Mechel datorează jumătate de milion de lei Primăriei Câmpia Turzii VIDEO

Mechel datorează jumătate de milion de lei Primăriei Câmpia Turzii VIDEO
Datoria fabricii Mechel la bugetul local ajunge la 500.000 de lei, susţine viceprimarul din Câmpia Turzii, Ioan Moldovan (PDL).

"Impozitul pe care Mechel îl achita anual primăriei este unul substanţial, având în vedere că fabrica se întinde pe o suprafaţă de peste 100 ha pentru care se plăteşte impozit de zonă centrală, cel mai ridicat din localitate", a declarat Ioan Moldovan. 

Viceprimarul spune că instituţia este dispusă să negocieze reducerea impozitului şi trecerea a jumătate din suprafaţa combinatului într-o zonă mai slab cotată: "Jumătate din teren a fost dezafectat şi jumătate din combinat este neproductiv. Pentru acest teren am putea accepta reducerea taxelor".

În schimb instituţia nu va accepta în niciun fel diminuarea impozitului pentru întreaga suprafaţă a fabricii. "Mechel se află într-o zonă centrală, pe un drum naţional, condiţie pentru care un teren este cotat atât de sus", a mai spus Moldovan. Mechel a anunţat ieri seară că ar putea disponibiliza 800 dintre cei 1.900 de angajaţi pe care îi are din lipsă de comenzi.

Notificarea ar putea fi retrasă dacă negocierile Mechel cu statul român se vor concretiza în sensul în care compania este dispusă să trimită în şomaj tehnic salariaţii în loc de şomaj, numai dacă autorităţile acceptă ca în această perioadă fabrica să nu achite contribuţiile la bugetul de stat ale salariaţilor.

"E un şoc pentru noi. Un număr aşa mare de şomeri ar fi greu de absorbit pe piaţa muncii din zonă", a spus Moldovan.

 

 

Comenteaza