Centru de cercetare pe bani europeni, printre cele mai mari din zona Europei, lansat astăzi la Cluj

Centru de cercetare pe bani europeni, printre cele mai mari din zona Europei, lansat astăzi la Cluj
La Cluj a fost lansat miercuri un centru de cercetare de 10 milioane de euro, care va avea 3.800 de metri pătraţi.

">

Centrul de cercetare IMOGEN, derulat în mare parte cu bani europeni la Spitalul Judeţean din Cluj, va fi unul dintre cele mai mari astfel de centre "din această parte a Europei", spune iniţiatorul proiectului, doctorul Florin Stamatian, care este şi prefect în Cluj.

"Este cel mai ambiţios astfel de proiect aflat în derulare la spitalul judeţean din Cluj", spune directorul Cristiana Ciortea. IMOGEN urmăreşte o investiţie în infrastructură pentru dezvoltarea unor activităţi noi de cercetare în aplicaţii multiple interdisciplinare.

Contractul de finanţare a fost semnat în septembrie şi durează 36 de luni, la o valaore de 39 milioane de lei, bani nerambursabili. Cu taxe şi cheltuieli neeligibile, suma totală a proiectului ajunge la 48,36 milioane de lei.

"Încă nu avem ce arăta, dar este o cerinţă a finanţatorului să facem conferinţe de presă pe etape", mai spune Stamatian.

Centrul de cercetare de la Cluj va fi încadrat într-o reţea europeană. Centrul va avea 3.800 de metri pătraţi şi va fi dotat cu laboratoare de genetică, biologie moleculară, somnologie, dar şi cu săli de conferinţe unde vor fi organizate cursuri pentru cei care intră în domeniul cercetării. "Am avut contacte preliminare cu Academia Română, care ne-a spus că atunci când vom prezenta programul complet vor lua în discuţie luarea sub auspiciile Academiei a centrului", spune Stamatian.

Aici vor fi derulate teze de doctorat iar Stamatian spune că din cauza birocraţiei şi a condiţiilor stufoase impuse de finanţator "mi-a venit să mă las, de mai multe ori". "Dar ne consolăm că centrul va fi unul de referinţă".

Centrul nu va face consultaţii medicale, ci cercetare: "se va ocupa în principal de sistemul nervos central, de la preconcepţie până la senectute şi la Alzheimer. Tot ce înseamnă patologie tumorală, malformativă sau funcţională a sistemului nervos central".

Clădirea va fi terminată în luna septembrie a anului viitor, după care sunt alocate mai multe luni pentru reglarea şi testarea aparaturii. "E un termen destul de strâns, mai ales că suntem condiţionaţi de termenele de rambursare", spune Stamatian.

Construcţia centrului a fost calculată la 14 milioane lei fără TVA, în vreme ce echipamentele costă cu 11 milioane de lei mai mult. Anterprenorul general al lucrărilor este Bautrust SRL Cluj-Napoca.

Un al doilea program derulat de spital cu finanţare POS CCE ajunge la o valoare de 5,34 milioane de lei şi se referă la informatizarea spitalului. Finanţarea proiectului a fost semnată tot în septembrie iar proiectul se află încă în derulare, spune Ciortea.

Comenteaza