Broadway a la Cluj. Show de excepție la cea de-a XXI-a ediție a Balului Operei

Broadway a la Cluj. Show de excepție la cea de-a XXI-a ediție a Balului Operei
Peste o mie de participanţi şi-au dat întâlnire la evenimentul care a adus, timp de o seară, Broadway-ul în sala Operei Naționale din Cluj.

La fel ca în fiecare an, invitații au pășit pe covorul roșu, iar domnii şi mai ales doamnele au impresionat prin ţinutele alese. Încă de la debutul evenimentului, organizatorii au promis cea mai fastuoasă ediție a Balului Operei de până acum.

"Este a XXI-a ediție a Balului Operei, este a XXI-a premieră realizată aici la Cluj. După atâtea călătorii în cercuri de cultură austriacă, franceză sau rusească, anul acesta ajungem la cultura americană; și ce poate fi mai reprezentativ decât musicalul? Alături de artiștii Operei Naționale din Cluj avem mulți invitați, pe Răzvan Mazilu cu părți importante din West Side Story; și chiar din Statele Unite, de unde s-a născut musicalul îl avem pe Irvin Dooms", a declarat Matei Miko, organizatorul evenimentului. În acest an, amfitrionii evenimentului au fost Rareș Bogdan și Ramona Porumb.

Ediția din 2016 a Balului Operei i-a transpus pe clujeni într-un musical pe Broadway. Trupa de actori a coregrafului Răzvan Mazilu, cel care a pus în scenă megaproducția West Side Story, a interpretat piese de referință pentru acest gen de spectacol muzical și teatral, precum New York, New York sau Singing in the rain. Spectatorii au putut admira și un moment din Musicalul Chicago, imaginat de Cătălin Botezatu.

"Întotdeauna Brodway-ul este spectaculos. Sunt 15 numere de musical, iar cel care face referire la Cătălin Botezatu, Chicago, te duce cu gândul la acel musical și la acele femei frumoase tip <<femme fatale>>, misterioase. Pe scenă vor fi niște manechine care până acum nu au mai făcut așa ceva, pentru că, de obicei, un manechin doar merge pe podium într-un anume fel și atât... ei bine, în seara asta și pentru ele e o provocare foarte mare, dar au repetat mult, iar în seara asta vor fi niște actrițe, niște ușor, să spunem, dansatoare care au animozități sau se plac. E un adevărat spectacol de fashion în care musicalul, opera și moda își dau mâna într-un mod fericit. Eu am mai făcut costume și pentru Chicago la București, și pentru cabaret, pentru mai multe spectacole de operă și operetă și chiar pentru Cirque Du Soleil, așa că nu îmi e străin domeniul", a explicat designerul Cătălin Botezatu.

Întreaga Operă din Cluj a fost învăluită de culoare, iar atmosfera a fost completată și de aranjamentele din orhidee mov și albe, care au fost concepute special de către designerul floral Florina Bogdan pentru a da viaţă sălii. În plus, aceasta și-a prezentat pe scena Balului Operei o creație vestimentară unică, realizată din mii de flori de trandafiri.

La eveniment au fost prezente personalităţi ale vieţii culturale, politice sau administrative, acestea considerând esențială organizarea unor astfel de evenimente pentru promovarea culturii româneşti şi a valorilor din ţara noastră. "Balul Operei face parte din emblemele culturale ale Cetății, orașul acesta este un oraș eminamente cultural, prin toate instituțiile importante pe care le are, iar acest eveniment a intrat într-o tradiție, el aduce aminte de Europa Centrală, de spiritul de odinioară ale vechilor baluri ale Vienei, ale orașelor mari și ne integrează, într-un fel, în spiritul european, face parte din Transilvania, face parte din România, adică din lumea noastră, iar Clujul este o cetate culturală de mare amprentă pentru lume și balul este o sărbătoare pentru toți clujenii", a precizat academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai.

La fel ca în fiecare an, balul a fost și un prilej de recompensare a personalităţilor marcante, a elitelor vieţii economice, culturale şi politice prin acordarea unor premii și trofee devenite o tradiție pentru spectaculosul eveniment.

Trofeele "Lya Hubic" au fost decernate următoarelor personalități: Irina Sănculescu Bălan (soprană la Opera Națională Română din Cluj-Napoca), Andreea Jura (solistă balerină la Opera Națională Română din Cluj-Napoca), Dumitru Rus (șef partidă percuție/timpani Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca), Elena Potopea (soprană corul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca), Ovidiu Moldovan (pianist la Opera Națională Română din Cluj-Napoca). Trofeul "In Memoriam" i-a fost acordat lui Vasile Bindaș, șef mașinist.

Premiul "Alexandru Fărcaș" i-a revenit profesorului universitar Gabriel Banciu, Președintele Senatului Academiei de Muzică Gheorghe Dima (AMGD) din Cluj-Napoca, în timp ce premiul "Mecena" i-a revenit arhitectului Ionel Vitoc.

Institutul Inimii "Nicolae Stăncioiu", Mănăstirea Nicula, Salina Turda, Festivalul Mozart și Festivalul Untold au fost cele cinci "Embleme de Cluj" desemnate în cadrul acestei ediții a balului. Scriitorul Vasile Igna, conf.dr. Virgil Mihaiu (AMGD), prof.dr. Alexandru Salontai (Academia de Științe Agricole și Silvice) și medicul Teofil Lung (șef secție Chirurgie Orală și Maxilo-Facială Cluj-Napoca) au fost numiți "Seniori ai cetății". Trofeul „Spiritus Mentor" i-a revenit, în acest an, academicianului Horia Colan.

Cu prilejul evenimentului care a stat sub bagheta glamour-ului american, Horia Brenciu (acompaniat de HB Orchestra) a pregătit un spectacol electrizant, cu momente de omagiu pentru artiști celebrii de muzică swing şi jazz. Interacționând încontinuu cu publicul, artistul a animat audiența și a fost recompensat cu ropote de aplauze din partea spectatorilor. Seara s-a încheiat cu un recital susținut de Irvin Doomes şi cu surprize culinare pentru invitaţi.

Comenteaza