Proiect european de 2 milioane de lei la UBB. Ce presupune

Proiect european de 2 milioane de lei la UBB. Ce presupune
420 de studenţi din cadrul UBB vor beneficia de un proiect pe fonduri europene în valoare de 2.023.034,88 RON, din care 98% reprezintă valoarea finanţării nerambursabile.

Obiectivul general al proiectului vizează creşterea calităţii ofertei educaţionale universitare prin adecvarea acesteia la cerinţele pieţei muncii, în vederea dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere, obiectiv care va putea fi atins prin crearea unei punţi de legătură între cei trei mari actori ce trebuie implicaţi în asigurarea calităţii ofertei educaţionale: studenţii, universitatea şi reprezentanţii mediului de afaceri; crearea de noi reţele de colaborare şi întărirea celor existente între mediul academic şi cel de afaceri, dar şi a unei platforme de dialog şi colaboare între mediul de afaceri şi student; dezvoltarea unui sistem viabil de coordonare şi implementare a sistemului calităţii, care va funcţiona şi după încetarea finanţării proiectului şi care va contribui la îmbunătăţirea calităţii programelor universitare, în corelare cu piaţa muncii şi nevoile anagajatorilor.

Printre activităţile menite să ducă la atingerea acestor obiective se numără organizarea unor întâlniri între personalul implicat în dezvoltarea programelor de studii universitare din cadrul UBB şi membri ai partenerilor sociali în educaţie, organizarea evenimentelor de tipul "săptămânii carierei" pentru studenţi, precum şi dezvoltarea şi implementarea unor activităţi de formare pentru calificarea directorilor de programe de studiu şi a coordonatorilor de practică.

Proiectul se implementează în perioada mai 2014 - noiembrie 2015, sub titlul „Îmbunătăţirea interacţiunii Universităţii cu mediul de afaceri", proiect finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 1 - Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere, Domeniul Major de Intervenţie DMI 1.2 - „Calitate în învăţământul superior".

Comenteaza