Trump: dincolo de aparenţe (II)

Trump: dincolo de aparenţe (II)
Trump propune o formă alertă, presărată cu hiperbole, emfază şi rodomontade, insuficientă pentru a deveni credibilă în afaceri externe, în securitate, în fiscalitate, economie, industrie, educaţie, mediu, societate şi cultură. O descoperă de fiecare dată când trebuie să-şi nuanţeze declaraţiile. Rămâne în schimb argumentul iniţial, valabil ca intenţie.

CITIŢI AICI Trump: dincolo de aparenţe (I)

II) În domeniul economic, amestecul de iniţiative liberale şi protecţionism, este departe de a cauza ruptura între el şi Republicani. Trump e bine cantonat în cultura de partid şi va continua să o asimileze într-o anumită măsură, cu precauţie. Republicanii nu sunt un bloc; au curente proprii şi flexibilitate în interpretarea propriei moşteniri politice (trimit la acei „Rockefeller Republicans" activi în anii 60-70, favorabili protecţiei sociale, culturii şi inovaţiei, sub egida lui Nelson Rockefeller, guvernator al statului New York). Formula „America First" are toate motivele să placă mediilor republicane atât ca poziţionare business, cât şi ca referinţă patriotică: conceptul îi aparţine lui Andrew Jackson, preşedinte între 1829-1837, iar Reagan îl reactivase cu succes după 150 de ani, pe plan politic. Se traduce simplu: interesul naţional american primează absolut. Contează ceea ce e realizabil şi cuantificabil pentru cetăţean, nu promovarea discursivă a americanităţii ideatice (şi idealizate) în etalon global de reuşită. Trump vrea ansamblul politicilor publice orientat spre crearea de prosperitate şi bogăţie internă, singurul mod de a face America mai puternică. În viziunea lui, creşterea economică e subsumată creşterii proporţionale în putere. Scăderea impozitelor pentru firme de la 35 la 15%, voinţa de a plafona la 33% impozitele individuale, cea de a lichida o parte din administraţia fiscală, de a simplifica legislaţia, de a lăsa statelor federale şi indivizilor un plus de libertate fac parte din acest tropism, chiar dacă după cinci luni ansamblul de propuneri rămâne în stadiu incipient sau deziderat.

Pot să surprindă ideile de a angaja lucrări publice de până la 500 miliarde $, coordonate de la Washington. Din perspectiva Trump, statul federal are în mod cert obligaţia să dezvolte infrastructura, confortând iniţiativa individuală şi dinamica antreprenorială. Nu înseamnă că finanţarea se va face prin taxe şi impozite; dacă finanţarea e deocamdată neexplicată, originea ideii ţine de comparaţia cu extraordinara dezvoltare a Chinei, unde infrastructura coagulează în crescendo o piaţă de 1,4 miliarde oameni. America e în întârziere. Revenirea la cărbune (şi non-reactivitatea administraţiei Trump la problemele ecologice) constituie tot o modalitate de a recâştiga puterea în domeniul industrial, ca şi prin nuclear şi gaz de şist. Energiile alternative rămân pe listă, dar nu primează, şi noul preşedinte pare insuficient consiliat pe capacitatea politicilor ecologice de a crea numeroase locuri de muncă.
Ideile Trump par „ingenue" şi au aparenţe liberale. În realitate ele derivă dintr-un veritabil cult al pieţei, vigilent la "laissez-faire". Dacă a câştigat voturi atacând China, este tocmai pentru că a ţintit ceea ce europenii înşişi numesc ultraliberalism: un sistem cu exces de dezordine creatoare, în care regulile sunt respectate doar de către unii, unde convenţiile admise internaţional servesc economii agresive, dumpingul este predilect, la fel şi contrafacerile, cópiile de brevete şi costul mâinii de lucru (de adult, de copil...). China nu joacă corect, şi nici Mexicul într-o oarecare măsură, consideră Trump. „America First" se traduce şi prin a scoate armele atunci când concurenţa nu e onestă. Patriotismul de la Casa Albă include acest aspect - care explică şi solicitarea de a vedea membrii NATO alocând fiecare 2% din PIB cheltuielilor militare. Fiecare poate fi patriot pentru ţara lui, dar noua regulă este egalitatea în concurenţă, iar Trump este moralmente pregătit să intre în conflicte economice. (Economia americană mai puţin, iar acest lucru i se reproşează.)

Clasa medie - afectată de criză, de masivele transferuri de capital, bogăţie şi creştere economică din Occident spre Asia -, nu uită să-i recompenseze electoral atitudinea critică şi revanşardă. Proiectele de infrastructură ar aduce 25 de milioane de locuri de muncă, salarizările ar fi ascendent favorizate prin scăderile de taxe şi impozite, iar recuperările din şomaj ar avea loc prin joburi reale, nu subvenţionate, asistate, temporare sau aleatorii. În termeni realişti, o criză ar lovi piaţa americană doar dacă această politică eşuează.

(sfârşitul părţii II din III)

Radu Albu-Comanescu, lector la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Specializat în instituţii şi guvernanţă, doctor în Istorie. Co-fondator al Cluj Business Forum.

 

 

Comenteaza