Evaluare Națională 2021. Cîmpeanu, despre subiectele la Matematică: "Nivel de dificultate mediu, acesta este standardul"

Evaluare Națională 2021. Cîmpeanu, despre subiectele la Matematică: "Nivel de dificultate mediu, acesta este standardul"

Absolvenții claselor a VIII-a susțin joi, în cadrul examenelor de Evaluare Națională, proba scrisă la Matematică.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat la TVR că subiectele de la proba scrisă la Matematică au un grad mediu de dificultate mediu și a precizat că la simularea Evaluării Naționale au fost 980 de note de 10 la Matematică.

"La simulări au fost 980 de note de 10 la Matematică. Asta arătat că, în pofida acestei situații de criză, elevii au făcut eforturi pentru a se pregăti. De asemenea, sunt elevi care pentru prima oară intră în examenul de Evaluare Națională, după ce au făcut clasa pregătitoare. Este generația, prima generație care a făcut clasa pregătitoare. Îmi place să cred că acest lucru se va resimți inclusiv în rezultate. Oricum, rezultatele vor trebui să fie comparate din perspectiva profilului absolventului de gimnaziu, pentru că în ultimă instanță, dincolo de note, ne interesează profilul absolventului de gimnaziu. Se va compara profilul proiectat în urmă cu 8 ani pentru absolventul de gimnaziu, adică ce s-a dorit de la absolventul de gimnaziu, și profilul realizat în urma absolvirii gimnaziului în acest an. Sigur, rezultatele vor fi ușor, sper să fie doar ușor, viciate de această perioadă total atipica pe care am traversat-o", a spus Cîmpeanu, conform Edupedu.ro.

Întrebat ce așteptări ar avea comparând cele două profiluri, Sorin Cîmpeanu a răspuns: "Copilul să fie mult mai pregătit pentru viață activă, să fie mult mai pregătit pentru continuarea studiilor, să fie mult mai pregătit din perspectiva testelor PISA" (…).

Cât privește dificultatea subiectelor, Sorin Cîmpeanu a spus că s-a pornit de la ideea ca acestea să aibă un grad mediu de dificultate. 

"Nivelul de dificultate mediu a caracterizat atât modelele publicate anul trecut, încă din luna noiembrie, cât și testele de antrenament sau subiectele de la simularea pentru Evaluarea Națională. Nivel de dificultate mediu, acesta este standardul", a arătat ministrul.

Subiectele date la proba de azi vor fi publicate de Ministerul Educației în jurul orei 15:00.

Comenteaza