Eşec total la licitaţiile ADRNV pentru acoperirea "ţepei" de milioane de euro
- Scris de Nicoleta Nap
- 30 Apr 2013, 01:13
- Eveniment
- Ascultă știrea

Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Vest (ADRNV) şi Institutul Regional pentru Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic (IRCETT) au organizat trei licitaţii prin care au scos la vânzare bunurile pe care Cosmina Druţă le-a cumpărat din banii sustraşi de-a lungul a peste doi ani din conturile acestor instituţii.
Cosmina Druţă a achiziţionat peste 30 de apartamente în comuna Floreşti, pe care le-a finisat şi apoi le-a scos la vânzare, majoritatea imobilelor fiind înstrăinate la data la care fosta contabilă a fost arestată, respectiv în 3 august 2012. În privinţa apartamentelor pe care Druţă le-a vândut cu antecontracte de vânzare-cumpărare, ADRNV şi IRCETT au găsit soluţia de a recupera măcar o parte din bani, cumpărătorii urmând să achite restul de rate în conturile celor două instituţii. Însă nu acelaşi lucru se poate spune despre imobilele pe care Druţă le mai deţinea în momentul arestării. Este vorba de 13 imobile, 8 locuri de parcare, un autoturism de lux şi două kilograme de aur. Aceste bunuri au fost transferate, în cursul procesului penal, în proprietatea ADRNV şi IRCETT, iar apoi au fost scoase la licitaţie, cu excepţia celor aproximativ 200 de bijuterii din aur care totalizează 2 kg, întrucât acestea trebuie evaluate de specialişti pentru a li se stabili valoarea.
Prima licitaţie a fost organizată de IRCETT, în 3 aprilie, iar în 4 aprilie a venit rândul ADRNV să scoată la vânzare alte bunuri. La prima strigare organizată de IRCETT, la sediul din comuna Rădaia, unde s-au scos la mezat mai multe apartamente şi locuri de parcare din Floreşti, o casă şi un autoturism Audi Q5, s-a prezentat un singur doritor: mama Cosminei Druţă. Casa, situată în localitatea clujeană Dezmir, are o suprafaţă de 45 de mp şi o grădină de 700 mp, fiind vândută cu suma de 137.271 lei. Locurile de parcare au avut preţuri de pornire între 3.700 şi 5.900 lei, iar autoturismul, fabricat în 2011, a fost scos la vânzare cu suma de 133.000 de lei, dar nimeni nu s-a arătat interesat de aceste bunuri. Nici pentru celelalte şapte imobile scoase la vânzare, între care apartamente de două, trei şi patru camere în Floreşti şi sediul firmei Cosminei Druţă şi a soţului acesteia, Vangher SRL, de pe strada Moţilor din Cluj-Napoca, nu s-au găsit cumpărători. Imobilele au avut preţuri cuprinse între 105.000-224.000 de lei.
În 25 aprilie, IRCETT a organizat o nouă licitaţie, la care preţurile de pornire au fost aceleaşi. Şi de această dată s-a prezentat doar o singură persoană, care a "tatonat terenul" fără să cumpere. "Am avut o nouă licitaţie în data de 25, dar nu s-a vândut nimic. A fost prezent un singur doritor, dar nu a cumpărat. Trebuie să ne gândim la o altă strategie, pentru că aşa nu avem succes", a spus directorul interimar al ADRNV, Sanda Catană, care a avut calitatea de reprezentant legal al IRCETT la licitaţie.
Dacă IRCETT a reuşit să vândă măcar o casă la licitaţie, ADRNV nu a avut nici măcar o astfel de realizare. "Din păcate, ADRNV nu a valorificat nimic. IRCETT a reuşit să vândă o casă, către mama Cosminei Druţă. Credem că preţurile de evaluare sunt puţin cam ridicate şi noi nu vrem să vindem în rate. Cerem potenţialilor cumpărători ca în termen de 10 zile să plătească preţul integral. La ADRNV avem pentru vânzare patru imobile, la IRCETT sunt mai multe", a spus Dumitru Grozav, care s-a ocupat de licitaţia ADRNV. Următoarea licitaţie va avea loc în data de 10 mai, când ADRNV va încerca să vândă, din nou, a doua casă pe care Druţă o avea în Dezmir, două apartamente în comuna Floreşti şi încă un apartament în Cluj-Napoca, pe strada Moţilor, tot în clădirea în care are sediu firma fostei contabile ADRNV.
În ceea ce priveşte latura penală a procesului, care se judecă la Tribunalul Cluj, instanţa urmează să dea o soluţie în curând, întrucât administrarea probelor s-a finalizat. Cosmina Druţă se află, în continuare, în arest preventiv, sub acuzaţia de înşelăciune şi spălare de bani. ADRNV şi IRCETT s-au constituit ca părţi civile în dosar şi solicită aproape dublul sumei pe care a sustras-o Druţă, respectiv 4,5 milioane de euro. Diferenţa provine din penalităţile pe care le-au acumulat cele două instituţii pentru neplata asigurărilor sociale şi medicale ale angajaţilor, de care s-ar face vinovată fosta contabilă.