Cutremurătoarele poveşti ale clujenilor ce au scăpat din iadul torţionarului Ficior VIDEO

Ioan Ficior, fostul comandant al coloniei de la Periprava din anii ‘50-60 este acum acuzat de genocid. Doi clujeni care au fost deţinuţi politici sub Ficior rememorează povestea cu marele zbir.

Doctorul psihiatru Traian Nemţu este preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Cluj. Are aproape 80 de ani şi încă profesează. Alături de el stă prietenul său, Traian Merca, fost ofiţer. Ambii au fost deţinuţi politici şi ambii au trecut prin „parohia" unui mare torţionar: colonelul Ficior de la Periprava.

„În 6 decembrie 1959, de moş Niculae, am ajuns la Periprava cu un bac. Acolo am ajuns de la Salcia, unde am fost duşi în primăvară de la Gherla. Înainte de Periprava ne-au dus de am lucrat la digul de la Stoeneşti. De acolo ne-au luat cam pe vreo 1.200 de deţinuţi şi ne-au dus la Periprava. Acolo ne aştepta un comandant pe numele lui - Condurache. Colonelul Condurache. Şi el ne-a triat: „Tu ce ai, tu ce ai?", ca să ştie unde ne trimite", spune doctorul Neamţu. Trierea se făcea după gradul de boală şi slăbire a organismului. „Eram toţi distrofici, extrem de slabi: numai urechile mai erau de noi. Ne-au împărţit în două: jumătate la stuf, jumătate la munci agricole. În acea vreme pe mine m-au dus la Grind, la munci agricole. După scurtă vreme am auzit că a venit un comandant nou: Ficior. Umbla tot timpul elegant, spilcuit, aranjat, cu cizme. Era bine făcut, îndesat, când lovea te rostogoleai", povesteşte fostul deţinut.

Odată cu venirea lui Ficior la Periprava se schimbă şi regulile. „La intrarea ori ieşirea brigăzilor de deţinuţi din colonie, Ficior aştepta la poartă, cu trupa lui. Când treceai pe lângă el, trebuia să baţi pas de front şi să îţi iei şapca jos din cap", spune doctorul. Amuzat, îşi aduce aminte că nu s-a descoperit niciodată când trecea pe lângă comandantul Ficior. Cum? „Păi eu aveam o şapcă mai mică, stătea aşa, turtită pe cap, dar cel mai important era să nu te nimereşti pe rândul de la margine, pe marginea care trecea pe lângă el. Că noi ieşeam pe linii de câte cinci ori câte zece deţinuţi, şi important era să fii în mijloc, că pe ăştia de pe margine inevitabil îi bătea. „Că unde te uiţi, bă?" şi poc! sau „De ce nu baţi bine frontul? (pasul - n.red.)" şi poc! Nu scăpa nici unul de pe margine, nu-i trebuia nici un motiv anume ca să bată. Şi mai dădeau şi caraleii (gardienii - n.red.): „Că tu ce te uiţi mă, aşa?" şi iarăşi poc!. Aşa se ieşea şi aşa se intra în colonie", îşi aminteşte Traian Neamţu.

Ficior, cu calul peste deţinuţi

Una dintre distracţiile lui Ficior era să sară cu calul peste deţinuţi. „Ficior avea un cal mare, alb, frumos, care era ţinut de un fost deţinut, agent veterinar, care ştia să se ocupe de el. Cu calul ăsta mergea la punctele de lucru, pentru că brigăzile (de deţinuţi - n.red.) nu erau toate la un loc. Şi ne povesteau ceilalţi -eu nu am văzut cu ochii mei- cum sărea cu calul peste deţinuţi: punea deţinuţii pe rând, unul lângă altul, culcaţi, îi acoperea cu o rogojină, şi făcea sărituri să vadă cât de tare poate sări cu calul".

Jumătate de colonie a murit într-o iarnă

Cifrele morţii de la Periprava sunt mai mari decât cele vehiculate acum. „Cam jumătate de colonie de la Periprava şi Grind a murit. Într-un an, într-o iarnă.", spune Neamţu.

Discuţiei i se alătură un alt fost deţinut politic clujean, Traian Merca, de 84 de ani, fost ofiţer al Armatei Române în timpul celui de-al doilea Război Mondial. El a stat şi mai mult la Periprava. „Am stat din 1958 până în 1963. Ştiu precis că Ficior bătea în neştire. Când am ieşi prima zi la muncă, după ce m-au dus din Gherla la Periprava, m-au dus la prăşit la floarea soarelui. Era chiar prima zi. Nu aveam apă, aşa că am băut direct din Dunăre, că nu ne filtra nimeni. Am făcut o diaree că nu mai păuteam umbla nici un metru. Am căzut pe jos. Au venit gardienii, mi-au dat cîteva lovituri, m-au ridicat alţi colegi şi m-au dus. Am cerut să mă împuşte. Eram sfârşit, avem 40 şi ceva de kilograme. M-au dus colegii în colonie şi a doua zi le-am cerut gardienilor să mă scutească de ziua de muncă. Nu puteam să mă ridic. Nu mi-a dat medicul scutire. Nu mai ştiu cum am ajuns la muncă, dar apoi am dus-o aşa. Când m-am eliberat eu în februarie, pe un ger cumplit, Ficior ne-a spus la poartă - că ne dădeau drumul câte 5 - 6 odată: „Bă, fiţi atenţi, că dacă vorbiţi cu cineva despre ceva, despre unde aţi fost, vă aducem înapoi. Că avem oameni pe urmele voastre". Am făcut 41 de kilometri pe jos până am ajuns în primul oraş, la Tulcea", îşi aminteşte Traian Merca.

Cum se făceau doctoratele şi pe atunci

Dacă acum, în cazul doctoratelor, se practică plagiatul, atunci se practica metoda deţinutul. „Pe fratele meu, Augustin Neamţu, l-au pus să facă inventarierea florei şi faunei Deltei Dunării, că era botanist. Era în anul trei la Cluj când l-au arestat. I-o trebuit unuia pentru lucrarea de doctorat şi l-a pus să facă flora şi fauna deltei. Cu Ficior comandant. Numai că fratele meu a păţit-o cu Ficior. Fratele meu era mai aprig şi nu ştiu ce dispută a avut cu brigadierul şef, dar cert e că l-a bătut pe brigadierul ăla. Ficior i-a pus lanţuri, l-a băgat la izolare şi l-a bătut de l-a uscat. Poate să îl întrebe pe Ficior, că fratele meu nu a fost oricine, a făcut flora deltei, dacă îşi aminteşte cum l-a bătut", povesteşte doctorul Neamţu.

Acuzaţi de sabotaj

Încă un duşman al deţinuţilor, care aducea bătaie: ploaia. „Într-o vreme, au vrut să construiască două blocuri pentru ofiţeri, comandanţi, pentru ei, de acolo. Şi le-au trebuit muncitori să le construiască. M-au luat şi pe mine, pentru dulgherie. Şi pe Traian Merca, aici de faţă, l-au pus ca mozaicar. Eram acum în brigada de construcţii. Şi, îmi aduc aminte exact, era vară şi am turnat planşeul. Şi a venit o ploaie  grozavă, care ne-a spălat cimentul. Şi când am decofrat, s-o rupt, s-o prăbuşit planşeul. Şef de brigadă era inginerul Bratu, de la Braşov. Şi el era deţinut politic. Când au văzut că s-a prăbuşit planşeul, au zis că e sabotaj şi l-au luat pe inginer şi l-au bătut zile întregi. Ficior l-a bătut şi caralii, în lanţuri, în izolare. Erau să-l omoare. Au zis că de aia am făcut aşa pentru ca să cadă planşeul peste comandanţi. Dar n-a fost aşa: a venit ploaia aceea mare, nu aveam cu ce acoperi, şi a spălat cimentul", susţine doctorul.

Ziarul din stuf şi cum au anunţat nemţii

Doctorul Neamţu rememorează în alt episod, pe când lucrau la stuf, în Delta Dunării. "Acolo creştea un stuf mai mare şi mai gros. Avea 5-6 metri. Ei, acolo îi urmăream pe gardieni că acolo mergeau să îşi facă treburile. Şi din bucăţile de ziar cu care se ştergeau la fund aflam ce se mai întâmplă. Şi pe o bucată de aia de ziar - aveam şi un capăt de creion - am scris „stuf adunat de deţinuţii politici" şi l-am îndesat într-o legătură de stuf, pentru că stuful acela mergea în Germania. Iar nemţii au găsit acolo bucata de ziar şi s-a popularizat acolo că stuful este tăiat de deţinuţii politici din România şi anul următor nu au mai luat nemţii stuf de aici. Au zis că nu le mai trebuie", povesteşte medicul psihiatru.

Regim de exterminare

Cei doi foşti deţinuţi spun că întregul sistem a fost criminal. „Sigur, unul de 30 de ani a murit la Periprava sub ochii noştri cu ultimele cuvinte: „Nu aveţi o bucată de pâine?". Şi mulţi au murit aşa, dar nu numai acolo: şi la Gherla şi în toate închisorile. Trebuie luat în ansamblu, pentru că a fost un genocid. Aceste colonii au fost colonii de exterminare. Aveam un bulgăre de mămăligă sau 80 de grame de pâine. Numai urechile erau de noi. Când îţi dădeau o supă la câmp, în gamelă era rece ca gheaţa. Şi când mâncam bătea crivăţul ala şi îngheţau hainele pe noi. Măcar ne bucuram că prin hainele îngheţate nu mai intra aşa tare viscolul ăla", găseşte partea bună doctorul Traian Neamţu. „Oricum, nu-şi poate închipui nimeni cum a fost acolo, numai noi, cei care am fost".