Din suflet, la Cluj: plicuri cu bani pentru săraci

Din suflet, la Cluj: plicuri cu bani pentru săraci
Un clujean vine cu o idee originală de a-i ajuta pe nevoiaşi. De câteva zile, prin oraş se pot găsi plicuri cu bani.

Ideea este simplă. Binefăcătorul clujean lasă plicuri cu bani prin diverse locuri din oraş. Cei care găsesc plicurile respective trebuie să doneze cel puţin jumătate din sumă unei persoane nevoiaşe, dar şi să urmeze instrucţiunile incluse în acestea.

Iniţitiva, numită „Bani cu Suflet", doreşte să ofere o rază de speranţă celor nevoiaşi, dar şi să dezvolte spiritul civic al clujenilor. "Am vrut să arunc o scânteie şi să vedem dacă există destulă energie pozitivă rămasă în sufletele vlăguite de sărăcie şi necazuri ale românilor, încât să se aprindă şi să dea din puţinul lor celor ce au şi mai puţin", spune iniţiatorul proiectului.

În proiect se pot implica şi voluntari. Nu sunt aleşi de el, ci se implică fiecare de bună voie. Tot ce trebuie să facă doritorii, este să îi trimită un mesaj pe pagina oficială de Facebook a proiectului, să menţioneze ziua şi locul unde vor să plaseze plicul, după care urmează să primească instrucţiunile.

Totuşi, elementul distinctiv al proiectului este anonimitatea. Atât binefăcătorul, cât şi voluntarii trebuie să rămână anonimi nu numai în faţa celor cărora le dau plicurile cu bani, ci şi în faţa cunoscuţilor lor. „Nici soţia nu ştie", spune binefăcătorul anonim.

Acesta consideră că prin păstrarea anonimităţii, accentul se pune pe proiect în sine şi nu pe cei care se implică în acesta: "până nu înveţi să fii anonim nu dai [banii] cu adevărat dezinteresat. Aşa mă ghidez de mic. Nu e primul proiect de implicare în comunitate pe care îl fac. Am unele în care sunt recunoscut public. Însă din experienţa ultimilor 12 ani, am ajuns la concluzia că dacă regula anonimatului celui care dă se respectă, proiectul câştigă toata lauda şi admiraţia, şi nu iniţiatorii. Cine face aşa ceva să-şi facă lui un nume, nu are ce căuta în acte de caritate", explică el.

Banii puşi în plicuri vin din buzunarul fiecăruia. Deşi nu există o sumă impusă, se recomandă ca plicurile să conţină minim 100 de lei. "Eu am indicat minim 100 lei, puse ca şi două bancnote de 50 lei, ca sa îi fie uşor să îi împartă. E cam ciudat să împartă o bancnotă de 50, dar fiecare e liber să pună cât doreşte. Nu e ca şi cum ar exista un "model oficial", mai spune acesta.

Pe pagina de Facebook a proiectului se pot găsi indicii privind amplasamentul plicurilor, dar şi fotografii cu persoanele ajutate în acest fel. Iniţiatorul doreşte ca "Bani cu Suflet" să continue până în momentul în care nu mai există interes pentru el. De asemenea, ideea poate fi aplicată, datorită voluntarilor, şi în alte oraşe. Spre exemplu, astăzi a fost pus un plic în Siret, judeţul Suceava. 

"Ce văd eu însă, de trei zile încoace, e un popor dornic să aplatizeze diferenţele sociale şi să ajute şi pe cel de langă, facând asta într-un mod inedit, fără scandaluri televizate sau situaţii jenante pentru destinatarii finali", menţionează clujeanul legat de rezultatele de până acum. Până în momentul de faţă, au fost ajutate cel puţin trei persoane: două bătrâne şi un copil instituţionalizat.

Clujeanul a demarat această iniţiativă în 30 mai, în urma unei emisiuni de la Europa FM, în cadrul căreia a fost prezentat conceptul de "hidden cash", concept pornit din Statele Unite, unde un milionar din San Francisco a decis să ofere comunităţii o parte din averea strânsă. Iniţiativa a prins la public, astfel că i-au urmat exemplul şi alţi milionari, iar acum, se dezvoltă şi în România, prin proiectul "Bani cu Suflet".

 

 

 

 

Comenteaza