Alexandru Arșinel a suferit, joi, un transplant de rinichi, la Cluj-Napoca

Alexandru Arșinel a suferit, joi, un transplant de rinichi, la Cluj-Napoca
Actorul Alexandru Arșinel, directorul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" din Bucureşti, a suferit, joi, un transplant de rinichi, la un spital din Cluj-Napoca, informează un comunicat al instituției de spectacole pe care acesta o conduce.

"Țin să mulțumesc din tot sufletul echipei conduse de profesorul Mihai Lucan și, bineînțeles, lui personal, omul căruia îi datorez de ieri, viața", a declarat actorul, vineri dimineață.

Operația a fost efectuată cu succes la Cluj-Napoca de echipa condusă de reputatul prof. univ. dr. Mihai Lucan, șeful Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal de la Cluj și șeful catedrei de Urologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu".

După ce a jucat la Sala Savoy din Capitală în toate spectacolele stagiunii 2012 - 2013, după zecile de turnee efectuate în țară și străinătate și după ce a jucat în fiecare sâmbătă, în iulie şi august, la Teatrul de Vară "Herăstrău", în seria de spectacole "O seară la Revistă" din cadrul stagiunii estivale a Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", spectacolele fiind transmise live de TVR2 - o premieră absolută după mai bine de 25 de ani -, starea de sănătate a marelui actor s-a înrăutățit.

Astfel, acesta a fost supus, joi, unei intervenții chirurgicale complicate de transplant renal.

Actorul Alexandru Arşinel s-a născut pe 4 iunie 1939, în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava. În anul 1962, el a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti.

Este vedetă a Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" din Bucureşti, dar şi director al instituţiei. Alături de Stela Popescu, el a format un cuplu artistic celebru atât în ţară, cât şi în străinătate. Pentru activitatea lor, cei doi actori au fost răsplătiţi, în anul 2002, cu premiul special al UNITER pentru teatrul de revistă.

A jucat în filme precum "Ana şi... hoţul" (1981), "Miss Litoral" (1990), "Anotimpul iubirii", "În fiecare zi mi-e dor de tine", "A doua cădere a Constantinopolului" (1994), "Paradisul în direct" (1995), "Sexy Harem Ada-Kaleh" (2001).

În februarie 2004, Arşinel a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer.

În 1980, prof. univ. dr. Mihai Lucan a participat la efectuarea primului transplant renal din România, făcând parte din echipa condusă de profesorul Eugeniu Proca, împreună cu profesorul Anghel Popescu. Împreună profesorul Ralph Senner de la Clinica de Chirurgie Robotică din München, în anul 2003 a realizat prima nefrectomie laparoscopică pentru transplant asistată robotic și de telemedicină din lume. În anul 2004, profesorul Mihai Lucan a efectuat primul transplant combinat de rinichi și pancreas, iar în 2010 a efectuat în premieră în Europa de est primul transplant de rinichi de la un cadavru. Studiul său asupra procedurii de transplant renal încrucișat bazată pe alocarea stabilă a fost citat de savantul american Alvin Roth, răsplătit cu premiul Nobel pentru economie în 2012. De-a lungul carierei, el a efectuat zeci de mii de operații urologice și de intervenții endoscopice și laparoscopice, precum și mii de transplanturi renale. A fost decorat cu Ordinul "Steaua României" în grad de Comandor în anul 2000, cu ordinul "Meritul Sanitar" în grad de Mare Ofițer în anul 2006 și, recent, cu Ordinul Național "Steaua României" în grad de Mare Ofițer.

 

Comenteaza