Legătura dintre poezie şi teatru, posibilă temă a viitoarelor ediţii ale „Întâlnirilor de la Cluj”

Legătura dintre poezie şi teatru, posibilă temă a viitoarelor ediţii ale „Întâlnirilor de la Cluj”
Legătura dintre poezie şi teatru ar putea reprezenta una din direcţiile de dezvoltare ale festivalului „Întâlnirile internaţionale de la Cluj”, care se desfăşoară, în premieră, între 7-9 octombrie, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca.

În viitor "Întâlnirile Internaţionale de la Cluj" s-ar putea concentra pe „comunicarea între poezie şi teatru, această combinaţie care poată părea nenaturală, dar care este naturală", a susţinut poetul Sebastian Reichman, participant la masa rotundă organizată astăzi în cadrul evenimentului.

Opinia poetului a fost împărtăşită şi de alţi participanţi la masa rotundă, între care şi de Miruna Runcan, profesor universitar la Facultatea de Teatru şi Film a UBB. Criticul de teatru a trecut în revistă principalele trei propuneri făcute de participanţii la masa rotundă, cu privire la dezvoltarea viitoare a festivalului. Acestea vizează concentrarea evenimentului pe întâlnirile „de tip ateliere deschise", între regizori şi actori, privirea festivalului prin prisma dimensiunii de cercetare, teoretică şi istorică, respectiv centrarea evenimentului pe legătura dintre poezie şi teatru.

„Dintre propunerile făcute, voi fi avocatul celei de-a treia. O întâlnire care să recupereze condiţia fundamental poetică a teatrului - nu este o contradicţie între poezie şi teatru - este ceva care nu s-a mai făcut, atât de des, nici în România, nici în altă parte", a precizat Miruna Runcan.

Prima ediţie a „Întâlnirilor internaţionale de la Cluj" este dedicată poetului, prozatorului şi dramaturgului suprarealist român Gellu Naum şi se desfăşoară de vineri până duminică la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca.

 

 

Comenteaza