Esenţa Sloveniei, în trei zile cu maşina

Esenţa Sloveniei, în trei zile cu maşina
„O ţară cât o batistă", scria nu demult National Geographic Traveler despre Slovenia. Însă o vorbă de duh spune că esenţele tari se ţin în sticluţe mici. Iar Slovenia este o esenţă tare a turismului. Colaboratorul cluj.travel Mirel Matyas a rămas fermecat de ea după o călătorie de doar trei zile, pe care o descrie în continuare.

La drum!

8 Slovenia, este o ţară mică, situată în Europa Centrală, în spaţiul ex-iugoslav. Se învecinează cu Ungaria la est, cu Austria la nord, cu Italia la vest şi Croaţia la sud şi est. Are ieşire la Marea Adriatică. Ca suprafaţă este situată pe locul 154 între statele lumii (comparativ, România se află pe locul 84). Cu o populaţie de doar două milioane de locuitori, Slovenia are totuşi cel mai ridicat PIB dintre fostele ţări comuniste, a fost prima din acelaşi grup care a adoptat euro şi care a deţinut preşedinţia Uniunii Europene. Ce mi-a plăcut la acestă ţărişoară? Aş putea spune simplu: totul.
În primul rând are o infrastructură demnă de invidiat. Are o reţea de autostrăzi dispuse pe direcţiile Nord-Sud şi Est-Vest care fac legătura cu ţările vecine. Calitatea acestora este una dintre cele mai bune din Europa.
În al doilea rând, m-a impresionat faptul că oriunde te uitai, câmpurile erau lucrate, cultivate. Dacă era vorba de o pajişte şi aceasta era întreţinută, iarba presărată de flori multicolore era spectaculoasă. Se vedea încă de la intrare în ţară că aceasta este gospodărită bine.

Ljubljana

Iată ce poţi vedea în trei zile. În primul rând capitala Ljubljana. Este la o distanţă rezonabilă de frontiera de vest a României, ce poate fi parcursă fără probleme într-o zi.
Capitala Sloveniei este un oraş cochet, ce dispune de un centru istoric bine conservat, cu clădiri vechi şi străduţe pietonale, pavate cu piatră. Poţi admira malurile râului Sava, cetatea situată pe coama unui deal, podul cu dragoni sau nu mai puţin celebrul pod triplu. Atmosfera boemă, terasele pline de turişti, barurile, cafenelele şi restaurantele fac din acest superb oraş un pol al distracţiei.
Din Ljubljana poţi ajunge uşor la două din obiectivele turistice de prim rang. Primul dintre ele, şi cel mai vizitat de altfel este situat la 50 de kilometri de capitală în drumul spre Italia. Este vorba de cea mai mare şi mai vizitată peşteră din Europa, cu peste 20 de kilometri de galerii: Postojna. Este de-a dreptul fascinant să pătrunzi în adâncul muntelui, cu trenuleţul pe o lungime de 1,5 kilometri prin galerii înguste sau săli mari de o frumuseţe ce-ţi taie respiraţia. După parcurgerea acestei distanţe, turiştii sunt preluaţi de ghizi în funcţie de limba vorbită (slovenă, germană, italiană sau engleză) şi purtaţi pe o distanţă de mai bine de un kilometru prin galerii şi săli pline de stalactite, stalagmite şi coloane de o frumuseţe imposibil de descris în cuvinte. Totul este luminat feeric, întreaga peşteră beneficiind de o infrastructură modernă, ce oferă turistului toate facilităţile necesare. La întoarcere străbaţi din nou 1,5 kilometri spre lumină. La ieşirea din peşteră poţi să-ţi cumperi (cu un preţ destul de mare - 6 euro) pozele care ţi-au fost făcute la intrare fără ca cineva să te întrebe dacă vrei sau nu.

Lacul Bled

Al doilea obiectiv turistic de primă importanţă este situat în partea de nord-vest a ţării, aproape de graniţa cu Austria. Este vorba de Lacul Bled. Este situat la 50 de kilometri de Ljubljana, la poalele Alpilor Iulieni ale căror creste înzăpezite îţi taie respiraţia. Lacul este celebru datorită faptului că în mijlocul acestuia se află o mică insulă pe care se află o biserică. Insula împădurită, cu turnul bisericii oglindit în apele albastre ale lacului, crează o imagine de vis. Pe insulă poţi ajunge doar cu barca, sunt câteva locuri de unde poţi închiria o barcă pentru 10 euro pe oră. Este poate cea mai cunoscută imagine din Slovenia şi reprezintă brandul turistic de ţară al acesteia.
În apele limpezi ale lacului Bled, în jurul căruia s-au dezvoltat o mulţime de staţiuni dotate corespunzător, se oglindeşte şi o cetate veche de pe la 1100, extrem de bine conservată: Blejski Grad. Imaginea din cetate, asupra lacului şi a insulei este deosebit de spectaculoasă. În cetate, am avut parte de cea mai interesantă experienţă oenologică (dacă-mi este permis acest termen). Într-o pivniţă veche de secole, un călugăr franciscan (nu era un călugăr adevărat, dar merită apreciată atmosfera mistică creată de acesta) te lsă să-ţi îmbuteliezi vinul: tu alegi butelia, îi pui dopul de plută ales de tine, o ceruieşti, îi pui sigiliu adevărat şi pe deasupra primeşti şi un certificat ce atestă absolvirea minicursului de îmbuteliere a vinului. Totul la preţul de 17 euro, extrem de mare dacă te gândeşti la cei 750 ml de vin, dar care merită, prin prisma experienţei unice în felul ei.

Maribor

Maribor, capitală culturală europeană în 2012, alături de Guimaraes din Portugalia (un alt oraş superb) este un oraş cu totul deosebit. Situat pe malul râului Drava, are un centru istoric de toată frumuseţea. Maribor se poate mândri cu o superbă catedrală gotică din secolul XII, cu sediul Primăriei în stil renascentist, sau cu nu mai puţin celebrul castel. Situat la poalele munţilor Pohorje, oraşul beneficiază de o infrastructură foarte bună pentru practicarea sporturilor de iarnă: pârtii de schi, patinoare.
Zona veche a oraşului, Lent, impresionează prin clădirile vechi de sute de ani, prin piaţa Grajki sau prin via veche de 400 de ani, intrată în cartea recordurilor ca fiind cea mai veche vie din lume. 7

 

Comenteaza