Pe de o parte, decizia de a da importanță limbii în cultură, pe de altă parte, decizia de a separa umanioarele, rupând literatura de etică, filosofie, religie și învățarea limbilor de abordarea pragmatică (în înțelesul pragmaticii comunicării). Pe de o parte, decizia de a reduce efectivul de studenți, de la sfârșitul anilor optzeci, pe de altă parte decizia de a manipula, spre a evita protestele, cadrele didactice existente. Pe de o parte, decizia izolării culturale din anii optzeci, pe de altă parte, decizia promovării externe a unei fețe pozitive a României. Pe de o parte, decizia de a asocia învățarea limbilor cu studiul literaturii, pe de altă parte, aplicarea unor standarde confuze.
La Cluj-Napoca mai trenau urmele politicii de personal a perioadei stalinismului, care a făcut ca, deja în anii șaptezeci, să se observe că teoreticienii și istoricii principali ai literaturii - precum Adrian Marino, Nicolae Balotă, Ion Negoițescu - nu aveau loc nicidecum la Filologie. Revistele literare clujene, cu deosebire cercul din jurul lui Dumitru Radu Popescu, etalau pe bună dreptate un Cluj literar mai bogat, dar Facultatea de Filologie rămânea relativ săracă.
La toate acestea se adăuga împrejurarea că, în anii „micii deschideri", mulți filologi au fost trimiși în exterior, dar, după revenire, nu și-au continuat vreun program dincolo de doctorat, mulțumindu-se cu aura „celui care a fost afară", cu faptul că făceau inspecții de grad sau erau folosiți în propagandă externă de autoritățile timpului. Dacă, totuși, l-au continuat, au cultivat, cu notabile excepții, studii literare ușor liricoide, la prea mare distanță de problemele trăite în societate.
Acest conglomerat s-a preluat în 1989 și trebuia reconstruit, cât mai devreme cu putință. Problemele le cunoșteam bine, deja atunci când am preluat rectoratul UBB, în primăvara lui 1993. În consecință, am procedat fără întârziere la măsuri de schimbare a stării de fapt de la Filologie, sprijinit, între alții, de Marian Papahagi. În perioada 1993-2012 s-a reușit reconfigurarea Filologiei, chiar dacă și ulterior au rămas probleme redutabile. Să vedem pașii făcuți.
Nu menționez măsurile generale de reformă curriculară, care au inclus, desigur, și Filologia (devenită, după 1989, Facultatea de Litere). Aceste măsuri de pot observa consultând arhiva și „Buletinul Informativ al UBB", editat în intervalul amintit. Mă refer doar la măsurile specifice pe care le-am aplicat facultății, care s-au adăugat măsurilor luate sub conducerea unor decani prestigioși, precum Mircea Muthu, Ștefan Olteanu sau Ion Pop. Acestea au fost orientate spre separarea catedrelor de literatură de cele de limbi moderne, reorientarea studiului literaturii spre abordările pragmatice (în sensul disciplinei cu acest nume), reorientarea secțiilor de limbi moderne spre limba, cultura și civilizația țării respective, extinderea limbilor moderne, introducerea sistemului masteral, echiparea modernă a facultății, înnoirea personalului de predare, crearea centrelor culturale internaționale.
A existat mereu o obiecție față de activitatea catedrelor de la Filologie - aceea că acestea controlează învățarea limbilor moderne de către studenții nefilologi, dar nu se ocupă aplicat de aceasta (slabul interes al celor trimiși să predea la Științe Economice, Matematică, Istorie și Filosofie etc. a fost continuu reclamat). De multe ori, cei din catedrele filologice erau axați pe literatură, încât priveau drept o corvoadă sau ca pe ceva secundar travaliul cu studenții altor facultăți.
A fost meritul decanului de atunci al Facultății de Științe Economice, Constantin Tulai, de a fi explicitat cu limpezime problema și a fi conceput soluționarea ei energică, prin crearea catedrei de limbi moderne a acestei facultăți (care era pe direcția unor noi dimensiuni - cu de două ori mai mulți studenți decât avea UBB în întregime, în 1989!). Alte facultăți au cerut imediat aceeași soluție - separarea predării limbilor moderne la studenții nefilologi de catedrele de limbă și literatură ale Facultății de Filologie. Măsura s-a aplicat în întreaga universitate (vezi hotărîrile nr.1852/1994; nr. 2552/1996; nr.493/1997, etc.). S-au creat Catedra de Limbi Moderne și Comunicare în Afaceri de la Științe Economice și Catedra de Limbi Moderne pentru Nefilologi de la Filologie, care au preluat, cu cadre didactice specializate în învățarea limbilor moderne de către studenții nefilologi, responsabilitatea învățării acestor limbi de către noile generații de studenți. La Filologie (Litere) au rămas secțiile Română, Maghiară, Germană, alături de secțiile de limbi moderne, ce se studiau specializat împreună cu literaturile respective, în pachetele corespunzătoare: Engleza, Franceza, Italiana, Limbile Slave, Limbile Clasice.
Orice măsură în materie de curriculum și organizare universitară are avantaje și dezavantaje ce se pot discuta mereu. În cazul separării limbilor moderne pentru nefilologi de Filologie (Litere) avantajele - ca profesionalizare a cadrelor didactice, organizare și finanțare - au prevalat, de departe. După 2012, cu gândul la finanțarea acestui program și la firmele din exteriorul instituției, s-au luat tot felul de măsuri de reducere a învățării limbilor de către nefilologi în universitate (ca, de pildă, slăbirea sistemului 1+2), dar, ca totdeauna, astfel de măsuri vor duce doar la scăderea nivelului învățării limbilor.
În tradiția universitară clujeană, formarea în limbi clasice și moderne a fost la loc de frunte - și la Universitatea maghiară și la Universitatea românească. Cei mai profilați profesori vorbeau două limbi moderne, cel puțin. Virgil I. Bărbat a fost, dintre nefilologi, un strălucit exemplu, ca profesor care vorbea toate cele trei mari limbi moderne - engleza, germana, franceza. Această tradiție s-a subțiat, însă, în perioada postbelică. Am simțit nevoia să sprijin reluarea ei, căci, cel puțin în filosofie și sociologie, pe care le cultivam, nu faci mare lucru fără toate cele trei limbi (la care, în ceea ce mă privește, am adăugat italiana).
În orice caz, studenților de la UBB li s-a făcut în perioada 1993-2012 oferta cea mai avansată cu putință. Pe de o parte, să aplice sistemul 1+2 (adică două limbi moderne adăugate limbii materne!) (vezi documentul „Pentru o politică lingvistică europeană la UBB", în „Buletinul Informativ", nr.21/2001, p.26-34, adoptat la reuniunea Senatului din decembrie 2002, conform „Buletinului Informativ" nr.1/2002, p.5; vezi și hotărîrea nr.20249/2002). Curriculum-ul lingvistic asigura mereu un plus absolvenților universității clujene, care le-a sporit șansele pe piața muncii. Pe de altă parte, oferta către studenți era să caute să obțină „certificatele de competență lingvistică" (hotărârile nr.1261/1996; nr.6516/1999;). Universitatea a preluat reperele europene de certificare și, după ce a înființat Centrul Lingua (nr.13234/1999) și Centrul Alfa (2001), a acordat ea însăși certificate în baza acreditării europene. Pentru întreaga pregătire lingvistică de nivel european, Rectoratul a desemnat (nr.20242/2002) un coordonator al politicii lingvistice a universității clujene, care a și fost ales în Consiliul European al Limbilor, în premieră istorică, drept recunoaștere a ceea ce s-a făcut în instituție.
Desigur că pregătirea lingvistică a populației a devenit terenul competiției multor firme private, din țară și din afara țării, care au căutat să pătrundă în sistemul UBB, fiind atrase de taxele pe care le puteau pune unei populații numeroase de potențiali clienți. Acest sistem a fost consolidat în timp - în 2011, de pildă, Senatul UBB a adoptat programul „Policies and Practices of Multilingualism at BBU", dat în circuitul internațional (publicat în „Buletinul Informativ" nr.32/2011, pp.10-27), elaborat de Ștefan Olteanu, Liana Pop, Diana Cotrău, Delia Marga, Manuela Mihăescu. Sistemului de învățare a limbilor moderne din UBB a rezistat până în 2013, când avocații unor interese obscure au ajuns la decizie și au început slăbirea acestuia.
În sprijinul învățării limbilor moderne de către studenții nefilologi, Rectoratul a intervenit prin echiparea cu cele mai noi laboratoare multimedia (Tannberg) a celor două departamente de limbi pentru nefilologi (vezi nr.20374/2001; nr.20184/2002). Facultatea de Științe Economice, în infrastructura ei modernă, a asigurat condiții avansate de învățare a limbilor, iar studenții, recrutați tot mai mult, în 1993-2012, dintre vârfurile liceelor, au profitat de programul lingvistic și logistica puse la dispoziție în facultate.
O problemă redutabilă a rămas selecția personalului. Se știe prea bine că o facultate propriu-zisă este acolo unde se dispune de cel puțin două-trei personalități culturale, iar o universitate începe, de fapt, cu personalitățile de largă referință. Pe lume sunt mulți profesori, dar facultățile și universitățile presupun, la propriu, personalități care stau pe operă proprie validată și intervin în evoluția propriei societăți prin autoritatea lor profesională, civică, morală. Unii dintre cei deveniți profesori nu au fost neapărat personalități, ci mai curând fructul conjuncturilor (rude, afilieri politice, dilatarea unor specialități), mai cu seamă în țara noastră, unde s-a cedat de fiecare dată la angajări. În România, sistemul este astfel construit că cel devenit asistent încheie cariera ca profesor în propria universitate. Sistemul german, cu obligația de a face un ocol printr-o altă universitate, și cel american, cu o puternică mobilitate a profesorilor între universități, se dovedesc a fi de departe sănătoase. Oricum, în cazul Filologiei, îmi amintesc că Marian Papahagi, care, și în calitate de prorector, participase la recrutările de personal didactic de după 1989, exprima dezamăgirea privind candidații care au venit și mai ales cei care au reușit.
Am lucrat pentru aducerea lui Adrian Marino ca profesor la Filologie, dar tentativa a eșuat datorită refuzului său. Cunoscutul teoretician a preferat să rămînă liber de obligații, atât în fața ofertei pe care i-am făcut-o din partea UBB, cât și față de oferta Academiei Române.
Toate aceste fapte, luat împreună, explică ceea ce s-a petrecut. Odată cu ieșirea de pe scena academică a lui Mircea Muthu și Ion Vartic, în 2012, Facultatea de Filologie a pierdut printre ultimii oameni de litere cu profil competitiv, care contează dincolo de simplele coterii și de zidurile proprii. Liana Pop a imprimat o aură exigentă la Franceză, Ștefan Olteanu este o personalitate care contează cu adevărat, doamna Elena Dragoș a mai dat un ultim impuls studiului calificat al limbii române, iar Victoria Moldovan s-a dedicat cu competență limbii române pentru străini. Personalitățile profilate puternic sunt însă prea puține.
În situația în care doar în Transilvania au funcționat de la o vreme, în perioada 1993-2012, zece facultăți de filologie în universitățile de stat, am fost confruntați cu problema atragerii de studenți la Filologia clujeană. Absolvenții de vârf din licee nu mai vin doar la Cluj-Napoca, unde și viața literară - mai ales după plecarea la București a principalilor prozatori, precum D.R.Popescu, Augustin Buzura, și dispariția lui Adrian Marino, Marian Papahagi, Ioana Petrescu, Liviu Petrescu, Petru Poantă - s-a subțiat din nou. Am inaugurat Catedra de Literatură Comparată (vezi Anii inovației instituționale. 1993-2011, Anca Kiss și Eunicia M.Trif ed., Cluj University Press, 2011, p.60-61), concepută ca pivot al sincronizării filologiei clujene la nivelul de astăzi. Am inițiat Institutul de Studii Clasice. Am încercat să plasăm Jurnalistica și Comunicarea la Filologie, căci aici și la Istorie există tradiție culturală și profesională, dar, la început, Filologia nu a agreat soluția, iar mai târziu a fost prea târziu. Filologia a creat secția de Teatru, care s-a desprins, însă, repede, într-o facultate autonomă.
Fiecare dintre secțiile Filologiei a făcut lucruri noi în raport cu trecutul, chiar dacă profilarea de noi personalități va mai trebui așteptată. Limbile ce fac parte din triunghiul de la baza universității clujene au fost consolidate prin măsuri înăuntrul și în afara facultății de Filologie.
Româna, bunăoară, a făcut din nou separarea pe catedre specializate - Limbă, Literatură, Limba Română pentru Străini, Etnologie. Le-am adăugat Institutul Limbii Române (2008), spre a gestiona internaționalizarea în cât mai mare măsură a limbii române. Am căutat relansarea studiilor românești (vezi nr.10233/1997) și afirmarea lor internațională (nr.25541/2003), precum și normalizarea prezenței cărților românești în biblioteci din alte țări (nr.3164/1998).
Maghiara și-a delimitat, de asemenea, catedrele de Limbă, Literatură Maghiară, Etnografie. Am sprijinit organizarea Congresului internațional de hungarologie, conform anajamentului multicultural al universității. Cooperările cu universitățile din Ungaria le-am extins la maximum, interacțiunea UBB cu acestea fiind practic continuă.
Germana resimte și acum efectele plecării sașilor transilvăneni, dar, cu toate acestea, prin intervenția constantă a Rectoratului, a fost restabilit lectoratul DAAD (1994), s-au primit o „Stiftungsprofessur" din partea Guvernului federal al Germaniei și numeroase alte forme de sprijin. S-a dat cea mai mare dezvoltare din istorie cooperărilor cu universitățile din Germania și Austria, ale cărei efecte s-au resimțit benefic în fiecare facultate.
În ceea ce privește limbile, concepția mea a fost aceea de a profila UBB ca universitate cu un angajament lingual structurat pe patru idei majore: reprezentarea cât mai competitivă a triunghiului de limbi româna-maghiara-germana; reprezentarea celor trei limbi clasice - ebraica, greaca, latina; reprezentarea limbilor moderne de mare circulație - engleza, germana, franceza, spaniola, italiana, rusa - și, pe cât posibil, a altor limbi, precum finlandeza (în care universitatea clujeană are o tradiție ce urcă în urmă la Franz Joseph), norvegiana, portugheza, ucrainiana, poloneza; reprezentarea marilor limbi ale Asiei - chineza, japoneza, coreeana. Pe toate patru axe, UBB a desfășurat, între 1993-2012, idei noi, unele la Filologie, altele la alte facultăți, adesea în premieră națională. Arhivele și buletinele informative oferă, și aici, un tablou foarte bogat al inițiativelor.
Secția Engleză și-a creat Studiile americane (înțelese ca studii ale literaturii), Studiile irlandeze și a extins preocupările de pragmatică din jurul lui Ștefan Olteanu și Liana Pop. Franceza a întreținut o atmosferă favorabilă francofoniei, cu accent pe Studiile belgiene. Italiana s-a ridicat bine în jurul personalității lui Marian Papahagi, dar dispariția prematură a ilustrului profesor a fost o pierdere uriașă, catedra intrând apoi pe direcția aranjării de persoane, pentru a se stinge din nou, în 2012. Am mai încercat, cu forțele existente și sprijin italian (vezi nr.20085/2001) revigorarea italienisticii, dar reușita a fost relativă. Spaniola a fost lovită de emigrarea principalilor specialiști, iar acum o generație tînără încearcă s-o reia. Rusa a pierdut prin pensionarea unor specialiști și se află în reconstrucție. Studiile clasice au avut în ultimii ani soarta catedrei de italiană, ilustrând adevărul că atunci când o instituție intră pe direcția aranjamentelor vine doar declinul. Și aici, s-a încercat revigorarea înființând Centrul Orientalia (vezi Anii inovației instituționale.1993-2011, Anca Kiss și Eunicia M.Trif, ed., p.105), cu colaborarea filologilor din teologiile clujene, dar, în anii din urmă, viteza dezvoltării s-a redus. Norvegiana s-a dezvoltat în jurul doamnei Sanda Baciu -Tomescu și asigură, împreună cu finlandeza, cea mai bună reprezentare a limbilor nordice în România.
Un real succes a fost obținut la Filologie prin organizarea, la inițiativa doamnei Rodica Baconski, în baza unui program TEMPUS excelent folosit, a secției Limbi Moderne Aplicate. A fost prima secție de profil din țară. În mod firesc, am sprijinit-o în fiecare moment, iar universitatea clujeană a sporit în prestigiu în urma ei.
Filologiile (Literele) sunt, oriunde în lume, un loc al ideilor noi și ele trebuie cultivate. Cunoșteam bine experiența americană a literaturii comparate, care poate fi o nouă disciplină de sinteză în umanioare, și am căutat să o fructificăm. Rezultatele nu au fost pe măsura speranțelor, căci formația de filolog din România este prea izolată de disciplinele conceptualizante (filosofia, sociologia, logica, pedagogia etc.). De aceea, de pildă, inițativa creării programului de Studii deschise (nr.6683/1997), după modelul oferit de Bard College, unde am și trimis un filolog spre a se informa, nu a dus la vreun rezultat și va trebui reluată, de asemenea, cu alți actori.
Toate centrele culturale internaționale s-au creat și dezvoltat la inițiative ale Rectoratului. Doar Biblioteca de Studii Nordice și Bibioteca Japoneză s-au constituit în cadrul Facultății de Filologie (Litere). În orice caz, în legătură cu crearea unor institute sau centre culturale, UBB și-a organizat secția de Ebraică și Studii iudaice, care a venit până în 2013 și a fost un succes important. Mai târziu, s-a înființat Institutul de Turcologie (odată cu inspirata aducere a profesorului Tasim Gemil și cu intervenția decanului Călin Felezeu). S-au extins amplu secția de Chineză (susținută de fapt de înființarea Institutului Confucius, în 2009) și secția de Coreeană (legată de micul Centru Cultural Corean).
În comentariile internaționale ale perioadei 1993-2012, s-a vorbit de „declinul filologiilor" (vezi Sheldon Pollock, „Future Philology? The Fate of a Soft Science in a Hard World", in Critical Inquiry 35, 2009) Am crezut și cred că ideea nu are de partea ei argumente solide. În fapt, este vorba de nevoia de mult resimțită de a reface legătura literelor cu filosofia, sociologia, teologia și de a relansa umanioarele. Sincronizarea filologiilor rămâne, după părerea mea, calea de urmat, în pofida clamării premature a declinului. (Din volumul Andrei Marga, Anii inovării, în curs de publicare)
