, dintre care greutatea demografică, resursa umană şi dinamismul local nu sunt de neglijat - dar are şi câteva piedici neroade. Clujul este, da, un oraş complex, cu mize multiple în economie, în politică, în societate şi cultură, mai numeroase decât cele ale atâtor alte centre urbane intracarpatice. E un aspect care ţine de ambiţiile locului, de modul în care simte că îşi poate desfăşura interesele, resursele şi ideile - uneori prea entuziaste raportat la cât se mobilizează cu adevărat, alteori contradictorii -, şi de dezvoltarea din ultimul deceniu. Dar complexitatea şi interacţiunea dintre elementele ei, combinată cu valorile comunităţii urbane de care pomeneam altădată, face din Cluj un oraş dificil într-un mod ambivalent: cu tente de a fi încăpăţânat, cu o exigenţă care trece peste margini (ceea ce provocator şi stimulator pentru indivizii tari de înger). Greu de impresionat, Clujul e de un pragmatism care trece drept tern sau steril dacă nu îi cunoşti motivaţiile şi resorturile. Îi câştigi greu încrederea. Cere performanţă continuă, cere calitate, nu se ridică întotdeauna la propriile-i standarde, o ştie şi e într-un proces de constantă autocritică - tratament deloc uşor când încrederea în sine i-a fost zdruncinată în ultimii ani din motive preabine cunoscute pentru a le reaminti. Îl comparam, şi continui să o fac, cu un burg helvetic (cei care lucrează des cu Elveţia ştiu la ce mă refer) pentru că are aceleaşi reflexe de circumspecţie, favorizează stabilitatea (pe cât se poate - în politică însă, ea vine cu costuri...), are un tip de valori comunitare acceptate şi integratoare similar cu ale oraşelor Confederaţiei (Berna, Lucerna), are acelaşi tip de orgoliu, acelaşi stil de a-şi construi elitele, aproape în sistem de cerc închis (ca şi Basel) - dar uneori împarte cu ele aceleaşi meschinării şi paşi greşiţi.
Diferenţa este că elveţienii au învăţat să exploateze oportunităţile şi ştiu cât contează viteza şi cele cinci minute în avans. Clujul trebuie să se mobilizeze pentru a atrage mediile de afaceri germane dincolo de investiţii: Klausenburgul revigorat şi readus la o direcţie ar trebui să ştie să devină un partener greu în legăturile cu Germania, să continue acolo de unde Sibiul-Hermannstadt a fost nevoit să se oprească. Există potenţial pentru un "Siebenbürgen Business style", care să fie atât realitate cât şi brand conferind un avantaj suplimentar de credibilitate mediului de afaceri transilvănean în ponderea lui europeană. În fond, miza regională a Clujului este strâns legată de capacitatea oraşului de a se înfige ca pilon indispensabil în colţul de continent pe care-l ocupă, înainte ca alţii - mai bine orientaţi, mai isteţi, mai coerenţi în politica locală şi mai decişi -, să preia părţi din domeniile pe care Clujul le privilegiază în propria-i dezvoltare. Oportunităţi ca şi cele oferite de mediile de afaceri germane se prind din zbor; trebuie ofertate - mai mult, trebuie să le faci să ţi se întâmple. Şi trebuie gândit ca oraş EUROPEAN, nu ca oraş de provincie al unei capitale din Europa de sud-est.
Pe scurt: ce punem germanilor pe masă, să vină şi să stea?
