500 de ani de servitute totală în Ţara Românească şi Moldova - fără severitatea crudă a sclaviei americane -, şi un regim mai liber în Transilvania au lăsat în România sute de mii de urmaşi ai hinduşilor dalit ajunşi, pe căi complicate, în Europa Evului Mediu. Nu cred că avem 2-3 milioane de etnici rroma printre noi; 2 milioane ar însemna ca fiecare al 10-lea cetăţean român să aibă origini în Subcontinentul indian. Nu e cazul. Prezenţa lor cu precădere în arealul urban, de maximă vizibilitate, nu echivalează cu un număr copleşitor la nivel naţional; dar nu astfel se diminuează gravitatea problemei.
Oricâţi ar fi, situaţia în care trăiesc ei nu ne tulbură prea tare - altfel am fi schimbat-o. Dar astfel ne tratăm şi pe noi înşine, cu aceeaşi lipsă de convingere, ţintă şi viziune. Când pleacă "dincolo", multe voci i-ar dori plecaţi pentru întotdeauna. S-au dus zilele când Uniunea Europeană accepa asemenea cadouri, oricât ar fi ele împachetate în legislaţia Uniunii. Stabilit de vreo 20 de ani, un lucru e cert: cauza principală a imigrării este situaţia economică, pauperitatea acută, nu dorul de ducă ancestral; dovadă stau miile de rromi deja integraţi şi alţii faţă de care se poate manifesta aici mai multă bunăvoinţă constructivă. Sunt oameni cu imaginaţie, inteligenţă speculativă, simţ viu al valorii comerciale, talent, indiferent de nivelul de trai înspăimântător de jos. Cum le valorifici?
Cum să crezi că se fac eforturi pentru integrarea lor când România nu a utilizat decât 6% din fondul social european care îi era alocat în acest domeniu - altfel spus, nu a utilizat 94% ? Cum să crezi că se fac eforturi atunci când autorităţile străine ajung să prefere să discute cu autorităţile locale de la noi, mult mai interesate de rezolvarea situaţiilor critice decât instituţiile naţionale de profil, asupra cărora planează interminabile suspiciuni de corupţie - şi nici atunci cu folos?
De douăzeci de ani România şi Europa bălmăjesc între minciuni, semi-adevăruri şi rateuri. La vest regăseşti isteria colectivă a unora (uşor de aprins cu populism, singurul care convine mediocrităţii gândirii politice de azi), graba de a valoriza electoral scandalul imigraţiilor (în realitate, e o problemă vastă care impune răbdare, durată şi continuitate), ignorarea generală şi generalizată a politicilor europene (norma europeanului de rând), ipocrizia evidentă a politicienilor din vreo şase capitale, senzaţionalismul de convenienţă şi miza electorală, jucate în arpegii de fermitate, indignare, corectitudine politică şi false griji umaniste. Din România vin chicoteli cinice, un bâlci de răspunsuri obraznice şi dezinteres bătător la ochi. Cum să scapi de împerechierea asta nefastă între proiecte iluministe declamate în conferinţe şi-n întruniri europene, "misiuni civilizatoare", pasiuni antropologice prea puţin realiste şi neîncrederea ranchiunoasă a unor societăţi întregi? Cum să cureţi de căpuşe sistemul de ajutorare pus în funcţie de Uniunea Europeană, cu 17 miliarde euro (terifiant de mult şi totodată inutil) consumate în Europa central-răsăriteană şi de sud-est pe problemele celei mai problematice etnii?
Educaţia, locurile de muncă au fost şi rămân axe primordiale de intervenţie în reconstrucţia viaţii acestor "alţi indivizi" de lângă noi, purtători ai unei cetăţenii pe care, în caz contrar, o degradează, afectându-ne profund. Dacă nu vreţi să faceţi pentru ei, faceţi pentru voi înşivă. Altfel tot noi plătim preţul. Or, pentru aceasta, nicio scuză nu e acceptabilă. Politici de integrare realiste sunt trasate de zeci de ani, nu doar cu ajutor financiar direct, ci cu stimuli de co-participare proporţionali. Abia după ce îi educi le poţi cere să înţeleagă ce înseamnă să muncească. Abia apoi te poţi plânge de infracţionalitate. Dacă începi acum, vor trece două generaţii. Poate trei. Cu un caz atât de special ca şi cel al etniei rrome, nu este suficient să oferi legislaţie; trebuie să supraveghezi cu ferocitate implementarea oricăror politice de reformă - în primul rând prin asociere cu ONG-uri credibile, verificate la sânge.
Teorie goală, din păcate. Indiferent de ce se face şi ce nu, situaţia rromilor rămâne o oglindă a valorilor şi atitudinii noastre, a românilor. Şi - că place sau nu - până nu se ia taurul de coarne, e totodată groparul nostru în Europa civilizată.
