Ponta: Trebuie găsite soluţii pentru desfăşurarea în 2015 a Festivalului Enescu; suntem stat generos

Ponta: Trebuie găsite soluţii pentru desfăşurarea în 2015 a Festivalului Enescu; suntem stat generos
Premierul Ponta a declarat că Guvernul va trebui să caute soluţii pentru desfăşurarea şi în 2015 a Festivalului Enescu, fiind vorba de un eveniment de mare succes şi mândrie pentru România, dar care se organizează cu eforturi mari, în condiţiile în care biletele sunt mai ieftine decât în alte ţări.

"E un eveniment de mare succes şi de mare mândrie pentru România, făcut cu eforturi foarte mari. Am avut ocazia să vorbesc cu un prieten din altă ţară care a venit special la Bucureşti pentru festival şi mi-a zis că, la Paris, când merge la un spectacol, preţul e cam egal cu al abonamentului pe o lună la Bucureşti şi mă gândeam că noi suntem un stat mai generos şi atunci putem să subvenţionăm biletele mai mult", a declarat Victor Ponta, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.

Ponta a promis, în context, că Guvernul va căuta soluţii ca ediţia viitoare, din 2015, a festivalului să aibă loc.

"Trebuie să găsim pentru ediţia din 2015 toate soluţiile pentru ca să se desfăşoare în continuare, ţinând cont de toată situaţia", a spus premierul.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX duminică, de organizatorii Festivalului Enescu, bugetul total al evenimentului a fost de 39.000.000 de lei, din care 35.000.000 de lei din surse publice, iar 4.000.000 de lei din contribuţii private şi vânzări de bilete.

Ediţia din acest an a Festivalului "George Enescu" a fost deschisă printr-un concert susţinut de orchestra Staatskapelle Berlin, dirijată de Daniel Barenboim. La pian s-a aflat solistul Radu Lupu.

Prezent duminică la conferinţa de presă de deschidere a Festivalului Enescu şi întrebat dacă evenimentul va continua şi în 2015, având în vedere dificultăţile financiare cu care se confruntă la fiecare ediţie, ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat că nimeni nu are de gând să renunţe la o asemenea "comoară naţională".

"Oricine ar fi titular la Ministerul Culturii sau la Palatul Victoria, nimeni nu are de gând să diminueze sau să risipească această comoară. Tindem mai degrabă să adăugăm la această comoară, nu să reducem din ea", a subliniat Daniel Barbu.

Pe de altă parte, pe 17 ianuarie, Daniel Barbu a declarat, în faţa Comisiei de Cultură din Senat, referitor la bugetul alocat pentru organizarea Festivalului "George Enescu" că evenimentul "costă mult", dar are toate şansele să devină "primul în Europa".

Totodată, ministrul Culturii a spus atunci că, din informaţiile pe care le deţine, onorariile artiştilor invitaţi să cânte la ediţia din acest an a Festivalului "George Enescu" se ridică la suma totală de 10 milioane de dolari.

Pe de altă parte, pe 10 ianuarie, premierul Victor Ponta anunţa că Guvernul va sprijini în acest an organizarea Festivalului "George Enescu" şi va menţine bugetul stabilit pentru această manifestare, dar a adăugat că ar fi fost mai bine să fi fost asigurată şi "existenţa" banilor înainte de alocare.

"Unul dintre motivele pentru care avem atât de multe datorii este faptul că există încă practica, a existat până în acest an, de a angaja cheltuieli fără să ai bani. Sunt cheltuieli bune şi frumoase pe care le salut. Zilele acestea am aflat bugetul Festivalului «George Enescu», un buget impresionant şi pentru o ţară bogată. E important pentru România să aibă un festival şi îl vom sprijini. Era şi mai important să fie şi banii atunci când faci cheltuielile, dar e o practică veche în România, pe care trebuie să o oprim. Întâi să existe banii şi după aceea faci contractele, nu invers", a spus atunci Ponta.

Întrebat dacă bugetul alocat festivalului a fost redus în proiectul de buget pentru 2013, premierul a spus că a fost menţinut la acelaşi nivel cu ediţia anterioară.

Pe de altă parte, responsabilul de PR şi Comunicare pentru Festivalul şi Concursul Internaţional "George Enescu" 2013, Oana Marinescu, a declarat agenţiei MEDIAFAX, în octombrie anul trecut, că suma de 9 milioane de euro a fost aprobată de Guvern pentru ediţia festivalului din acest an.

Festivalul Enescu se va desfăşura până pe 28 septembrie, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară. Festivalul aduce pe scenele româneşti unii dintre cei mai mari artişti ai momentului, de la pianistul şi dirijorul Daniel Barenboim la pianista fenomen Yuja Wang, alături de orchestre de top, cap de afiş oriunde în lume - Staatskapelle Berlin, Royal Concertgebouw Orchestra, Pittsburgh Symphony Orchestra.

 

Comenteaza