Foto 15 noi ambulanţe pentru ISU şi SAJ Cluj! Toate salvările SMURD din judeţ au norma de casare depășită

Desi Clujul este lăudat în lung şi lat pentru diversele realizări din ultimii ani, serviciile de ambulanţă sunt o pată neagră pe obrazul oraşului. Acest lucru este pe cale să se schimbe. ISU şi SAJ Cluj primesc salvări noi! 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj primeşte noi autospeciale de intervenţie şi ambulanţe prin proiectul ”Multirisc modul I”, finanțat prin Fondul de Coeziune prin ”Programul Operațional Infrastructură Mare” POIM.

3 ambulanţe pentru ISU şi 12 pentu SAJ 

Dacă până acum au ajuns la Cluj un complet pentru persoane evacuate/sinistrate în sistem containerizat (trei containere), două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime (42m) cu nacelă, lift și posibilitatea de refulare a apei din nacelă, dar și o autospecială pentru păstrarea temporară și transport în regim frigorific, lunI, 17 decembrie2019, ISU Cluj urmează să recepționeze 3 ambulanțe SMURD tip B2 pentru echipajele de prim-ajutor, care vor ajunge la subunitățile din Cluj-Napoca, Turda și Huedin.

"Este îmbucurător faptul că în cadrul aceluiași proiect Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj primește 12 ambulanțe noi, unde, de asemenea, exista o nevoie foarte mare pentru acestea. Ne punem speranța ca prin intermediul Programului Operațional de Infrastructură Mare POIM să fie reînnoit tot parcul auto al unității până în 2020 . Ca efect pe care îl vom simți imediat după primirea noilor ambulanțe va fi îmbunătățirea situației operative. Anul acesta am înregistrat o scădere a numărului de intervenții față de anul trecut, scădere cauzată în totalitate defecțiunilor dese și costisitoare ale ambulanțelor SMURD. Toate ambulanțele din parcul nostru au depășite normele de utilizare, ceea ce generează defecțiuni tot mai dese și costisitoare. Au rezultat astfel perioade semnificative în care ambulanțele SMURD au fost nefuncționale și a trebuit să suplinească lipsa lor echipajele SAJ", transmit reprezentanţii ISU Cluj. 

3 ambulanţe din banii clujenilor şi o campanie marca Beard Brothers

De asemenea, la începutul anului 2019, ISU Cluj va mai primi o ambulanță de terapie intensivă SMURD de tip C1, din partea Primăriei municipiului Cluj-Napoca și o ambulanță nouă pentru echipajul de prim ajutor SMURD din Florești, cu ajutorul municipalităţii din localitate. Pentru o ambulanţă SMURD strâng bani, de un an de zile, şi cei de la Beard Brothers. 

"Trebuie să vă mai spunem că apreciem foarte mult și suntem recunoscători inițiativei Asociației Beard Brothers, care au venit în ajutorul nostru prin campania acerbă, demarată pe parcursul acestui an, pentru a strânge fonduri destinate unei noi ambulanței SMURD. Acești oameni au făcut eforturi incredibile pentru a strânge fondurile necesare și știm că sunt foarte aprope de a realiza obiectivele care și le-au propus la început de an. Mai multe detalii suntem siguri că vă vor da membrii asociației, la momentul potrivit", punctează reprezentanţii ISU Cluj. 

Staţie SMURD la Gherla şi punct de lucru la Chiteni 

Timpul mediu de reacție, pentru echipajele de la Cluj s-a menținut la 12 minute pentru ambulanțe și 14 minute pentru autospecialele de stins incendii/descarcerare, însă conduderea ISU Cluj este nemulțumită de acoperirea care există în zona comunelor Vultureni și Panticeu. "Suntem în discuții avansate cu autoritățile locale din comuna Chinteni, pentru a operaționaliza un punct de lucru la ieșirea din localitate înspre Vultureni. Astfel, se va reduce timpul de răspuns cu ceea ce însemnă distanța parcursă de autospeciale din municipiul Cluj-Napoca până la ieșirea din localitatea Chinteni. După calculele și măsurătorile noastre, însemnă 14 minute scăzute din circa 30 de minute necesare pentru a ajunge autospecialele de intervenție la acele comunități". 

Se pregăteşte şi deschiderea unei staţii SMURD în municipiul Gherla pentru. "Acest lucru însemnă că vom putea răspunde mai repde accidentelor ce au loc pe centura ocolitoare a localității sau în comunitățile din apropiere, unde intervin acum forțele din Detașamentul de Pompieri Dej".  Nu în ultimul rând, noile spații amenajate prin proiectul Consiliului Județean pentru dispeceratul comun ISU-SAJ oferă condiții propice dispecerilor responsabili pentru gestionarea urgențelor medicale și celor din sfera situațiilor de urgență. Dispeceratul integrat funcționează în aceste spații de mai bine de un an și rezultatele condițiilor oferite dispecerilor încep să se simtă în activitatea acestora.

Zece dintre ambulanţele de la Cluj au “înconjurat” pământul de 12 ori

ZIUA de CLUJ scria, în toamna acestui an, despre situaţia jalnică în care se află ambulanţele din judeţ. 

Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Cluj, Horia Simu, atrăgea atenţia asupra situaţiei. „Parcul nostru însumează 67 de autosanitare. Zece dintre ele au la bord peste 500.000 km", a explicat Simu pentru Ziua de Cluj. 500.000 de kilometri înseamnă de 12 ori ocolul pământului la Ecuator! Parcul auto al serviciului clujean de ambulanţă a fost modernizat intens între 2007-2014. Însă maşinile parcurg, în medie, şi peste un milion de kilometri pe an, ceea ce duce la degradarea lor accelerată.

Nici la ISU Cluj situaţia nu este mult mai bună. Şeful ISU Cluj, Ion Moldovan, a declarat, la finalul lunii ianuarie 2018, că instituţia "stă prost" în ceea ce priveşte mijloacele de intervenţie, în special la ambulanţe, unele având peste 11 ani vechime. "La ambulanţe stăm cel mai prost, avem o singură ambulanţă cu vechime de 6 ani în intevenţie, restul sunt de la 7 ani în sus. Se strică frecvent, au fost ambulanţe stricate, nu am avut bani să le reparăm şi, astfel, au fost zone din judeţ care nu au mai fost acoperite", a spus Moldovan.

La rândul său, medicul şef UPU-SMURD Cluj, Cristian Ursu, a declarat că cele mai multe problemele apar din cauza vechimii mijloacelor auto în momentul unei intervenţii. "Cele mai mari probleme sunt legate de ambulanţele cu care lucrăm şi aparatura de pe ele, sunt ambulanţe vechi şi aparatură veche. Avem o ambulanţă de 11 ani care nu mai face faţă. Problemele apar când mergi la o intervenţie şi constaţi că ambulanţa nu mai trage şi ceri dispeceratului să trimită alta sau când ajungi la caz şi se defectează ambulanţa cu un pacient în stare critică în maşină. Au fost situaţii de acest fel şi de fiecare dată am fost nevoiţi să solicităm un alt echipaj pentru a prelua pacientul. Au fost şi situaţii hilare, am cerut un alt echipaj pentru a ne prelua un pacient deoarece nu se mai închidea uşa de la ambulanţă şi exista riscul pierderii uşii până când ajungeam la finalul intervenţiei", a spus Ursu. Potrivit acestuia, pentru situaţiile critice contează fiecare secundă, iar pacienţii au de suferit în cazul în care o ambulanţă SMURD nu mai ajunge din cauza problemelor tehnice.

 

Comenteaza