Dosarul Lucan. Emanuel Ungureanu: Procurorul de caz să nu negocieze cu mafia din sistemul medical

Dosarul Lucan. Emanuel Ungureanu: Procurorul de caz să nu negocieze cu mafia din sistemul medical
Deputatul USR Emanuel Ungureanu cere procurorului de caz să ”nu negocieze cu mafia din sistemul medical şi judiciar care a făcut scut în jurul lui Mihai Lucan”. De asemenea, Ungureanu cere IJ şi CSM să ia măsuri faţă de judecătorul Tribunalului Bucureşti care nu a motivat controlul judiciar.

Vicepreşedinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, Emanuel Ungureanu a declarat, vineri, că i se pare "strigător la cer" că nimeni nu pare să cerceteze acuzaţiile de trafic de organe şi de luare de mită pe care le-a făcut în calitate de deputat, în mod public, la adresa lui Mihai Lucan.

"Este absolut incredibil ce se întâmplă în cazul Mihai Lucan. Sunt mii de oameni în stradă care apără justiţia şi vedem un judecător de la Tribunalul Bucureşti, Monica Claudia Cipariu, care după 10 zile de la măsura controlului judiciar nu a redactat motivarea, lucru care împiedică procurorii antimafia să pregătească în condiţii optime contestarea măsurii. Sunt vocea bolnavilor batjocoriţi de Lucan care îi imploră pe membrii Inspecţiei Judiciare şi CSM să ia măsuri imediate împotriva acestei judecătoare care nu îşi îndeplineşte îndatoririle de serviciu, având antecedente în acest sens. De asemenea, atrag atenţia procurorului de caz Marian Delcea să nu se lase intimidat şi să nu negocieze cu mafia din sistemul medical şi judiciar care a făcut scut în jurul lui Mihai Lucan. Este strigător la cer că nimeni nu pare să cerceteze acuzaţiile de trafic de organe şi de luare de mită pe care le-am făcut în calitate de deputat, în mod public, la adresa încă medicului Lucan şi a grupurilor infracţionale din care a făcut parte atâţia ani fără să fie atins de justiţie", a spus Ungureanu.

Potrivit acestuia, trei medici susţin că Mihai Lucan a pus în pericol viaţa unui pacient ca să se răzbune pe doctorul Mihai Suciu, de la ICUTR Cluj, care ar fi vrut să depună un denunţ împotriva sa, dar nicio instituţie a statului nu intervine.

"Lucan a auzit că Suciu vrea să îl denunţe, iar în luna martie a intrat în sala de operaţie cu ocazia efectuării de către acest medic a unui transplant renal şi a efectuat o incizie a arterei renale a unui rinichi, compromiţând intervenţia. Pacientul respectiv putea muri, putem vorbi de tentativă de omor. De asemenea, Mihai Suciu a explicat faptul că Lucan punea în pericol viaţa altor bolnavi în condiţiile în care procedura de crioterapie folosea ace resterilizate. Potentiaţul denunţător Mihai Suciu a fost dezbrăcat, la propriu, în cel mai pur stil mafiot, de Mihai Lucan şi de un avocat, ca să verifice dacă nu are microfoane asupra sa şi a fost intimidat să nu depună mărturie. Sunt fapte recente, de un real pericol. În calitate de preşedinte al unei asociaţii de bolnavi sunt absolut indignat de faptul că procurorul de caz Marian Delcea nu a emis niciun document oficial, vreo propunere de interdicţie prin care profesorului Lucan să i se interzică expres să mai intre în sala de operaţii. Sunt oameni care susţin că Lucan a spus în faţa anchetatorilor că vrea să se întoarcă să opereze în continuare la clinica sa privată, LukMed. Criminalul vrea să se întoarcă la locul faptei. Sistemul judiciar din România pare incapabil să lupte cu un medic care a atentat la viaţa unui pacient", a afirmat deputatul USR.

Judecătoarea Claudia Monica Cipariu de la Secţia I Penală a Tribunalului Bucureşti, cea care a respins solicitarea DIICOT de arestare preventivă a lui Mihai Lucan şi a dispus măsura controlului judiciar, a fost exclusă din magistratură în urma unei decizii din octombrie 2015 a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) care a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară. CSM a reţinut în sarcina judecătoarei Cipariu comiterea abaterii disciplinare privind statutul judecătorilor şi procurorilor constând în "întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile".

"S-a constatat că doamna judecător Cipariu a înregistrat întârzieri în redactarea a 53 de hotărâri judecătoreşti, dintre care unele cu o durată mai mare de doi ani. Conduita adoptată de către doamna judecător, care activeaza în materie penală în cadrul Secţiei I Penală a Tribunalului Bucureşti, are consecinţe asupra dreptului recunoscut părţilor de a beneficia de soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, dar poate determina şi constatarea intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru faptele reţinute în sarcina inculpaţilor din acele cauze, ceea ce face ca scopul procesului penal să nu fie atins", se arăta într-un comunicat al CSM din octombrie 2015.

De asemenea, instanţa disciplinară a mai avut în vedere la stabilirea sancţiunii şi faptul că Monica Claudia Cipariu nu se afla la prima abatere disciplinară, "fiind în trecut sancţionată cu avertisment pentru săvârşirea aceluiaşi tip de abateri, respectiv efectuarea cu întârziere a lucrărilor din motive imputabile".

Monica Claudia Cipariu a înaintat recurs la decizia CSM, iar în mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a înlocuit sancţiunea de excludere din magistratură cu diminuarea indemnizaţiei lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni.

Medicul Mihai Lucan s-a prezentat, vineri dimineaţă, la Secţia 17 Poliţie în cadrul măsurii controlului judiciar dispuse de instanţă, acesta declarând, la ieşire, că România este o ţară căreia nu îi plac miturile, referindu-se la persoana sa. Solicitat să comenteze faptul că persoana sa era un mit până la acest moment, fiind o somitate în domeniul urologiei, medicul a precizat că "e o ţară căreia nu îi plac miturile" şi că "adevărul e al fiecăruia". El a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor, pe motiv că nu are voie să vorbească.

Mihai Lucan a fost reţinut săptămâna trecută, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti hotărând să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sub control judiciar.

În referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit de procurori apar informaţii potrivit cărora, în anul 2016, medicul ar fi luat legătura cu mai multe persoane influente în cadrul unor instituţii ale statului, în contextul unor verificări ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii efectuate la ICUR. Una dintre persoanele contactate este fostul şef al Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în seara în care medicul Mihai Lucan a fost reţinut, a fost găsit asupra lui un jurnal care conţinea date despre persoane din sistemul judiciar. Din cercetări ar fi reieşit că doctorul i-ar fi cerut avocatei sale să facă un cerc protector în jurul lui. Joi seara, după ce procurorii au emis ordonanţa de reţinere pe numele medicului Mihai Lucan, au efectuat percheziţia corporală, asupra doctorului fiind găsit un jurnal şi suma de 5.000 euro, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

 

Comenteaza