Dezinteres pentru şomerii din Câmpia Turzii: încă o sinucidere

Dezinteres pentru şomerii din Câmpia Turzii: încă o sinucidere
Mechel şi-ar putea reporni producţia în aprilie. Combinatul social gândit pentru şomerii din oraş stagnează, din cauză că autorităţile din capitală au „uitat" să vireze banii de la Comisia Europeană. Protestatarii nu mai cred în promisiuni, iar unul din salariaţii disponibilizaţi s-a sinucis.

Mechel Câmpia Turzii şi-ar putea reporni activitatea în luna aprilie, la 75% din capacitate, potrivit angajamentelor luate de acţionari în faţa sindicaliştilor. Muncitorii îşi pierd speranţa, iar unul din protestatari s-a sinucis. Situaţia este cu atât mai tragică, cu cât şi proiectul combinatului social din oraş stagnează, din cauză că autorităţile de la Bucureşti au "uitat" să vireze măcar o parte din cei 5 milioane de euro, acordaţi de Comisia Europeană, bani necesari investiţiei în fabrica din oraş.

Sindicaliştii de la Mechel Câmpia Turzii au primit asigurări, în cursul zilei de marţi şi miercuri, în cadrul unei întrevederi derulate la Târgovişte cu acţionarii combinatului, că se va reporni o parte din producţie. "Directorul general al Mechel, domnul Viaceslav (Alexandru - n. red.) ne-a spus ieri că se va porni o parte din producţie, la Câmpia Turzii. Se vor porni utilajele şi se va produce, în aprilie, la 75% din capacitate", a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, şeful sindicatului Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu. La ora actuală, la Mechel sunt angajaţi 360 de oameni. Potrivit lui Pascu, discuţiile cu acţionarii conţin veşti bune pentru oameni. Nu vor mai fi alte disponibilizări.

"Ne-au promis că în maxim două zile se vor acorda lichidările pentru disponibilizaţi şi avansurile pentru angajaţi. De asemenea, am primit promisiuni de la doamna Chumakova (reprezentantul Invest Nikarom, societate care a cumpărat cele patru combinate ale Mechel din România cu doar 230 de lei - n. red.) că oamenii vor primi şi tichetele de masă pe luna februarie şi până în 15 martie se vor face plăţile compensatorii", a precizat Pascu.

Ieri, pentru a şasea zi, aproape 100 de oameni au ieşit să-şi ceară drepturile salariale, în faţa combinatului. „Nu mai credem poveşti", au strigat oamenii minute în şir. Situaţia tragică l-a îndemnat pe un protestatar să-şi ia viaţa. Ioan Bozdoc s-a sinucis marţi seara, înainte cu o zi de a împlini 58 de ani. Potrivit colegilor lui, în ultimii 36 de ani, bărbatul a lucrat ca strungar în laminorul 3 şi a recurs la gestul disperat din cauză că nu-şi mai putea plăti ratele la bancă. El a fost disponibilizat în 10 februarie. În urmă cu un an, un alt angajat al Mechel s-a sinucis. "Nu se anticipau probleme adevărate de disponibilizări; eram doar trimişi acasă cu 75% din salariu", a spus un alt angajat.
Proiectul combinatului social gândit de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj pentru a pune pe picioare economia din Câmpia Turzii, prin deschiderea unei fabrici cu 380 de angajaţi, stagnează din cauza autorităţilor de la Bucureşti, care au „uitat" să vireze cel puţin o parte din banii acordaţi de Comisia Europeană. În total, este vorba de 5 milioane de euro. „Încă nu am primit banii. Bugetul e aprobat de două săptămâni şi e deschis în cotă de 1/12, însă nu am primit banii de la Agenţia Naţională, altfel am fi putut începe de la 1 ianuarie. Pentru 2013 banii sunt cuprinşi în fila de buget şi reprezintă deschiderea fabricii", a precizat, pentru ZIUA de CLUJ, directorul AJOFM Cluj, Daniel Don. Într-o primă fază, conform proiectului, în 2013, la Câmpia Turzii vor putea fi angajaţi 380 de şomeri. Proiectul european în valoare de 6,4 milioane de euro îi vizează pe foştii angajaţi de la Mechel Câmpia Turzii, cei care şi-au pierdut locul de muncă în prima tranşă de disponbilizări. În total, un număr de 743 de persoane ar putea beneficia de program.

„Nu ştiam că banii pentru combinatul social nu s-au dat. Vom căuta o soluţie pentru oamenii de la Câmpia Turzii, am discutat cu comisia de dialog social, să căutăm o soluţie şi pentru şomerii care nu vor fi incluşi în combinatul social. Este tragic ce s-a întâmplat şi transmit condoleanţe familiei", a precizat Mircia Giurgiu, consilierul ministrului pentru Muncă şi Dialog Social, Doina Pană. La rândul său, Gheorghe Vuşcan, prefectul judeţului Cluj, a transmis ieri, că a cerut „demararea unor anchete sociale pentru fiecare familie în parte care a avut măcar un membru angajat la combinat, în vederea acordării unor ajutoare financiare".

Ce vrea Ponta la Mechel

După ce un fost angajat al combinatului siderurgic Mechel s-a sinucis, iar restul foştilor salariaţi continuă protestele de mai multe zile din cauză că nu şi-au primit salariile compensatorii, premierul Victor Ponta cere schimbarea legii, ca să poată interveni în astfel de cazuri. "Chiar dacă vorbim de o companie privată, înţeleg disperarea multora dintre cei de acolo", a spus azi Ponta. "Am încercat în orele de dinainte, şi o să o rog pe doamna ministru Pană şi, sigur, cu Ministerul Justiţiei, să vedem dacă putem aduce o modificare legislativă, chiar şi în cazul companiilor 100% private, care nu îşi respectă obligaţiile prevăzute în contractele colective de muncă faţă de angajaţi, dacă putem să aducem anumite sancţiuni", a precizat Ponta.

 

 

Etichete
Comenteaza