10.000 de lei pentru eliberarea lui Alexandru Uioreanu

10.000 de lei pentru eliberarea lui Alexandru Uioreanu
După ce instanţa i-a respins două recursuri, minorul îşi încearcă şansele de a ieşi din arest cu o cerere de eliberare pe cauţiune. Libertatea l-ar costa pe fiul preşedintelui Consiliului Judeţean.

Cererea de eliberare pe cauţiune depusă de apărătorul lui Alexandru Uioreanu a fost pusă în dezbatere ieri, la Tribunalul Cluj. Instanţa a decis cuantumul cauţiunii la suma de 10.000 de lei. Dacă banii vor fi depuşi în contul indicat de instanţă, magistraţii vor lua în discuţie dacă admit sau nu cererea fiului din prima căsnicie al preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj.

Avocatul Tiberiu Ban, care îl reprezintă pe minorul Uioreanu în acest caz, a declarat că suma va fi depusă, astăzi urmând ca instanţa să primească dovada plăţii şi să decidă dacă va admite sau nu cererea. În cazul în care Tribunalul Cluj nu va admite solicitarea, banii vor fi returnaţi familiei minorului. Decizia Tribunalului Cluj poate fi atacată cu recurs.

În cererea de eliberare provizorie pe cauţiune, Alexandru Uioreanu invocă faptul că e minor, având doar 16 ani, că doreşte să-şi continue studiile, el fiind elev în clasa a XI-a la Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică din Cluj şi că a colaborat cu organele de anchetă, indicând chiar persoanele care au fost ulterior audiate în caz. În dosarul de trafic şi consum de droguri în care este acuzat Uioreanu, mai sunt doi inculpaţi: fraţii Nagy Ferenc şi Nagy Gyöngyver, precum şi alţi cinci învinuiţi. Potrivit surselor ZIUA de CLUJ, urmărirea penală se va extinde în acest dosar şi asupra altor persoane.

Alexandru Uioreanu a primit, în 20 decembrie 2012, mandat de arestare după ce a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sub acuzaţia de trafic şi consum de droguri. Împreună cu Alexandru Uioreanu, în vârstă de 16 ani, au fost arestaţi de Tribunalul Cluj alţi doi tineri, majori, mai exact fraţii Nagy Ferenc şi Nagy Gyongyver. Alexandru Uioreanu a primit un mandat de doar 19 zile, el fiind minor. Potrivit legii penale minorii pot primi mandate de arestare de maxim 20 de zile. Hotărârea Tribunalului Cluj a fost atacată, atunci, cu recurs la Curtea de Apel Cluj, însă fără succes. În 28 decembrie, magistraţii Curţii de Apel au menţinut decizia colegilor de la Tribunal. În 3 ianuarie, Tribunalul i-a prelungit arestul, în 3 ianuarie, iar recursul făcut de tânăr la Curtea de Apel Cluj a fost, din nou, respins, în 7 ianuarie.
Potrivit surselor ZIUA de CLUJ, Alexandru Uioreanu a fost supravegheat de poliţiştii antidrog încă din luna mai a anului trecut. Tânărul ar fi vândut substanţe stupefiante mai multor poliţişti care lucrau sub acoperire. El este acuzat că ar fi vândut şi consumat în decurs de câteva luni o cantitate totală de 130 de grame de haşiş.

Cauţiune-record în cazul lui Stoia

În noiembrie 2011, omul de afaceri Călin Stoia, directorul companiei Brantner România, inculpat în dosarul de corupţie al fostului primar al Clujului, Sorin Apostu, a încercat să iasă din arest tot pe cauţiune. Acesta ar fi trebuit să plătească un milion de lei, adică peste 230.000 de euro, pentru a fi cercetat în stare de libertate, după ce a fost arestat preventiv pentru dare de mită. Cu toate că acesta a depus banii, a acestuia, motivând că există indicii temeinice cu privire la intenţia acestuia de a săvârşi noi infracţiuni, precum şi încercarea de a ascunde probe. Un alt caz în care s-a cerut eliberarea pe cauţiune la Cluj a fost cel al fostului director al Grupului Şcolar Napoca, Niculae Nistor, acuzat de luare de mită. Tot în noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj l-a eliberat provizoriu pe acesta contra unei cauţiuni de 50.000 de lei.

 

Etichete
Comenteaza