O săptămână de proteste la Mechel

O săptămână de proteste la Mechel
Angajaţii Mechel Câmpia Turzii vor picheta combinatul timp de cinci zile, în intervalul orar 10-12. Protestatarii sunt nemulţumiţi de intenţia acţionarului majoritar de a închide unitatea.

"Protestele se desfăşoară la sediul central şi doresc să atragă atenţia asupra faptului că la
Câmpia Turzii, zonă monoindustrială, peste 25.000 de locuitori, care erau legaţi într-un fel sau
altul de activitatea combinatului, riscă să rămână fără niciun venit", se arată într-un comunicat remis presei.

La protestul de astăzi a participat şi deputatul clujean Mircia Giurgiu, care îi solicită primului ministru, Victor Ponta, să declare municipiul Câmpia Turzii zonă defavorizată.

În urmă cu circa două săptămâni, câteva sute de angajaţi combinatului metalurgic din Câmpia Turzii au ieşit în stradă, într-un miting amplu de protest împotriva deciziei grupului rus Mechel de a închide fabrica. Protestatarii au pornit în marş de la poarta fabricii până în centrul oraşului, înarmaţi cu pancarte pe care au scris "No job, No Money, No Problem", "Salvaţi metalurgia românească!", "Vrem locuri de muncă, nu locuri de veci!" sau "Vrem guverne implicate, nu guverne surogate!".

La miting au fost prezenţi şi preşedinţii mai multor confederaţii sindicale - Bogdan Hossu, preşedintele confederaţiei Cartel Alfa, şi Mircea Scântei, preşedintele federaţiei Metarom din siderurgie, dar şi parlamentarii Alexandru Cordoş (PSD) şi Mircia Giurgiu (independent), ultimul precizând că se află la marş în calitate de sindicalist.

Grupul siderurgic Mechel a anunţat că va disponibiliza încă 800 de angajaţi ai combinatului din Câmpia Turzii până la sfârşitul acestui an, urmând ca în fabrică să muncească doar 280 de salariaţi, într-o singură secţie ce va fi subordonată unui alt combinat din grup, Ductil Steel Buzău. Tehnic, astfel, Mechel Câmpia Turzii va fi închisă, în ciuda eforturilor autorităţilor de a încerca ameliorarea situaţiei.

Mechel a intrat pe piaţa din România în 2002 şi mai deţine în ţară combinatele Mechel Târgovişte, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila, Mechel Reparaţii Târgovişte şi Ductil Steel Oţelu Roşu. Mechel susţine pe site-ul companiei că a investit până acum 24 de milioane de euro în fosta Industria Sârmei.

 

 

Comenteaza