Poate că ar trebui să protestăm toți și să nu ieșim deloc din case!

Poate că ar trebui să protestăm toți și să nu ieșim deloc din case!

Se intorc vremurile. Dar nu mai ai, ca atunci, acum 30 de ani, frontierele de altadata, pe care sa le treci fraudulos... Cu profunda greata, un popor intreg (sau, ma rog, nu chiar toti...) ii vedem cum pe acesti primitivi aflati in fruntea Statului ii deranjeaza drepturile si libertatile noastre.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Tentatia dictaturii, a totalitarismului este din ce in ce mai pronuntata. E o tristete si o ingrijorare pe care le resimt inca din primele zile de "recluziune".

Probabil sunt ultimele insemnari din "carantina"; domnilor Orban si Arafat le va fi din ce in ce mai greu sa ne tina in case si sa prabuseasca tara, conform "indicatiilor" pe care le primesc din cine stie ce "inaltimi" innegurate ale unor nestiute (inca!) cancelarii... As scrie si despre alte ganduri care ma strabat, dar pericolul iminent pe care il reprezinta acesti doi oameni imi interzic orice rand scris. Simt degetele coborand pe tastatura tabletei pe care scriu, dictate de o forta nevazuta, de spectrul amar si infricosator al distrugerii. Ma uit de la etajul 2, unde se afla apartamentul meu peste muchiile acoperiselor, peste tiglele ude si nu vad nici o lumina. E o tristete care se asterne peste o tara si parca o simt atarnand greu peste noi, bietii romani, condamnati parca definitiv la dictatura. Incet incet coboara peste bietele noastre trupuri o patura deasa, si incepem sa ne sufocam tot mai mult...

Citesc pe Lumea Justitiei: "In data de 17 martie, fără a aduce la cunoștința cetățenilor, România înștiințează Secretariatului General al Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire activarea art. 151din Convenție. Acest lucru nu a fost adus la cunoștința publicului de către Guvernul României, așa cum era normal, ci a fost semnalat de agenția France Presse. România suspendă temporar aplicabilitatea Convenției Europene a Drepturilor Omului pe teritoriul său, cu excepția art.2 (dreptul la viață), art.3 (interzicerea torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane și degradante), art. 4 parag.1 (interzicerea sclaviei) și a art.7 (interzicerea pedepsirii fără bază legală). De altfel, aceste articole nu pot fi suspendate în nicio împrejurare."

Prin urmare, deși au fost multiple ieșiri publice ale celor care ne conduc, niciunul nu a găsit de cuviință să ne informeze cu faptul că în România nu mai este aplicabilă Convenția, că drepturile prevăzute de aceasta nu ne mai sunt garantate, cu alte cuvinte ele sunt suspendate temporar. Alături de România, au notificat Secretariatul General al Curții, Republica Moldova, Armenia și Letonia. Nu au facut-o, cel puțin până la acest moment, Germania, Spania, Italia, Olanda, Marea Britanie, probabil pentru că, fiind țări cu profundă tradiție democratică, au înțeles că drepturile fundamentale, cu atât mai mult în vremuri de criză, trebuie protejate.

Cum am ajuns la asta? Incet-incet, pe nesimtite... Am fost martorii lasi ai acestei sinistre deveniri. A acestei reveniri. In ce priveste respectarea drepturilor si libertatilor suntem exact in vara lui 89.

*

Vara lui 89 acumulase imense tensiuni. Eram ca intr o oala sub presiune, trebuia sa fim tot timpul atenti; ca si acum, nu ne era permis sa ne adunam in grupuri mai mari de trei persoane; militieni cu caini si inarmati cu pistoale automate patrulau prin fata "Imparatului Romanilor", legitimand oameni. O atmosfera de teroare, pe care o resimteam pana adanc, in adancul sufletului. Ne stiam intre noi, "grupurile" de pe la Jazz, cenacluri, expozitii sau de prin restauranele pe care le frecventam cu totii... Intrebarile erau :"cand plecati?" Si "pe unde?"

Ca sa "pleci" aveai nevoie mai intai de o busola buna. Hartile din zona frontierei de vest erau intentionat vagi, asa ca nu aveai nici un reper. Busola, un rand de haine de schimb, actele. Atat. Hotarasem de data asta sa trecem "fasia" in apropierea comunei Avram Iancu, asezata la doar 10 kilometri de granita cu Ungaria. Ne am luat bilete de tren spre Oradea, urmand ca de acolo, cu un tren personal sa ajungem in punctul stabilit; dar nu era atat de simplu. Mai intai, trebuia sa petrecem o zi in Oradea, unde puteam da peste o razie a Militiei. Cum aveam buletine de Sibiu, ne ar fi dus direct in arest. Caci din Sibiu erau cei mai multi care luau cu asalt frontiera. Cei mai multi erau sasi, pe care neamurile deja ajunse in Germania ii asteptau dincolo de granita. Insa nici romanii nu erau de neglijat. Diferenta era ca noi ne socoteam "prizonieri de constiinta", si nu "evadam" ca sa mancam mai bine. Erau celebre fotografiile pe care le trimeteau sasii din Germania, cu funii de carnati atarnati de gat si cu sunci mari in maini. Asa au fost puse primele caramizi la constructia celebrei "diaspore", pe care o manipuleaza azi politicieni primitivi, admiratori ai dictaturii mascate de simulacrul de democratie pe care il traim azi.

Imi amintesc de parca ar fi acum: trenul murdar, oamenii obositi si tristi din compartimentele trenului de noapte, apoi ziua petrecuta prin parcurile orasului. Spre seara am mancat painea si branza de burduf pe care o aveam in genti, in sala de asteptare. La 23.20 ne am urcat separat, fiecare in cate un vagon, fiindca pe acest fel de trenuri, care mergeau pe langa frontiera, uneori controlorul de la CFR era insotit de o patrula de militie si graniceri, care verificau buletinele; daca nu erai localnic, trebuia sa spui de ce erai acolo, unde calatoreai. Era un pericol imens. De asemenea, pe peroanele micilor gari ale satelor din zona, militieni si graniceri verificau buletinele celor care coborau. Trebuia, deci, sa sarim din tren, inainte cu cativa kilometri ca trenul sa inceapa sa franeze, pentru intrarea in gara. Nu ne era frica. Patrula in tren am avut norocul sa nu fie, asa ca planul nostru a functionat perfect. L am vazut pe Lennon, prietenul meu aterizand in santul de calea ferata, moment in care am sarit si eu in intuneric. Eram in regula, nu patisem nimic. In departare se zareau cateva lumini palpaite ale satului, iar noi porneam spre necunoscut. Am verifica busola si am pornit, printr o mare de porumb care ne taia fetele, spre vest... Au urmat zile incendiare.

Noaptea mergeam prin porumb, incet, sa nu facem zgomot, iar ziua ne ascundeam in tufisiri sau in clai de fan, de frica localnicilor. Am fost avertizati ca sunt in majoritate turnatori mizerabili. De fiecare transfug turnat la Militie li se dadea o mie de lei. Am trecut prin sete, foame, spaima. Dar din toate setea a fost cea mai ucigatoare; am fost nevoiti sa bem apa din balti puturoase, urat mirositoare si din canale statute iar noaptea sa mergem doar dupa busola, prin canale parasite, peste haturi si gropi, ocolind posturi de paza si foisoare pe care le evitam cu inima tremurand; ne era frica, asa cum auzeam ca le era frica si soldatilor graniceri... Era pe viata si pe moarte; ne ar fi impuscat fara somatie daca ne ar fi vazut - stiam asta -, fiindca fusesera indoctrinati cu ideea ca si noi, "frontieristii", i am fi ucis, daca i am fi descoperit inaintea lor. Numai ca noi nici pe departe nu ne am gandit la asta; eram, de fapt, neinarmati si nu ne doream decat sa scapam de "raiul comunist".

*

Ploua urat. De cand s a "dat liber" la iesitul din casa fara hartii, nu mi mai vine sa merg nicaieri. Poate ca ar trebui sa protestam toti si sa nu iesim deloc, sa li se prabuseasca acestor asa zisi politicieni, intreaga structura interioara. Daca au asa ceva. In loc de curaj si de transparenta, le straluceste in mintea aceea mica si rea doar iluzia puterii absolute, puterea de care abuzeaza. Acesti oameni de nimic, rudimentari, nedemni sa conduca o familie, nu o tara...

Imi revine in minte ce am citit despre incalcarea flagranta a drepturilor omului: "Alături de România, au notificat Secretariatul General al Curții, Republica Moldova, Armenia și Letonia. Nu au facut-o, Germania, Spania, Italia, Olanda, Marea Britanie, probabil pentru că, fiind țări cu profundă tradiție democratică, au înțeles că drepturile fundamentale, cu atât mai mult în vremuri de criză, trebuie protejate."... Noi nu protejam nimic. Am pierdut Republica Moldova. Asta e un fapt. Daca am fi fost acum uniti, puteam fi mai puternici. Ma gandesc la penibilul situatiei recente, cand "delegatia"de politicieni romani care au mers sa duca ajutoare in Republica Moldova a fost primita sub un pod, fara nici un protocol... Cat de rusinos. Marturie a faptului ca n am tacut sunt emisiunile de la "Realitatea romaneasca" in care impreuna cu prietenii si invitatii acelor emisiuni (in treacat fie spus, premiate de APTR cu marele premiu "Centenar"!) Cozmin Gusa, Ovidiu Simonca, Florian Bichir, Bogdan Comaroni, Radu Carp, Marius Ghilezan am aratat cu argumente cum ne pierdem "sora" de peste Prut, in tacerea asurzitoare a tuturor institutiilor Statului, a analistilor care populeaza de obicei ecranele televizoarelor si a formatorilor de opinie. Ba, unii (de rusine nu i numesc!), laudau intrarea Republicii Moldova sub cizma Rusiei, prin "incuscrirea" Maiei Sandu si a lui Igor Dodon...

Nu ma pricep la geopolitica sau la politica internationala, si in asteptarea unei analize competente (a bon attendeur salut!), inteleg, din ce mai citesc, ca rusii si ucrainienii vor intra din nou in conflict si probabil vor intrerupe tranzitul de gaz prin Ucraina, iar ungurii, care cu siguranta fost anuntati din timp de catre rusi, isi iau masuri, se pregatesc pentru asta. Tocmai de aceea, implementarea la timp a gazoductului Ungheni-Chisinau e cu atat mai importanta pentru Moldova, cazuta total sub mana Rusiei. Tarile din Balcanii de Est si Romania nu vor suferi, pentru ca au conectat Turkish Stream2 in Coridorul Transbalcanic in Bulgaria in zona Strandza, dar Serbia, Croatia si Ungaria vor fi izolate de sursele de gaze rusesti pana tremina Bulgaria si Serbia Turkish Stream 2 in spatiile lor pana la granita cu Ungaria. Croatia, Serbia si celelalte state din fosta Jugoslavie se afla si astazi intr-in razboi inghetat, datorita orientarii politice pe care au pornit: Serbia isi aroga hegemonia, caci orientarea o are direct catre Moscova, fata de celelalte care s au pozitionat catre valorile civilizatiei si democratiei occidentale.

Am pierdut din nou, in tacere deplina, pentru a doua oara Moldova.

Am ramas ramas conectati cu sora noastra doar prin curajul si asumarea pe care au manifestat o doi patrioti de exceptie: Horia Ciorcila, presedintele Bancii Transilvania, si Ion Sterian, presedintele Transgaz. Pentru o banca, deschiderea de sucursale in teritorii nesigure este o aventura: Banca Transilvania nu a abandonat romanii de peste Prut, asa cum nu i a abandonat nici pe romanii din tara in tot timpul de cand a izbucnit pandemia. Asa cum si Transgaz a continuat lucrarile in zona. Nu contest ca in Statul Roman, si in Serviciile secrete romanesti nu sunt si oameni de inalta calitate, patrioti, care fac eforturi ca lucrurile bune, asa putine cum sunt ele, sa se intample. Cunosc doar pe unul din ei, pe directorul SRI, pe Eduard Hellwig. Imi place sa cred ca daca mai reprezentam ceva in Basarabia, asta i se datoreaza si lui, fiindca de patriotismul si de calitatea lui de om onest si devotat Romaniei nu ma indoiesc. Dar toate astea par inca si mai putine, si mai putin vizibile atunci cand pusi in genunchi noi, romanii, acceptam, prin cei care ne conduc, sa ne abandonam idealuri, valori, istorie, obiceiuri si idealuri.

*

Traim un timp in care "amanuntele" coplesitoare ale vietii de zi cu zi, iti taie orice chef de a fi foarte personal si de a ma ocupa cu gandurile intime. Imi spune, la telefon, un prieten, cum au aratat, de fapt, lucrurile in "exodul diasporei" de la plecarea din Austria si pana la cozile de 14 kilometri de la Nadlac. Cum la intrarea in Ungaria, guvernul maghiar i a strans pe toti cei circa 5000 de romani intr un tarc inconjurat cu sarma ghimpata, in camp, unde i a tinut aproape toata ziua. "Tacuta" acum, minunata diaspora, n a protestat. Sute de oameni defecau si urinau acolo, sub privirile tuturor, ale copiilor, tinuti ca animalele de "prietenii" maghiari. Cand n au reusit sa voteze se dadeau de ceasul mortii, protestau impotriva Ministerului de Externe, impotriva Guvernului, de ziceai ca ei sunt "Fetii- Frumosi" ai Romaniei.

Marii eroi din strainatate ai neamului nu mai pridideau in a ne da lectii, noua, "prostilor" care nu ne am dus sa slugarim Occidentul. Acum, nimic: nici un protest, nici o luare de pozitie, nici o soapta impotriva Ministerului de Externe, sau a Guvernului Romaniei, care n a facut un gest sa i apere impotriva maximei umiliri la care au fost supusi. Tacere de mormant a minunatei "diaspore". Ma gandesc ca am putea, tot poporul roman, sa semnam un act, pe care sa l scriem cu litere de aur, ca piatra de temelie la Centenar: "Pe noi sa nu va bazati!" Aceasta fraza ar putea fi, generic, quintesenta actului ratat, oricum, de Centenar al Romaniei... Si, ce anume sa sarbatorim? Atestarea sclavagismului romanesc? Lasitatea? Marlania si turnatoria? Lichelismul si ingenuncherea voluntara? Ca altceva nu pare sa avem de fixat in memoria si istoria europei...

*

"Opinii" bine directionate incearca sa construiasca de ceva timp un mecanism prin care sa distruga cela doua - singurele - institutii care n au fost inca "ocupate" Biserica si Academia Romana. Degeaba s au scris carti si s au stabilit percepte morale in fiecare religie. Ele s au dorit a fi mijloace prin care societatile repere etice, de convietuire. Razboiul impotriva Bisericii Ortodoxe a inceput pe nesimtite, prin crearea unui haos ideologic, parasirea oricarui bun simt societal. Era necesara aparitia unui asa-zis partid inventat de Statul subteran, prin exponentii cunoscuti ca neomarxisti. Cand ai ajuns, ca Stat sa recomanzi "retete" mizerabile de scolarizare, cand scoti din scoala icoanele, cand sugerezi ca un copil de scoala primara are dreptul sa si aleaga sexul, ai de a face, de fapt, cu intentia vadita de a distruge coeziunea societatii, morala ei si, in ultima instanta, chiar Biserica. A contabilizat cineva din Statul roman imensele tragedii a celor care isi schimba sexul? Vorbeste cineva despre ele? Nimeni. Raman din nou doar bulversarea Societatii si imensele sume de bani din lantul de afaceri generat de aceste aberatii: politicieni fara Dumnezeu, chirurgi, industrie farma, psihologi. Acum tot Biserica are vina de a fi dat Sfanta Impartasanie oamenilor, cu aceeasi lingurita, de parca Sfanta Biserica ar fi cofetarie si Sfanta Impartasanie, Trupul si Sangele Domnului, ar fi marfuri de larg consum...

Academia Romana deranjeaza si mai mult: condusa de marele profesor si Istoric Ioan Aurel Pop si de generalui Victor Voicu, doi mari patrioti, aceasta institutie inca libera de neo-marxism si de influenta malefica a lui George Soros, deranjeaza. Si atunci, impartiti in doua falange ale tradarii nationale, cei din Statul subteran ii ataca pe cei doi, incercand sa le puna fiecaruia in carca fapte imaginate, pe de o parte, iar pe de alta, sa i invreajbeasca unul impotriva celuilalt. Sper ca cei doi academicieni sa reziste atacurilor marsave si sa mearga inainte, impreuna, pe drumul iubirii de tara. Miroase de la o posta... E iz de oameni de joasa speta, de la o revista sorosista, (care s-a vrut anticomunista!), cunoscuti ca l au premiat pe fostul Procuror tortionar comunist Augustin Lazar si au incercat, mintind flagrant, sa l compromita pe Presedintele Academiei Romane...

*

Baudelaire deplangea faptul ca printre Drepturile Omului a fost uitat "dreptul de a ne contrazice"... Daca nu voi mai tine acest jurnal asta va fi pentru ca incep sa ma intreb, si eu, de ce anume ma ocup cu precadere de acest prezent mizerabil, de ce nu reusesc sa ma supraveghez asa incat sa fiu mai literar, cu expresii mai chibzuite, mai alese? Am atatea amintiri care imi navalesc in dorinta scrierii jurnalului, un amalgam de trairi unice, iar eu scriu despre madame Turcan, speranta politicii romanesti? Sau, vorba lui Gide, o fi mai bine asa, sa rescriu "... un cimitir de articole nascute moarte"...

*

De remarcat curajul Viceprimarului Badulescu, pentru a sanctiona drastic mizeria din parcul Herastrau. E de vazut cine va face presiuni pentru a i proteja si apara de rigoarea Legii pe dupa nebunia de la frontiere, dupa ce oamenii au stat multe ore în șir la coadă și într-un sens, și în altul, pentru a intra și pentru a ieși din țară, revolta în rândul lor a izbucnit și au spart pur și simplu barierele instituite de vameși și de grăniceri, astfel încât și într-un sens și în altul au trecut frontiera fără a mai fi verificati in vreun fel. Aceaste doua bombe cu ceas vor exploda, descurajându-i și mai mult pe cetățenii care mai bine de două luni, au stat cuminți în casele lor, pentru a opri epidemia.

"Prețul tâmpeniilor Guvernului îl vom plăti toți, spune si S.R. Stanescu in editorialul sau. Nu doar guvernanții. Nu doar Klaus Iohannis. Nu doar PNL. Și mă tem că dacă românii nu pot fi convinși să respecte măcar începând de mâine câteva reguli de bază, epidemia va scapa de sub control"... In cazul Herastrau, pe buna dreptate, viceprimarul considera că vina aparține exclusiv proprietarilor de terase din zonă, pe care i-a numit „șpăgari" și „jupâni", care au influență asupra autorităților pentru că de-a lungul anilor „au dat să mănânce o masă unor procurori sau polițiști". Aurelian Bădulescu a promis că de duminică dimineață o să instituie controale și o să retragă toate autorizațiile. Absolut corect.

*

Continua atmosfera cenusie, cu nori tumefiati si rai. Nu e nici cald, nici frig, si asta imi da senzatia ca ma aflu pe um peron, intr o atmosfera identica cu cea din "Gara pentru doi", al lui Reazanov. Parca ar trebui sa plec undeva, se evadez din propria mea viata in care nu se intampla mai nimic. Sau poate trebuie sa plec, sa ma ridic de pe aceasta canapea si sa inchid ochii, sa merg intr o directie necunoscuta? Sa nu mai vad? Sa nu ma mai uit la televizor? Sa joc, si eu, rolul celui care s a retras scarbit intr o casa la tara sa si cultive "superior" legumele lui? Oare de ce nu mi aduc aminte niciodata de vreo secventa din filmele "noului val" mizerabilist? Asta, cu legumele, poate fi foarte bine inceputul unui film de acest fel. Ma ridic de pe canapea, inchid televizorul si pun CD ul cu "Despartirea" de Haydn. In fata mea, rezemat de biblioteca, un peisaj satesc de Ilfoveanu ma duce cu gandul la satul romanesc desfigurat de "modernitatea" cancerului estetic "importat" de te miri unde, in acesti 30 de ani de "democratie".

De pe o hartie dintr un dosar vechi citesc o notatie din jurnalul lui Julien Green, care se potriveste cu gandul meu. Anume, faptul ca multe lucruri ni se ofera numai si numai ca sa putem renunta la ele. Un om care n a renuntat niciodata la nimic este, de fapt, un om foarte sarac. Daca faci in asa fel incat sa nu poti accepta ceea ce iti ofera viata este cea mai mare gresala. Trebuie - zice Green - sa ne pastram pana la sfarsit libertatea de a actiona bine sau rau. Oare cate dintre marile personalitati ale politicii noastre au citit jurnalul lui Julien Green? Si, daca da, atunci ce s-a întâmplat cu oamenii acestia din fruntea Statului, "pe care, se vede clar, ii deranjeaza ca trebuie sa ne respecte drepturile fundamentale?" - se intreaba si Mirel Curea in Ev.Z.

V-o mai amintiți pe Raluca Prună? A fost ministru al Justiției vreun an, atât cât a existat Guvernul Cioloș, zis și Guvernul Meu I, din noiembrie 2015, până decembrie 2016. Puțini și-o mai amintesc, dar în memoria unora a rămas cu două enormități. Prima, în plin mandat la Justiție, Prună a emis public o serie de "clarificări esențiale, pentru formatorii de opini". Printre ele, aceea potrivit căreia "Cu o urmărire penală și o combatere a infracționalității slabe, discuția despre drepturi e un lux teoretic." A doua, tot în calitate de titular la Justiție, aceeași Prună a declarat în fața CSM că a mințit Curtea de la Strasbourg în numele statului român: "M-am dus și am mințit la CEDO și spun bine mințit la CEDO, că eu am crezut că dacă [...] Deci eu am mințit acolo spunând că noi am asigurat [...]". Deci, "Discuția despre drepturi e un lux teoretic" și "Am mințit la CEDO!" Orice comentariu este clar inutil. Teoretic, un ministru al Justiției nu poate scoate pe gură așa ceva, chiar dacă a făcut facultatea la o "particulară". Practic, doamna Prună a putut! Sincer, nu mi-aș fi amintit de cele doua enormități, singurele evenimente demne de semnalat dintr-un mandat mai gri decât resturile de gumă cu care s-a șters o pagină scrisă cu creionul, dacă zilele trecute nu aș fi auzit o enormitate de același calibru.

Într-o emisiune a postului Antena 3, moderată de Berta Popescu, într-un dialog cu jurnalistul Dan Andronic, Alina Gorghiu, de profesie jurist, vicepreședinte al Senatului României, a dat o explicație halucinantă cu privire la una dintre soluțiile găsite pentru acoperirea celor 3 zile nereglementate, care urmau expirării stării de urgență: "Sigur, Constituția spune un lucru, colegii mei au făcut un amendament, să știți că din când în când, e permis în politică să mai faci și artificii, sunt necesare și fandări... Nu văd cu ce poate afecta (n.m. încălcarea Constituției)! Ba dimpotrivă, poate beneficia toată lumea!" Andronic a prins gravitatea afirmației și a supralicitat ironic: "Atunci sa suspendam si Constitutia!"

Daca ne mai amintim si zicerea (de loc intamplatoare - vedem in zilele astea!) presedintei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Cristina Tarcea, care a spus textual (!), ca "România întotdeauna s-a cam pripit atunci când a trebuit să-şi asume nişte obligaţii internaţionale", referindu se la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, despre care a spus că ţara noastră a ratificat-o „de dragul de a intra cât mai repede în cadrul Consiliului Europei". I a raspuns atunci dl Tariceanu, extrem de inspirat: "Convenţia care ne garantează dreptul la viaţă şi dreptul de a nu fi torturat, dreptul de a nu fi ţinut în sclavie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieţii private şi familiale, libertatea de gândire şi conştiinţă, dreptul la liberă exprimare, dreptul de proprietate, dreptul la alegeri libere şi multe altele. Aceste declaraţii stupefiante nu sunt scăpări, ele devoalează mentalităţile unor personaje sinistre ajunse, prin concursuri nefericite de împrejurări, în funcţii-cheie ale statului. Personaje pentru care drepturile omului sunt un moft ori mai rău de atât. Aşa putem înţelege şi cum au fost posibile tenebroasele protocoale ale Justiţiei cu serviciile: pentru că au emanat din minţile abrupte ale lui Macovei, Kovesi, Stanciu, Coldea, Prună, Tarcea şi ale altora ca ei..."

Tariceanu nu mi e foarte simpatic, dar daca l am admirat pentru ceva, atunci acel "ceva" este chiar lupta lui tenace pentru apararea "Drepturilor Omului". Acum, ca am trait s o vedem si pe asta, sa vedem cum astfel de politicieni rudimentari atenteaza la respectul fata de aceste valori imuabile, instiintand in secret Secretariatul General al Curții Europene a Drepturilor Omului ca a tara noastra nu mai doreste sa fie in materie de drepturi si libertati ale omului alaturi de Germania, Spania, Italia, Olanda, Marea Britanie, țări cu profundă tradiție democralături de România, ci de Republica Moldova, Armenia și Letonia, facand dovada clara ca programatic politicienii nostri sunt atrasi mai ales de dictatura, decat de democratie. Fapt care nu a fost adus la cunoștința publicului de către Guvernul României, așa cum era normal, ci a fost semnalat de agenția France Presse (!)

Suntem din nou "Oaia neagra" a Lumii civilizate, dupa ce am dovedit fara putinta de tagada ca am devenit si "sclavii europei". Este clar ca cei din fruntea tarii nu au inteles niciodata, doar au mimat ca ar înțelege că drepturile fundamentale sunt de neatins si ca trebuiesc respectate zi de zi, cu atât mai mult în vremuri de criză, cand se cer si mai puternic protejate.

*

Cu siguranta ca incet, incet, ma voi rupe de acest jurnal. Duc o viata destul de ciudata, intr o anumita dezordine. Ma uit la tv, mai citesc cate ceva, incercand sa ma ascund de tot ce se intampla cu noi, cu prietenii mei, cu acest popor oropsit. De cele mai multe ori mananc fara chef, singurele lucruri care imi fac placere fiind mesele simple, cu slanina, ceapa, branza de burduf si rosii. Dorm pe sarite, imi intepenesc oasele, nu mai ascult muzica de alta data cu metoda, nu mai notez idei din lecturi. Caut tot mai des hartii vechi si ma chinui sa descopar in ce moment am notat, ce anume mi a placut sau nu. Devin ca si Green, dupa ce cutreiera orasul ore intregi fara ca apoi sa si aminteasca mare lucru, un individ oarecare, un strain pe care nu l mai recunosc si care imi inspira oroare...

*

Ne au prins fiindca eram dezorientati. Eram pe malul plin de tufe si trestie al unui canal, sau un brat al Crisului - ne gandeam, un loc ciudat, de unde n am mai stiut incotro sa mergem. Insetati, obositi, am hotarat sa asteptam lumina zilei, sa putem vedea ceva in jur. Undeva, la cativa metri de canalul lat de aproape treizeci de metri se zarea in lumina diminetii o fasie arata destul de lata, semanand cu ce stiam noi despre locul care marca portiunea dintre cele doua tari. N am stiut niciodata daca era o "fasie falsa" creata de planurile Securitatii, pentru a induce in eroare fugarii ca noi, sau era chiar fasia adevarata. N au trecut nici zece minute de cand s a luminat, ca un grup format din trei tineri soldati si un caine lup s au apropiat in patrulare de zona in care noi ne am facut una cu pamantul, cu pulsul batand in nebunie. Poate am fi scapat, dar cainele a inceput sa latre inca de cand grupul mai avea cativa zeci de metri pana sa ajunga in dreptul nostru. Soldatii au incarcat armele, cu glont pe teava si inceput sa urle, la fel de speriati ca si noi, sa iesim afara din tufisuri. Ne am aruncat in apa canalului, si ne era frica sa nu traga dupa noi, in apa.

Au sarit si ei, cu tot cu caine si ne au scos pe mal. In cateva minute au venit in goana alti doi baietani - nici unul nu parea trecut peste 19 ani si au inceput cu totii sa ne imparta bocanci in coaste, cu armele incarcate, neasigurate, cu glont pe teava. Uneori mai prindeam privirea cate unuia si imi parea mai speriat ca mine si imi dadeam seama ca daca as fi facut un gest, oricare, as fi putut sa ma aleg cu un glont de AKM in ceafa. Era un soare orbitor, cald. Dupa ce s au plictisit sa ne loveasca cu picioarele ne au lasat sa fumam. Stateam spate in spate cu Lennon, prietenul meu, bucurosi ca suntem in viata si ca totul se terminase. Dar n a fost chiar asa: cand a ajuns maiorul, comandantul postului de graniceri, ne au pus catusele si a trebuit sa i "facem voia" ofiterului. Era un ins cu o fata rea, ciupita de varsat, mirosind de departe a alcool. Ne a pus, sa batem pas de defilare, sa cantam "Tricolorul" si a asmutit cainele asupra noastra.

Mergeam impleticindu ne, impiedicandu ne de namila de "lup" care ne musca fara mila, atunci cand nu mai puteam sa ne ferim si deodata, la doar cinci sute de metri in dreapta noastra am zarit, in uniforme de un verde frumos granicerii unguri care beau bere la umbra unui foisor de observatie. De la ei incolo, terenurile arate, foarte ingrijite binecuvantate de o libertate care noua nu ne fusese harazita. Cantam "Trei culori cunosc pe lume/ Amintiri de un brav popor/ Sunt culori de un vechi renume/ In lupte biruitor" - imnul falsificat de lingaii lui Ceausescu, ungurii probabil isi terminasera berea, iar noi ne pregateam de cel putin un an de puscarie... Cand am ajuns la "pichet", aveam amandoi pantalonii si pantofii plini de sange: gleznele ambelor picioare erau sfasiate si gatul ne ardea: nu bausem apa de o zi si jumatate. Ultimul gand la intrarea in pichet era de fapt o rugaciune care mi a fost curmata de lovitura de baros a unui pat de Kalasnikov in ceafa. Cand m am trezit, la arestul Militiei din Arad ma durea fiecare centimetru de carne, din talpi pana in varful capului. Lennon, care ramasese constient, mi a povestit ca au intrat toti soldatii si timp de jumatate de ora ne au batut cu ce aveau la indemana. Apoi a lesinat si el.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza