Când, în 2004, a îndrăznit să pună pe tapet problema corupţiei instituţionalizate, din postura sa de reprezentant al uneia dintre cele mai credibile entităţi publice din România, puterea de la acea dată a sărit ca arsă. În acest an, Bartolomeu Anania a ales să vorbească despre televiziune, în termeni de o duritate şi o francheţe neobişnuite.

Despre modul, uneori hidos, cum se construieşte în Cluj au curs degeaba metri cubi de cerneală. Ici colo s-a mai mimat o îngroşare a vocii autorităţilor, s-a mai dat câte o amendă – două, s-au mai lansat ceva proiecte în care apărea, timid, cuvântul demolare, lipsit, însă, de componenta sa practică, buldozeristă.

Atât liberalii, cât şi democraţii se declară sceptici în privinţa adoptării acestei moţiuni, liberalii sperând că vor exista mai mulţi parlamentari PSD care nu îşi vor vota propria moţiune din teama de a nu-şi pierde scaunele parlamentare.

Mai pot fi absolviţi de vina că nu privesc Universitatea cu dezinteres, sau maximă ipocrizie, acţionarii privaţi ai acestei echipe care au ales să investească sume de ordinul sutelor de mii de euro fiecare, pentru a încerca să readucă Universităţii strălucirea de odinioară sau măcar şansa de a juca cu decenţă pe prima scenă fotbalistică a României!

În prima fază acesta a cerut cu siguranţă un “wisiki” cu patru cuburi de gheaţă, “până pluteşte”, iar imediat după, şi-a convocat consilierii, generali din subordine, pentru a ordona situaţii detaliate despre tranzacţia Conului Costache!

De la oamenii simpli, care muncesc pentru un ban mai bun decât în ţară şi până la cei care petrec zile de odihnă binemeritate într-o staţiune montană din Austria, la preţuri mult sub nesimţita ofertă a aşa-zişilor hotelieri ai staţiunilor noastre binecunoscute.

Marea problemă, în afara unor suspiciuni de amatorism, cărora moale le putem spune scăpări, ţine, în fond, de modalitatea de a fabrica legi în România. Pentru “Ion Moina” au cumpărat caietul de sarcini al investiţiei 11 societăţi, unele chiar gigant, cu experienţă serioasă în astfel de construcţii şi cu cifre de afaceri de miliarde de euro.

Fie că sunt apariţii premeditate sau întâmplări mai mult sau mai puţin fericite, toate întregesc imaginea publică a unui om politic aparte, în acelaşi timp simpatic şi guraliv, uman şi priceput, trompetă prezidenţială şi primar de oraş în plină dezvoltare.

Să nu mai amintim ce este în sufletul acţionarilor care îşi investesc necondiţionat timpul, banii şi sentimentele într-un ideal numit de decenii “U” Cluj…