API, către ministrul Transporturilor: "Arătați că lucrați pentru cetățenii care circulă între Turda și Aiud"

API, către ministrul Transporturilor: "Arătați că lucrați pentru cetățenii care circulă între Turda și Aiud"
| Foto: Arhiva

Asociaţia Pro Infrastructură a trimis o scrisoare deschisă ministrul Transporturilor, Lucian Şova, după ce acesta a anunţat o nouă amânare privind deschiderea loturilor 3 şi 4 ale Autostrăzii Sebeş-Turda.

Stimate domnule ministru,

Ne bucurăm ca ați vizitat ieri autostrada A10 între Turda și Aiud (28 km), care stă nefolosită de la începutul anului așteptând o soluție birocratică pentru a fi pusă la dispoziția cetățenilor. Suntem cu totul de acord cu analiza dumneavoastră conform căreia s-a trecut dintr-o extremă într-alta în materie de recepție a investițiilor. De asemenea suntem de acord că este păcat să stăm să ne uităm la asfaltul autostrăzii nu din cauze tehnice, ci din cauza legilor strâmbe.

Nu putem fi însă de acord cu obiectivul pe care vi l-ați asumat de a deschide autostrada abia în luna mai, din moment ce ea este circulabilă deja astăzi. Cum îi servește pe cetățeni ministerul pe care-l conduceți dacă dumneavoastră veți tine o autostradă închisă timp de încă două luni, după ce a stat deja închisă aproape 3 luni? Cum îi serviți pe plătitorii de taxe dacă amânați darea în folosință a unei investiții pentru motive care țin pur și simplu de încurcături legislative? Cine face legislația dacă nu dumneavoastră politicienii, guvernul din care faceți parte și majoritatea parlamentară care îl sprijină? Cetățenii știu foarte bine că dacă interesele o cer, legislația poate fi schimbată aproape peste noapte.

Suntem de acord cu dumneavoastră că orice kilometru de autostradă este important pentru România și vrem să vă reamintim că acești 28 km reprezintă aproximativ 4% din numărul de kilometri exploatați în prezent în România. Dorim să vă supunem atenției faptul că o autostradă este de 5 ori mai sigură pe osie și km parcurs decât un drum național de 13 m lățime (de tip DN2) și de aproximativ 10 ori mai sigură decât un DN obișnuit, cum este DN1 paralel cu A10.

Domnule ministru, câte vieți ar putea fi salvate dacă ați promova de urgență în Guvern măsurile legislative necesare pentru deschiderea imediată a traficului pe A10 Aiud-Turda? Câte accidente ar putea fi evitate?

Domnule ministru, vă rugăm să arătați românilor că lucrați pentru cetățenii care circulă între Turda și Aiud, și pentru familiile lor, nu pentru funcționarii guvernamentali care și-au simplificat munca redactând acel regulament de recepție aberant care împiedică recepția acestei autostrăzi!

Vă rugam să înțelegeți că aplicând în mod pasiv acel regulament, în loc să-l schimbați pentru lucrările de infrastructură de transport, promovați birocrația în detrimentul cetățenilor, având consecințe care pot fi fatale pentru unii participanți la trafic!

Asociația Pro Infrastructură

Întrebat când estimează deschiderea autostrăzii de la Aiud până la Turda, ministrul Transporturilor a răspuns că şi-a fixat acest obiectiv pentru luna mai. 

"Mi-am fixat, ca obiectiv, ca în cursul lunii mai aceste două segmente să fie date (n.r. în folosinţă). Facem eforturi şi cu constructorii. Avem discuţii săptămânal. Unele dintre aspectele semnalate ca neconformităţi din partea experţilor de la Compania de Drumuri au fost asumate şi intervin asupra lor, astfel încât să fie împăcate şi exigenţele pe care trebuie să le îndeplinească autoritatea contractantă, dar până la urmă să folosim aceste segmente de autostradă, atât de puţine, cât sunt, totuşi, să fie date în circulaţie pentru că orice kilometru de autostradă este important şi cu atât mai rău că totuşi există cale de rulare utilizabilă, e păcat să stăm să ne uităm la ea".

Inspecţia tehnică pentru recepţionarea lotului 3, de la Aiud la Decea, a avut loc în luna ianuarie, însă CNAIR a constatat mai multe neconformităţi, exces de bitum, probleme legate de rugozitate, aderenţă, planeitate, care puteau crea probleme din perspectiva circulaţiei.

Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj, fiind împărţită în patru loturi.

Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.

Valoarea lucrărilor, fără TVA, este de 541.739.137 de lei pentru lotul unu, 549.332.393 de lei pentru lotul doi, 420.511.921 de lei pentru lotul trei, 470.004.894 de lei pentru lotul patru, toate fiind finanţate din fondul de coeziune, 85%, şi bugetul de stat - 15%.

Aproximativ 14.000 de români au semnat petiția pentru deschiderea A10 Aiud-Turda, iniţiată de Pro Infrastructura.

Comenteaza