Ministrul Sănătăţii la Cluj: românii nu se înghesuie să ocupe posturile de medici

Ministrul Sănătăţii la Cluj: românii nu se înghesuie să ocupe posturile de medici
Românii nu se înghesuie să ocupe posturile de medici. Specialităţi căutate, cum ar fi terapia intensivă, rămân vacante, spune la Cluj ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli.

"Am scos la concurs 3.000 de locuri şi 800 de posturi, s-au prezentat 5.000 de candidaţi pentru locuri şi doar 600 pentru posturi, în ţară. Au rămas 200 de locuri nesolicitate. Şi e vorba tocmai de specialităţile importante şi deficitare,cum ar fi terapia de urgenţă.Trebuie să ne punem nişte semne de întrebare", a spus Ritli, în amfiteatrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF). Acesta adaugă că a constatat că, în ultima vreme, exigenţele la organizarea rezidenţiatului au scăzut. De altfel, examenul va fi organizat în acest an, pentru prima dată, în regim descentralizat - în şase centre din ţară, inclusiv din Cluj-Napoca. La concurs s-au înscris 5.030 absolvenţi ai universităţilor de profil din ţară, care concurează în total pe 3.810 locuri şi posturi.

În acest an cei care s-au înscris la rezidenţiat au la dispoziţie un manual care centralizează bibliografia, pentru prima dată în România, după cum spune rectorul UMF Cluj, Constantin Ciuce. "Am tipărit 6.000 de exemplare din anuar, distribuite egal în cele şase universităţi. Dacă tirajul va fi epuizat, în baza cererilor universităţilor va fi retipărită", a spus el. Manualul costă 200 de lei şi reprezintă bibliografia unică pentru accesul în rezidenţiat, începând din acest an. "Este un instrument esenţial pentru studenţii la medicină şi cuprinde noţiuni fundamentale din specialităţi diferite. Avantajul grupării bibliografiei într-un singur volum este incontestabil şi reprezintă o schimbare majoră pentru ceea ce înseamnă accesul în rezidenţiat", arată reprezentanţii UMF.

Rectorul UMF Iaşi, prezent şi el la Cluj, spune că medicii pleacă din ţară din cauză că nu primesc ceea ce caută. "Ei vor respect din partea societăţii, retribuţie corespunzătoare şi un program de muncă decent în condiţii decente. Dar primeşte muncă epuizantă, oprobriu public, transferarea responsabilităţii decidenţilor publici şi, în ultimul timp, ia un paşaport ca să meargă într-o ţară normală, unde este respectat", a spus rectorul UMF, Vasile Astărăstoaie.

"Apariţia unei astfel de lucrări, deosebit de importantă, e foarte valoroasă. A fost o muncă imensă", a conchis Ciuce.

Comenteaza