Admiterile de toamnă aduc 10.000 de locuri la UBB

Admiterile de toamnă aduc 10.000 de locuri la UBB
Absolvenţii de liceu, precum şi studenţii licenţiaţi pot opta pentru cursurile Universităţii Babeş-Bolyai. Instituţia de învăţământ are disponibile în total 1.200 de locuri bugetate şi aproape 7.000 cu taxă, plus alte 2.000 pentru învăţământul la distanţă.

1.200 de locuri bugetate la nivel licenţă şi master sunt disponibile la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) pentru admiterea din toamnă. Înscrierile încep în 9 septembrie. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, locurile cu taxă sunt de şapte ori mai multe.

Cele mai multe locuri bugetate disponibile la nivel de licenţă vor fi la Facultatea de Istorie şi Filosofie - 100 de locuri bugetate, la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială - 94 de locuri fără taxă, respectiv la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului, unde vor fi disponibile 67 de locuri.

La nivel de licenţă sunt disponibile în total 658 de locuri bugetate şi 6.494 de locuri cu taxă. Alături de acestea, absolvenţii de liceu pot opta şi pentru unul dintre cele 2.073 de locuri la învăţământul la distanţă, arată reprezentanţii universităţii. În ceea ce priveşte programul de master, în cadrul sesiunii de admitere din septembrie 2013, studenţii licenţiaţi pot opta pentru unul dintre cele 604 locuri bugetate. Începând cu această sesiune de admitere, instituţia de învăţământ superior scoate la concurs şi locuri pentru cele 15 noi programe de masterat acreditate.

Şase din cele 15 noi programe la nivel master vor putea fi studiate în limba maghiară, iar trai, în engleză. Potrivit conducerii UBB, programele masterale sunt proiectarea şi dezvoltarea aplicaţiilor enterprise (în limba maghiară), inteligenţă computaţională aplicată (engleză), biologie medicală (maghiară şi română), ecologie culturală, gestiunea integrată a resurselor de dezvoltare, gvaluarea politicilor şi a programelor publice europene, teorie critică şi studii multiculturale (maghiară), metode şi practici alternative în învăţământul primar şi preşcolar (maghiară), evaluarea dezvoltării regionale, managementul proiectelor în sfera administraţiei publice, ştiinţă, tehnologie şi inovaţie în administraţia publică (engleză şi română), politici de incluziune a romilor (engleză), teologie romano-catolică pastorală aplicată (maghiară) la extensia de la Alba Iulia, teatru contemporan - actorie şi teatrologie (maghiară). Cea de-a doua sesiune de admitere la UBB va avea loc în perioada 9-20 septembrie.

 

 

Etichete
Comenteaza