S-a votat! Terenurile de sport din curtea școlilor pot fi folosite în afara orelor de program

S-a votat! Terenurile de sport din curtea școlilor pot fi folosite în afara orelor de program

Proiectul de lege prin care li se permite oamenilor să folosească bazele sportive ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, gratuit sau cu plată, în afara orarului şcolar, a fost adoptat în Parlament.

„Bazele şi instalaţiile sportive proprii pot fi puse la dispoziţie, gratuit sau cu plată, comunităţilor locale, persoanelor fizice sau juridice interesate, cu obligaţia respectării desfăşurării normale a programelor şi activităţilor de învăţământ şi ale cluburilor sportive şcolare şi universitare, precum şi a regulamentelor de acces şi utilizare a acestora”, arată iniţiativa legislativă.

Conform sursei citate, „este permis accesul gratuit în spaţiile şi terenurile de sport exterioare ale unităţilor de învăţământ care fac parte din domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor şi sunt administrate de către consiliile locale, tuturor copiilor, precum şi tinerilor cu vârsta de peste 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora”.
 
„În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi toate unităţile de învăţământ vor introduce în regulamentele actuale de funcţionare prevederi legate de acces şi de modul de utilizare a spaţiilor şi terenurilor de sport aflate în folosinţa acestora, precum şi orarul de acces, după orele de program, în zilele libere şi în timpul vacanţelor şcolare şi le vor afişa la exterior într-un loc vizibil, precum şi pe pagina de internet, acolo unde este cazul”, mai indică sursa menţionată.

Comenteaza