Autostrada Transilvania, pusă la sertar

Autostrada Transilvania, pusă la sertar
Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Eusebiu Pistru, a declarat ieri că pentru magistrala construită de Bechtel “vom avea foarte puţine resurse financiare în 2011”.
Prioritatea “zero” a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) este Coridorul IV Pan-european Nădlac Constanţa, pentru sectoarele căruia există sume din fonduri europene. Autostrada Transilvania, executată exclusiv din fonduri bugetare – până la această dată – rămâne fără resurse în 2011. Parlamentarii clujeni încearcă să amelioreze situaţia în comisiile de buget-finanţe din cele două Camere (cum intenţionează opoziţia) sau prin întâlniri directe cu reprezentanţii Executivului Boc (cum procedează parlamentarii puterii).

Eusebiu Pistru, secretar de stat în MTI, a declarat la un forum privind infrastructura, dezvoltarea urbană şi arhitectura de interior că în 2011 “toate resursele financiare le vom concentra pe culoarul IV”. Potrivit Hotnews, Pristu a afirmat că Autostrada Transilvania va beneficia de mai puţine resurse financiare. Eusebiu Pistru susţine că până la sfârşitul lui 2013 vor fi daţi în folosinţă 530 de noi kilometri de autostradă, la care se adaugă 300 de kilometri de centuri ocolitoare cu profil de autostradă. “În această săptămână vor fi lansate patru proceduri de licitaţie pentru adjudecarea contractelor de proiectare şi execuţie pentru Coridorul IV”, a declarat Daniela Drăghia, director general adjunct proiecte cu finanţare externă în cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Pistru a precizat că MTI se va asigura că există cofinanţare pentru tronsoanele care vor fi scoase la licitaţie. Sunt proiecte de 1,6 miliarde de euro, a mai spus secretarul de stat. “În acest moment, bugetul MTI duce lipsă de resurse financiare, iar împreună cu specialiştii noştri căutăm resurse financiare pentru a continua această autostradă ( Autostrada Transilvania – n. red.). Pentru 2011 avem foarte puţine resurse financiare pentru Autostrada Transilvania”, a precizat oficialul, citat de Hotnews.

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, a declarat că urma să aibă discuţii cu oficiali ai Executivului Boc în cursul serii de ieri pe problema alocărilor bugetare pentru proiectele demarate în judeţul Cluj. “Desigur, prioritate «zero» este Coridorul IV Pan-european, pentru că pentru el există finanţare, se va face pe bani europeni. În cursul serii vom avea o discuţie cu membrii guvernului pentru obiectivele Clujului. Pentru noi, autostrada este primordială, alături de centurile Clujului, de lucrările la aeroport, de Spitalul Regional de Urgenţă, de programul «Schi în Carpaţi», obiective convenite cu conducerea Consiliului Judeţean Cluj”, ne-a declarat Buda.

Reprezentanţii opoziţiei privesc la declaraţiile secretarului de stat din MTI ca la un semnal de blocare a lucrărilor la Autostrada Transilvania. “Am demarat un grup de sprijin pentru Autostrada Transilvania şi vom solicita continuarea lucrărilor şi alocări şi pentru anul viitor. Ne vom zbate să alocăm sume pentru autostradă în comisiile de buget-finanţe”, a declarat liderul PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară.

Sindicaliştii, notificaţi deja de antreprenorul general cu încă o disponibilizare colectivă de 832 de angajaţi până în luna februarie, pun problema penalităţilor pe care le plăteşte statul în cazul neexecutării contractului cu Bechtel. Nicolae Feneşan, secretar regional în cadrul Federaţiei Generale a Sindicatelor Familia, a precizat că pentru neexecutarea contractului, statul plăteşte penalităţi şi dobânzi. “De aceşti bani s-ar putea munci”, a declarat Feneşan.

52 de kilometri de autostradă – centură

Cei 52 km finalizaţi ai tronsonului 2B (Câmpia Turzii - Gilău) ai Autostrăzii Transilvania se constituie în centuri ocolitoare pentru municipiile Cluj-Napoca, Turda şi Câmpia Turzii pe direcţia Oradea – Târgu-Mureş. În prezent, la Bechtel lucrează 1.054 de angajaţi, dintre care 832 au primit notificarea de disponibilizare colectivă. Reprezentanţii Bechtel nu au putut fi contactaţi ieri. La inaugurarea sectorului Turda – Câmpia Turzii, în urmă cu aproape o lună, statul era dator companiei americane cu 90 de milioane de euro, sumă aferentă lucrărilor din acest an.


Comenteaza