USAMV a sărbătorit 145 de existenţă cu inaugurarea unor spaţii şi a unor echipamente medicale de ultimă generaţie

USAMV a sărbătorit 145 de existenţă cu inaugurarea unor spaţii şi a unor echipamente medicale de ultimă generaţie
La aproape un secol şi jumătate de la înfiinţare, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a sărbătorit prin inaugurarea unei biblioteci şi a unor săli de cursuri pentru studenţi. Totodată, spitalul veterinar de urgenţă din campus, singura astfel de clinică din regiune, a fost dotată cu echipamente noi.

USAMV a aniversat, joi, 145 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost inaugurate mai multe spaţii de învăţământ, o bibliotecă, dar şi mai multe echipamente medicale în cadrul spitalului veterinar care funcţionează în cadrul instituţiei. La evenimentul care a presupus şi un tur al noilor investiţii, au fost prezenţi, pe lângă alte oficialităţi, şi trei miniştri: Gabriela Szabo - Ministrul Tineretului şi Sportului, Sorin Cîmpeanu - Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi Daniel Constantin - Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

În cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV), dotările pentru echipamente au depăşit, în ultimii ani, 7 milioane de euro, iar proiectele pe care universitatea le-a avut în derulare pe bani europeni au ajuns la 20 de milioane de euro.

"În contextul politicii pe care am avut-o în ultimii ani, când ne-am schimbat această strategie spre o universitate de cercetare şi învăţământ, s-au făcut eforturi deosebite ca să respectăm acest status, să facem noi spaţii de cercetare şi învăţământ şi am reuşit ca în ultimii ani să dublăm suprafaţa construcţiilor din universitate, am ajuns la 44.000 mp. Astăzi (joi, n.red.) am inaugurat noile spaţii de la medicină veterinară pentru liniile de predare în limba franceză şi engleză, care aveau condiţii speciale şi, de asemenea, am inaugurat şi noile investiţii pe care le-am făcut în spitalul de urgenţă şi în clinici. Spre exemplu, fiind o clinică de urgenţă, era nevoie de o aparatură specială cum este un computer tomograf, de ultimă generaţie, special pentru animale, unic în momentul de faţă în toată Transilvania. Tot astăzi am inaugurat biblioteca centrală, care este o clădire de 7.000 mp, care sperăm să fie suflul campusului pentru studenţi, o bibliotecă modernă care va conţine atât cărţi în raft, cât şi o bibliotecă electronică, un spaţiu aşa cum am văzut la marile universităţi americane de la care ne-am şi inspirat", a declarat Doru Pamfil, rectorul USAMV.

În cadrul Spitalului Veterinar de Urgenţă funcţionează, din această lună, şi un computer tomograf care le va uşura munca specialiştilor. Cu noua aparatură, aceştia vor putea descoperi care sunt afecţiunile de care suferă animalele ajunse în cabinetele medicale.

"Înainte să ajungă aici, la examenul de imagistică medicală, se face un examen clinic complet, animalul are un diagnostic clinic, iar pe baza diagnosticului clinic este dirijat către imageria medicală, care nu face altceva decât vine şi stabileşte un diagnostic cert; pe baza diagnosticului, chirurgul va lucra pe pacient cu un argument ştiinţific, în acest caz computerul tomograf. Pe cât se poate, eliminăm erorile, ca intervenţia să fie de succes", a explicat Ionel Papu, profesor la departamentul de Semiologie si imagistică medicală veterinară.

Mai în glumă, mai în serios, rectorul universităţii a mărturisit că specialiştii de la Bucureşti, care i-au ajutat să instaleze noile echipamente, au rămas surprinşi de dotările din cadrul clinicii veterinare, explicând că sunt mai bune decât cele din unele spitale de stat. "Au fost miraţi de condiţiile existente în spitalul de urgenţe şi în anexele pentru animale pentru că au comparat că în alte saloane din spitalele pentru oameni nu este aer condiţionat spre exemplu, în schimb animalele noastre sunt ventilate şi toate spaţiile din clinică au nu doar aer condiţionat, ci şi sisteme de ventilaţie şi dezinfecţie", a precizat Doru Pamfil.

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca continuă activitatea prestigioasei şcoli superioare de agricultură clujene, fondată cu 145 de ani în urmă, sub numele de Institut de Învăţămînt Agronomic Cluj-Mănăştur. În momentul de faţă, la USAMV învaţă peste 6.600 de studenţi.

Tot cu prilejul aniversării, universitatea a primit mai multe premii şi distincţii din partea autorităţilor: mai exact, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, i-a oferit rectorului USAMV o diplomă pentru meritele instituţiei, primarul Emil Boc i-a acordat o distincţie din partea primăriei, subprefectul a oferit distincţia "Onoare pentru Cluj 2015", iar Ioan Aurel Pop a conferit o altă distincţie din partea Uniunii Universităților Clujene. Totodată, rectorul Doru Pamfil a primit din partea ÎPS Andreicuţ cea mai inalta distinctie a Mitropoliei, "Crucea Transilvană".

Comenteaza