17 mai - Ziua mondială a telecomunicațiilor și a societății informaționale
- Scris de Ziua de Cluj
- 17 Mai 2017, 15:41
- Eveniment
- Ascultă știrea

Ziua de 17 mai a fost declarată Ziua Internațională a Telecomunicațiilor și Societății Informaționale pentru a marca semnarea la Paris, la 17 mai 1865, a primei Convenții Internaționale privind Telegrafia, ocazie cu care a fost creată Uniunea Internațională a Telecomunicatiilor (UIT).
Potrivit lui Houlin Zhao, secretar general al Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (ITU), printre subiectele abordate cu prilejul acestei zile se numără, în special, eficientizarea extragerii informațiilor din bazele masive de date, dar şi chestiunea fizică a stocării volumelor mari de date sau problema îmbunătățirii legislației legată de securizarea bazelor de date.
Într-un comunicat publicat, miercuri, de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), la sfârşitul anului 2016, în România erau 22,9 milioane de utilizatori activi de servicii de telefonie mobilă, dintre care 11,5 milioane erau utilizatori pe bază de abonament și 11,4 milioane utilizatori pe bază de cartele preplătite active.
Numărul de abonamente de telefonie mobilă a depăşit, în 2016, pentru prima, dată numărul de cartele preplătite active. Totodată, gradul de utilizare a telefoniei fixe a continuat să scadă pe parcursul anului 2016, înregistrându-se scăderi atât la nivelul numărului de linii de acces, cât și la nivelul traficului de voce. La 31 decembrie 2016, rata de penetrare a telefoniei fixe la 100 de gospodării înregistra valoarea de 44%.