Cadavrul unui bărbat, scos de pompieri dintr-un lac de acumulare

Cadavrul unui bărbat, scos de pompieri dintr-un lac de acumulare
| Foto: isu maramures

Trupul neînsuflețit al unui bărbatul, care s-a înecat într-un lac de acumulare, a fost găsit de pompieri după ore bune de căutări.

Pompierii din cadrul Detașamentului Baia Mare au efectuat, duminică, 28 iulie, misiunea de căutare a unei persoane, posibil înecate, într-un lac de acumulare, în apropierea localității Dumbrăvița, județul Maramureș.

"Prin numărul de urgență 112, s-a semnalat faptul că în apropierea apei au fost găsite hainele și obiecte personale, care se pare că aparțin unui cioban care păstorea în zonă. La fața locului s-au deplasat 14 cadre militare, cu o autospecială de primă intervenție și barca de salvare din dotare și un echipaj de prim ajutor SMURD", a transmis ISU Maramureș, conform glasulmm.ro.

Misiunea de căutare s-a încheiat la lăsarea întunericului, însă căutările au fost reluate luni dumineață, 29 iulie.

În cursul zilei de luni, pompierii au reușit să găsească și să extragă din lacul de acumulare, trupul neînsuflețit al unei persoane de sex masculin, potrivit sursei citate.

Comenteaza