Clujeanul acuzat că a obţinut ilegal date de pe 62.000 de carduri bancare a fost arestat

Clujeanul acuzat că a obţinut ilegal date de pe 62.000 de carduri bancare a fost arestat
Bărbatul acuzat că a spart site-ul Preşedinţiei şi că a obţinut ilegal date de pe 62.000 de carduri bancare, de pe care apoi a retras bani, a fost arestat preventiv, joi, de Tribunalul Cluj.
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Magistraţii Tribunalului Cluj au emis, joi, mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pe numele lui Teodor Borş, pentru infracţiuni informatice.

Sentinţa poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare.

Suspectul a fost reţinut, miercuri seară, de către procurorii DIICOT Cluj.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de DIICOT, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, au desfăşurat mai multe activităţi privind combaterea infracţiunilor informatice şi spălării de bani, suportul de specialitate fiind asigurat de Serviciul Român de Informaţii.

Astfel, în cauză există suspiciunea că, în perioada 2010 - martie 2014, "numitul B.S.T. a deţinut fără drept datele a 62.000 de carduri bancare unice, date care au fost obţinute în mod ilicit şi care permiteau, în urma accesării în mod neautorizat a unor sisteme informatice, efectuarea unor operaţiuni de retragere în numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, prin utilizarea, fără consimţământul titularului, a unui instrument de plată electronic sau a datelor de identificare care permit identificarea acestuia, date care urmau a fi folosite în vederea prejudicierii utilizatorilor reali".

De asemenea, există suspiciuni că acesta "a transmis în mod neautorizat către alte persoane 3.449 de card-uri bancare unice, conţinând date de identificare ale unor carduri bancare aparţinând unor utilizatori, date care au fost obţinute în mod ilicit".

Potrivit sursei citate, ulterior, sumele de bani reprezentând contravaloarea datelor de carduri bancare transmise de bărbat în mod neautorizat erau trimise prin intermediul Western Union sau Money Gram unei alte persoane, U.A., ori erau convertite în monedă virtuală, prin intermediul unor site-uri specializate în achiziţionarea şi tranzacţionarea monedei virtuale bitcoin, site-uri care asigurau anonimatul beneficiarului.

Valoarea monedelor virtuale deţinute de către bărbat era transformată în monedă convenţională - dolari sau euro - şi ulterior transferată în conturile acestuia deschise la bănci din România sau în conturile numitei U.A, se arată în comunicatul DIICOT.

Din aceste conturi, aceştia făceau în mod repetat retrageri în numerar, folosind o parte din sumele de bani astfel obţinute în vederea achiziţionării de bunuri.

Valoarea totală a sumelor de bani obţinute în urma săvârşirii infracţiunilor identificate până la acest moment în cauză este de 643.564 de lei.

DIICOT informa, miercuri, că există suspiciuni că bărbatul "a procedat la accesarea fără drept a sistemului informatic care găzduieşte server-ul www.presidency.ro, site-ul oficial al Preşedinţiei României, accesul la acest sistem informatic fiind restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, în scopul obţinerii de date informatice, prin folosirea fără drept a unor programe deţinute şi utilizate pentru efectuarea unor atacuri informatice".

În urma percheziţiilor domiciliare făcute în acest caz, au fost găsite sumele de 153.000 de euro şi 41.000 de dolari, asupra cărora vor fi instituite măsuri asigurătorii.

De asemenea, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj vor audia mai multe persoane, urmând a fi dispuse ulterior măsuri legale în cauză.

Principalul suspectul în acest caz se numeşte Teodor Borş, are 37 de ani, locuieşte în Cluj-Napoca şi nu are ocupaţie.

Tot miercuri, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, administratorul site-ului Preşedinţiei, afirma că acesta nu a fost "spart" niciodată.

"Administratorul site-ului www.presidency.ro este Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS). Site-ul menţionat nu a fost spart niciodată. STS nu a făcut niciodată vreo plângere penala în acest sens", menţionau reprezentanţii STS într-un comunicat.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza