Tăvălind degeaba Clujul prin noroaie

Trosc-pleosc! Din două fraze, Clujul e acum locuit de grădjari aroganţi, pentru că astfel a fost pictat cu repezeală, imediat ce sondajul IRES a nemulţumit câteva spirite. Calm, rogu-vă, şi mai puţină patimă. Nu stau lucrurile tocmai aşa. Două mari întrebări am.

Unu: oare Clujul "trebe musai" să se manifeste cultural conform criteriilor definite de chestionar? De măcar un deceniu aici - şi vreo trei în afara ţării - cultura şi produsul cultural au valenţe şi forme care au trecut dincolo de limitele definiţiei clasice a culturii. Fenomenul cultural a ieşit din vechile tipare. Revin.

Doi: de ce insişti să ceri Clujului ceea ce nici New-York, Paris, Londra, Roma sau Viena nu pot atinge pe un asemenea pat al lui Procust? Pentru unii, cifrele sondajului sunt ghilotina tuturor pretenţiilor de excelenţă ale vanitoasei urbe claudiopolitane - pentru alţii, ele sunt de un realism cu virtuţi regenerative: ştim de la ce pornim şi ce trebuie făcut. Depreciativii consideră că la acele procente s-o fi oprind definitiv valoarea culturală a Clujului. Alţii ar avea mai probabilul echilibru de a le înţelege ca moment din istoria şi profilul social - schimbătoare - ale oraşului. Aşa cum nota 6 a unui student nu îl defineşte intrinsec, nici procentele care smulg dispreţ şi tânguiri nu definesc, fundamental, Clujul.

Orice sondaj îşi are marjele şi conjuncturile lui. Aş vrea să văd acelaşi tip de sondaj aplicat Bucureştilor, Iaşiului, Constanţei, Timişoarei - şi abia atunci vom avea, contextualizată în cadrul societăţii româneşti, credibilitatea, plusurile şi scăderile sensibilităţii culturale clujene. Că aşteptările ne-or fi mari, oho!, o ştim, că aşa ne place - păcat că nu în toate domeniile! Dar nu există metropolă pe această planetă unde să ai 50% din populaţie zumzăind Mozart dimineaţa, înainte de-un prânz luat la restaurant sau înainte de o seară de teatru şi balet, cu repertoriu reînnoit şi inovativ. Nu mai există metropolă unde cultura să fie consumată preponderent - sau exclusiv - în formatul care a făcut regula timp de două milenii, începând cu teatrele Helladei şi terminând cu Opera din Sydney; cei care au obiecţii pot să-şi arunce imediat pe geam televizoarele, telefoanele smart, computerele, iPad-urile, iPod-urile, ş.a., pentru a reveni într-un mod "cult şi clasic" la formatul vechi (singurul frecventabil, după unii) al consumului de cultură... (Să fim serioşi, nu o va face nimeni.)

Produsul cultural e savurat în alte forme. Deplasările pentru evenimente de operă, teatru, balet, ieşiri la un restaurant (subliniez cuvântul restaurant, nu fast-food cu scaune şi shaorma, nici bodegă sau bistro) au rămas, în ultimii 40 de ani, tot mai mult apanajul unei elite socio-profesionale care dispune confortabil de cel mai preţios bun: timpul. Este exact ce se întâmplă în societatea românească. Aversa de critici nu ţine obiectiv cont că 61% dintre intervievaţi şi-ar dori să participe mai des la activităţi culturale. Tot 61% acuză lipsa de timp în a o putea face, alături de insuficienta resursă financiară (13 %); când 27% din clujeni nu pot cheltui mai mult de 50 lei/lună în acest domeniu, şi încă 19% mai adaugă un plus norocos de 50 lei, te întrebi câtă cultură poţi "consuma" cu 50-100 lei pe lună ca "să dea bine" în opinia unora sau altora.

Metamorfoza consumului de cultură e un fapt iarăşi vizibil de câteva decenii, şi mă refer strict la popularizarea culturii clasice prin mijloace tehnologice care să o facă accesibilă tuturor, nu doar unor ‘happy few': discuri de vinil şi casete ieri, apoi CD-uri, DVD-uri, website-uri, canale TV specializate, descărcare pe Kindle sau din Apple Store. E o realitate valabilă de la New-York la Rio şi din Cape-Town la Tokyo. Soţii X, ajunşi acasă seara sau după-masa târziu de la servici, nu vor sări în smocking şi rochie de seară pentru a da fuga la un concert, ci vor comuta, de vor, televizorul pe Arte sau poate folosesc un DVD. O cină se comandă şi acasă. E o realitate din multele pe care sondajul nu le-a surprins, în timp ce erau puse întrebări cel puţin irelevante, dacă nu derizorii (o spun ca respondent)... Nu trebuie căzut în capcana de a considera că nerespectarea formelor clasice de consum cultural echivalează cu însăşi lipsa de cultură sau de activitate culturală.

În rest, ‘de gustibus'. Se echivalează des cultura cu Marea Cultură, cu arta în forma superioară a creaţiei, opera, teatrul, arhitectura, muzica simfonică, pictura, literatura, sculptura; antropologii includ şi cultura populară pentru că ea vine pe un aliniament de tradiţie şi se constituie într-un fenomen cultural pe termen lung, constant, ca şi artele clasice. În vremurile noi însă, cultura are o dimensiune mai puţin elitistă, cunoscută nu doar prin stiluri muzicale, ci şi prin sport, modă, gastronomie, internet, mass-media, artă grafică, film, TV, etc. Are o mai mare accesibilitate pentru că impune mai puţine criterii de exigenţă, e mai "democrată". Marea Cultură se bazează pe un grad de exclusivitate derivat din calitate şi performanţă, cultura de masă se bazează pe o generoasă inclusivitate. Marea Cultură impune efort şi costuri, cultura de masă este accesibilă financiar (ce preţ are, de pildă, un bilet la un concert al lui Lang-Lang, şi cât costă un CD cu Alexandra Stan?). Cultura de masă rămâne totuşi cultură pentru că e definită prin produsele, aspiraţiile şi ideile cele mai accesibile şi mai comune ale unei majorităţi dintr-o societate la un moment dat. Circulând mai rapid şi dinamic, ea e forma prevalentă de cultură azi. Că nu are însă constanţa şi rigoarea performanţei care să o propulseze către Marea Cultură, este partea a doua şi totodată o altă discuţie.

Nu mă tem aşadar de muzica populară (firească, pentru că avem vreo 40% din români mutaţi de la ţară în centre urbane, peste tot în ţară), nici de faptul că-n Dâmbu Rotund nu se aude Bach dimineaţa, chiar dacă ar fi genial; nu asta scade şansele Clujului la a fi o capitală europeană a culturii, ci administraţia delăsătoare, lumea politică inabilă, spiritul comunitar oscilant, şi insuficient de limpedea imagine de sine a unui oraş atât de mare, atât de creativ, atât de robust.