Floreşti, comuna invadată de şobolani: “Maşina s-o aprins din cauză că o ros şobolanii firele”

Floreşti, comuna invadată de şobolani: “Maşina s-o aprins din cauză că o ros şobolanii firele”
Şobolanii şi şoarecii terorizează floreştenii. Vieţuitoarele mişună într-un ritm alert printre blocuri, maşini şi containere, fapt care îi îngrozeşte pe locuitori.

La doar câţiva kilometri depărtare de municipiul Cluj-Napoca, şobolanii au pus stăpânire pe cea mai mare comună din Româmia.

Panica s-a instalat în zona străzii Eroilor şi a construcţiilor dinspre Cetatea Fetei din Floreşti, odată cu venirea toamnei. Locuitorii precizează că problema şobolanilor este una mai veche în comună şi că s-au confruntat şi anii trecuţi cu astfel de situaţii, însă, în acest an, totul a luat amploare şi spaima i-a cuprins pe floreşteni.

"Cu şobolanii sunt probleme foarte mari aici. Intră peste tot, oriunde ai tu o magazie sau ceva. La gunoi e cea mai mare problemă: spre exemplu, eu când vreau să mă duc să îl arunc, îl arunc de la 10 metri distanţă, ca să nu dau de ei, că mi-e groază. Nu îţi poţi închipui cât de mulţi pot fi. Dacă dumneavoastră mergeţi de aici până jos să vedeţi găurile câte îs, e ceva ieşit din comun. Cum să fie atâta de mulţi când propritarii şi blocurile sunt la doar câţiva metri distanţă?", menţionează un locuitor.

"E plin de şobolani. Eu stau în al doilea bloc, la colţul blocului se caţără şi am stat cu mătura să îi împing, mi-am rupt mătura efectiv ca să nu îmi intre în casă. Sunt foarte mulţi în zonă, stau la conteinere, dar vin şi spre blocuri", se plânge o tânără.

Deşi în principal îşi fac cuiburi în zona containerelor şi a şanţurilor, şobolanii mişună şi pe sub capotele maşinilor. Asta pare a fi una dintre principalele griji ale locatarilor din zonă, care se tem că vor rămâne cu autoturismele defecte, întrucât şobolanii au început să roadă cablurile.

"Mie mi-o mâncat din maşină, mi-o ros cartea, chibritele, fişele, seminţele. M-am şi speriat să nu fie grav. La un vecin de aici i s-o aprins şi maşina. Mergea bine, nu avea nimic şi când o pornit-o să plece s-o aprins din cauză că i-o ros şobolanii firele. Le fel au păţit şi alţi vecini. Peste tot îi plin de ei aici. O mai fost probleme şi anii trecuţi, da nu chiar cum e acuma. Acuma e pericol public, se urcă pe conteinere, se urcă pe pereţi, se urcă în pod", a menţionat un locuitor din zonă.

"Eu stau mai în capăt pe alee, unde nu prea sunt. Problema e aici înspre tomberoane şi am văzut mulţi morţi. Mai nou am înţeles că intră şi în maşini, ceea ce e foarte grav. Am auzit câţiva vecini că s-au plâns", adaugă o femeie.

În acest an, deratizarea a fost făcută în primăvară. Însă invazia rozătoarelor în luna noiembrie a forţat autorităţile din Floreşti să ia măsurile de urgenţă impuse în acest caz şi au pornit o nouă acţiune de deratizare.

"Deratizarea a început de două săptămâni pe domeniul public, în zona respectivă unde a fost sesizat acel aflux de şobolani. De atunci nu am mai avut sesizări din partea locuitorilor, deci bănuim că nu au mai existat probleme", a declarat Horia Şulea, primarul comunei Floreşti.

Totodată, edilul a menţionat că zonele în care s-a acţionat au fost marcate corespunzător, privind normele care trebuie respectate de oameni în timpul acestor proceduri. "Am afişat fluturaşi informatori pentru ca oamenii să ştie. De asemenea, revin cu un apel la asociaţiile de locatari, la administratori, să facă deratizări la ghene şi spaţiile comune", a adăugat Şulea.

Oamenii din comună sunt de părere că ar trebui acordată o mai mare atenţie containerelor şi pubelelor de gunoi, principalele focare de infecţie şi principala "atracţie" a rozătoarelor.

"Deratizare s-o făcut. Problema e alta. Poţi să faţi deratizarea lui peşte, câtă vreme nu se elimină conteinere astea, uite aici trec şobolanii pe lângă noi. Primăria o zis că o aruncat otravă să-i omoare. O altă problemă e că în apropiere sunt şi terenuri agricole pe care se cultivă, la care se adună şoareci, şobolani şi strică tot. Dacă staţi câteva minute lângă conteiner, mare mirare să nu apară şobolanii să îşi caute de mâncare. Primăria o făcut ce îi de făcut, mai mult nu pot face nici ei, deci trebuie să se elimine focarele şi găsită o soluţie", consideră un cetăţean.

Totodată, specialiştii trag un semnal de alarmă cu privire la bolile care ar putea fi transmise de către şobolani. Printre principalele boli care pot fi transmise de oameni se numără simptome de febră, infecţii, hepatită, meningită, leptospiroză (microbul pătrunde în organism prin piele, prin mucoasele nazale sau oculare), afecţiuni renale deosebit de grave sau chiar deces.

Comenteaza