Cherestea în valoare de 127.000 lei, confiscată de poliţişti

Cherestea în valoare de 127.000 lei, confiscată de poliţişti
Peste 300 metri cubi de lemn, în valoare de circa 127.000 lei, au confiscat poliţiştii clujeni, în urma unui control de specialitate. S-a aplicat o sancţiune contravenţională de 4.500 lei pentru deţinere şi comercializare de material lemnos fără documente justificative.

Poliţiştii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, cu sprijinul comisarilor silvici, au efectuat controale de specialitate pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, comise cu în momentul depozitării, transportului şi a comercializării materialului lemnos.

A fost verificată activitatea comercială desfăşurată de către un agent economic din comuna Mărgău, cu principal obiect de activitate achiziţionarea şi comercializarea materialului lemnos.

În urma controlului s-a constatat faptul că administratorul societăţii, în perioada ianuarie - octombrie 2014, nu ar fi evidenţiat în aplicaţia SUMAL peste 50 de avize de însoțire secundare aferente unor tranzacţii efectuate cu peste 300 metri cubi de lemn.

În baza celor stabilite, agentului economic i s-a aplicat o amendă contravenţională de 4.500 de lei şi s-a dispus confiscarea valorică a celor 303 metri cubi de cherestea, în valoare de aproximativ 127.000 de lei.

Poliţiştii continuă acţiunile de combatere a faptelor ilicite comise în domeniul silvic pentru a proteja fondul forestier şi pentru a preveni ca acestea să devină premise a unor infracţiuni precum evaziunea fiscală.

 

Comenteaza