În mod normal, pentru un parcurs intelectual complet, la un moment dat trebuie prezentată propria sistematizare filosofică. Preocuparea pe această direcție am accentuat-o în anii din urmă, reluând proiectul anunțat deja în volumul Raționalizare, comunicare, argumentare (Dacia, Cluj-Napoca, 1991). Această prezentare ocupă deja două volume, primul fiind pus în circulație de curând. Este vorba de volumul Întoarcerea la sens. Filosofia pragmatismului reflexiv (Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2015, 294p.), care este urmat de Pragmatismul reflexiv. Încercare de construcție filosofică, aflat sub tipar. O filosofie are bătaie în orizonturi largi, încât explicitarea formării ei, fie și în rezumat, poate sprijini examinarea acesteia. De aici rândurile ce urmează.
Când am publicat scrierea primei mele poziționări pe harta filosofiilor profilate - volumul Cunoaștere și sens. Perspective critice asupra pozitivismului (1984) - eram nu numai nemulțumit de filosofia dominantă în viața publică și în discuțiile intelectualilor, dar și de slabul contact cu evoluția științelor (care etala deja noi cunoștințe și, în același timp, noi științe și o altă concepere a științei), atât al filosofilor, cât și al celor care spuneau că fac cercetare științifică. Pe de altă parte, era limpede că, oricât de dezvoltate ar fi științele, viața în condiții culturale presupune angajarea unei cantități mari de cunoștințe ce nu se încadrează în canoanele acceptate ale științei. De aceea, mi s-a părut că, înainte de a vorbi despre știință, este indispensabilă o clarificare a scopului acesteia și, pe uu plan mai cuprinzător, al cunoașterii. Iar aceasta m-a dus, logic, la tema sensului cunoștințelor.
Presiunea influenței lui Habermas asupra mea, după studiile în Germania Federală, a fost mare și mi-a accentuat această orientare. Cel care astăzi trece pe drept ca cel mai profilat dintre filosofii lumii, cu o operă ce amintește de construcțiile lui Kant, Hegel, Husserl, mi-a deschis ochii asupra filosofiei sale, dar și asupra felului în care se elaborează filosofia ce vrea să fie expresia propriei experiențe a lumii.
Apoi, exercitând peste două decenii conducerea unei universități comprehensive, a cărei comprehensivitate am sporit-o și mai mult, poate cel mai mult în țara noastră, a trebuit să fac față numeroaselor întrebări privind lămurirea sistematică a coabitării științelor, pe de o parte, cu filosofia și cu teologia, pe de alta, iar înăuntrul științelor, a coabitării diferitelor tipuri de știință - analitic-teoretic, analitic-experimental, strategic-analitic, istorico-hermeneutic, dramaturgic, reflexiv-critic, pentru ca relației dintre filosofie și teologie să trebuiască să-i dau o rezolvare nouă.
Din aceste trei direcții a venit în fapt interesul pentru tărâmul „sensului" în reflecțiile, scrierile și acțiunile mele. Volumul Raționalitate, comunicare, argumentare (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991, retipărit de Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2009) transpunea ideea într-o formă sistematică pe calea unei examinări de natura istoriei conceptuale a unor concepte cheie - modernizarea, raționalizarea, acțiunea, cunoașterea, întemeierea (demonstrația și argumentarea) - înăuntrul temei asigurării cognitive a reproducerii culturale a vieții. Am ales aceste concepte pentru că viziunile pe care le structurau erau chiar cele ce concurau la organizarea efectivă a vieții oamenilor în epocă. Volumul a rămas locul principal al exprimării sintetice și în intenție sistematică a viziunii mele filosofice până în momentul de față.
Între timp, am lăsat în urmă, ca rezultat al reflecțiilor și acțiunilor, mai multe scrieri, pe un spectru larg de teme. În cuprinsul lor, în materii diverse - teoretice (fundamentarea logicii, recuperarea metodologiei, exegeză istorico-filosofică, etc.), culturale (captarea specificului cultural european, identificarea rădăcinilor culturale ale Europei, examinarea alternativelor Europei unite, evaluarea ascensiunii globale a Chinei etc.), societale (detectarea metanarativilor epocii noastre, a efectelor crizei izbucnită în 2008, a schimbării lumii, care a urmat etc.) și în materia programelor reformatoare pe care le-am pus în joc în fruntea unor instituții (reorganizarea studiului filosofiei, reforma învățământului, reforma universitară, restructurarea politicii externe, sincronizarea reprezentării culturii naționale, asanarea vieții publice etc.) - am promovat opțiunile filosofice pe care le-am reunit treptat sub titlul de „pragmatism reflexiv".
Prin pragmatism am înțeles ceea ce Peirce a delimitat, ca un fel de metodă de stabilire a semnificației termenilor, odată cu formularea celebrei sale „maxime pragmatice": „Chibzuiește care efecte, ce pot avea, conform a ceea ce este rațional imaginabil, relevanță practică îi atribuim obiectului conceptului în reprezentarea noastră. Atunci conceptul acestor efecte este întregul concept al obiectului" (How to Make Our Ideas Clear, 1878). Știm că William James a făcut mai puțin fecundă această optică - ce ne cere să privim conceptele prin prisma efectelor obiectelor în experiența umană a lumii - înlocuind efectele „rațional imaginabile" cu „efecte perceptibile". Am înaintat pe linia deschisă de aceia care au luat în seamă o altă conceptualizare pe care o datorăm necontenit inovativului Peirce - aceea a „comunității" ființelor raționale ca subiect al cunoașterii - de la George Herbert Mead, Charles Morris, trecând prin von Kempski, la Karl Otto Apel și Habermas, și am derivat consecințe. Cea mai plină de consecințe a fost recuperarea conceptului de formare culturală a speciei umane și a interpretării, odată cu Fichte, a rațiunii moderne ca „voință de rațiune", din tradiția filosofiei clasice germane, care aveau să formeze orizontul interogațiilor mele filosofice. Cunoașterea am interpretat-o pragmatic, ca parte a acțiunilor presupuse de reproducerea culturală a vieții, dar pragmatismul l-am lărgit spre întreg spectrul acțiunilor presupuse de reproducerea culturală a vieții și l-am legat de o componentă reflexivă pe care am găsit-o ca ceva imanent rațiunii. Astfel de pași permit pragmatismului reflexiv să fie o filosofie cuprinzătoare. Aceasta are în „sens" conceptul integrator, pe care îl plasează în fața adevărului, dreptății, binelui și a celorlalte valori, precum și a acțiunilor corespunzătoare. Se câștigă astfel cel puțin trei pași: valorile menționate pot fi istorizate în sensul bun, controversele în jurul lor pot fi valorificate într-un mod nou, iar reflexivitatea le imprimă o vigoare sporită.
Nimeni nu a dus mai departe explorarea acestei direcții, cu o cultură atât de vastă și o capacitate atât de prodigioasă de prelucrare conceptuală, precum Habermas. În umbra lui m-am mulțumit să fiu. Dar am căutat să duc înțelegerea filosofiei și filosofării sale până în punctul în care mi-au devenit limpezi condiționările lor. Nu este la îndemână să te eliberezi de influența unui gânditor de cea mai mare anvergură, care a prins în termeni cel mai profund ceea ce se petrece în modernitatea târzie. Eliberarea nici nu este un scop, pentru cel care gândește efectiv. Soluția la probleme este totdeauna mai importantă decât orgoliul originalității. Eliberarea, dacă cumva se produce, are un singur efect cathartic: acela că poți gândi și mai liber - sperăm mereu: și mai cu folos - noile materii pe care viața le impune.
Nu de mult, un scriitor clujean îi întreba pe cei care s-au dedicat filosofiei: „unde este sistemul?". Nu discut conotația ramificată a întrebării și nici răspunsurile ce se pot da (desigur, nu acelea care sunt, de fapt, autojustificări ce acuză vitregia istoriei sau pur și simplu lașități cunoscute). Ambiția sistemului este poate excesivă și trebuie, din rațiuni deloc subiective, să fie moderată. Dar o sistematizare a vederilor, mai ales în temele corelate, ca să formulez mai simplu, este obligatorie pentru cel care ia filosofia în serios. De aceea, după volumul Pragmatismul reflexiv. încercare de construcție filosofică (2015), aflat în curs de tipărire, reunesc în volumul de față alte texte edificatoare în privința acestei filosofii. Aici este vorba de opțiuni, de aplicații și de contextul de geneză ce face inteligibil pragmatismul reflexiv".
(Introducere la volumul Întoarcerea la sens. Filosofia pragmatismului reflexiv, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2015)
