CRIMA de la metrou. Victima ar fi vrut să se ridice, agresoarea a lovit-o cu piciorul

CRIMA de la metrou. Victima ar fi vrut să se ridice, agresoarea a lovit-o cu piciorul
Surse judiciare au declarat că după ce ar fi fost împinsă în faţa metroului, tânăra de 25 de ani ar fi încercat să se ridice, însă a fost împiedicată şi lovită cu piciorul de agresoare. Crima s-a petrecut la staţia de metrou Dristor. La audieri, suspecta nu şi-a recunoscut fapta, fiind incoerentă.

Deşi pe peron erau multe persoane, nimeni nu a mers după femeia care a împins-o pe fată în faţa metroului pentru a o opri, aceasta reuşind să plece, fiind depistată după mai multe ore.

Anterior, suspecta ar fi încercat să ucidă o altă fată, o tânără în vârstă de 20 de ani, la staţia de metrou Costin Georgian. Fata a opus rezistenţă atunci când femeia a încercat să o împingă în faţa trenului şi a reuşit să fugă. Nu a mers imediat la poliţie, ci s-a dus acasă şi le-a povestit părinţilor. Ulterior, în stare de şoc, a depus o plângere.

Sesizarea a fost depusă în acelaşi timp în care o tânără de 25 de ani îşi pierdea viaţa, fiind împinsă de aceeaşi femeie, potrivit informaţiilor de la dosar.

Pe baza descrierii făcute de fata de 20 de ani, poliţiştii au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la metrou şi au depistat-o pe femeie. A fost dusă la audieri, unde nu şi-a recunoscut fapta, însă s-a recunoscut în imagini. Nu era coerentă, iar anchetatorii nu au găsit un fir logic în declaraţiile ei, au precizat surse judiciare.

Femeia de 36 de ani a fost supusă unei expertize psihiatrice.

Potrivit unor surse judiciare, tânăra ucisă marţi seara se numeşte Alina Ciucu şi este din Craiova.

„În cursul nopţii, poliţişti ai Brigăzii de Poliţie Transport Public Bucureşti au depistat o femeie în vârstă de 36 de ani, ale cărei semnalmente corespundeau cu cele ale persoanei căutate şi au condus-o la sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti", transmite Poliţia Română.

Oamenii legii spun că agresoarea a părăsit staţia de metrou Dristor 1 după atac. Femeia ar mai fi încercat înainte să împingă o altă tânără în faţa metroului, la staţia Costin Georgian.

„Vorbim despre un incident care a avut loc cu câteva ore înainte, dar care a fost comunicat Poliţiei în jurul orei 20.00. O tânără, tot aşa, ar fi fost împinsă, nu i s-a întâmplat din fericire absolut nimic, şi în jurul orei 20.00, s-a prezentat la Poliţie să relateze acest eveniment. Există indicii că ar fi aceeaşi persoană în cauză şi aici", a spus, marţi seara, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.

Cercetările în cauză sunt făcute de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Capitalei.

 

Comenteaza