Medicii şi asistenţii medicali de la Spitalul de Recuperare, instruiţi pe fonduri europene

Medicii şi asistenţii medicali de la Spitalul de Recuperare, instruiţi pe fonduri europene
8 550 de angajaţi ai Spitalului Clinic de Recuperare Cluj şi ai Spitalului de Urgenţă din Târgu Mureş au beneficiat de cursuri de formare profesională finanţate din fonduri europene.

Cursurile pentru medici, asistenţi medicali, dar şi personal auxiliar din cele două unităţi medicale au fost oferite prin intermediul proiectului „Educaţie Medicală Continuă" (EMC) implementat de RSC Consulting în parteneriat cu Spitalul Clinic de Recuperare (SCR) Cluj şi Spitalul de Urgenţă din Târgu Mureş. Valoarea proiectului care a avut o durată de doi ani şi care se va încheia la sfârşitul acestui luni a fost de 800.000 de euro, bani din fonduri europene. Din cei 550 de participanţi la proiect, 251 sunt angajaţi ai SCR Cluj.

"Prin cursurile oferite de RSC Consulting, aplicantul pentru acest proiect, ne-am propus să dezvoltăm competenţe profesionale complementare actului medical pentru un număr de 419 persoane, angajaţi la cele două spitale, din categoria medici, asistente medicale şi personal auxialiar. În cele 27 de luni de implementare au beneficiat de activităţile acestui proiect un număr de 550 de persoane din cele două spitale", a declarat Steluţa Racolţa, managerul proiectului EMC. Personalul medical a participat la mai multe cursuri de instruire. "Au fost concepute pachete de formare profesională diferenţiate pe categorii de personal. Au fost pachete de cursuri specifice medicilor din top managementul spitalului, respectiv pachete specifice şefilor de secţii, asistentelor medicale şi personalului auxiliar, infirmiere, îngrijitoare sau personalului administrativ", a explicat Racolţa. La proiect au participat 182 de medici şi 243 de asistente medicale din cele două unităţi spitaliceşti. "Au fost organizate 153 de sesiuni de curs, din care 61 s-au desfăşurat la Cluj-Napoca şi 92 la Târgu Mureş. Ne-am propus, prin intermediul proiectului să atingem şi obiective orizontale care privesc egalitatea de şanse. Ne-am propus ca un număr de 70 de persoane din grupul ţintă să fie femei, iar la finalul proiectului am avut 80 de femei care au beneficiat de activităţi. Un alt obiectiv a fost dezvoltarea durabilă şi a fost atins prin faptul că s-au realizat cursuri de managementul deşeurilor periculoase, cursuri pe sistemul managementul calităţi sau inspectori pe sănătatea şi securitatea în muncă", a explicat managerul de proiect. Participanţii la cursuri au obţinut 3.422 de certificate de participare, din care peste 2.000 de certificate sunt recunoscute de Ministerul Muncii fiind emise de Consiliul Naţional de Formare a Adulţilor.

"Toate cursurile au fost purtătoare de credite de educaţie medicală continuă. În această manieră asistentele medicale au beneficiat de credite de formare continuă care sunt necesare pentru validarea liberei practici. Personalul medical nu a mai fost nevoit să scoată bani din buzunar pentru a plăti cursurile aducătoare de credite", a completat Racolţa, care a explicat că societatea pe care o conduce a fost acreditată de Colegiul Medicilor şi de Ordinul Moaşelor şi Asistenţilor Medicali pentru a oferi acest gen de cursuri.

Medicii şi asistenţii medicali clujeni au participat la cursuri privind managementul în sănătate, leadership, legislaţia spitalelor, etică şi deontologie, managementul deşeurilor periculoase, sistemul de management al calităţii, utilizare aparatură-tehnologie medicală, inspector resurse umane, manager de proiect, comunicare în limba oficială, inspector de securitatea şi sănătatea muncii, comunicare în limba engleză, lucrul în echipă, organizarea locului de muncă, munca orientată spre pacient, resuscitare cardio-respiratorie şi cerebrală, dar şi cursuri de competenţe informatice. " Este poate unul dintre cele mai importante şi mai frumoase proiecte care se pot derula în sistemul sanitar şi asta pentru că aduce beneficii la toate nivelurile: la nivelul staff-ului, a personalului, medical, chiar la nivelul actului medical, deci a pacientului", a declarat Sanda Patrichi, managerul SCR Cluj.

 

Comenteaza