Video O șoferiță alcoolizată din Cluj a distrus două mașini. Show la etilotest

O șoferiță alcoolizată din Cluj a distrus două mașini. Show la etilotest

Trei conducători auto au reușit să ferească o șoferiță turmentată din Cluj care a intrat pe contrasens, însă al patrulea nu a mai reușit să evite impactul. Mai mult decât atât, aceasta a încercat să păcălească etilotestul, prefăcându-se că doar suflă.

Conducătoarea auto s-a urcat în stare de ebrietate, marți seara, la volanul unui Audi A4, înmatriculat în Austria, şi a provocat un accident rutier pe Drumul Național nr. 1, în comuna Oşorhei, conform Bihor Online. Incidentul, care din fericire a fost fără victime, a fost anunţat pe numărul de urgenţă 112, la ora 23:20.

"Poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene s-au deplasat cu operativitate la faţa locului şi au identificat persoana bănuită că ar fi condus autoturismul implicat în evenimentul rutier ca fiind o femeie de 36 de ani, din localitatea Floreşti, judeţul Cluj.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că aceasta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat", a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor, comisarul Alina Dinu.

Aventurile şoferiţei au fost filmate de un martor aflat într-o altă maşină, iar cele patru înregistrări video au fost încărcate în rețeaua de socializare Facebook.

În prima înregistrare se vede cum bolidul condus de şoferiţă se "împleticeşte" pe şosea și loveşte o mașină Dacia Duster, iar în următoarele trei este prezentat spectacolul oferit de femeie care încearcă să păcălească etilotestul, prefăcându-se doar că suflă.

Pe filmare se poate observa cum șoferii a trei autoturisme evită impactul în ultimul moment, ieșind în afara carosabilului. Venit din spate, șoferul din Dacia nu a mai reușit să evite coliziunea. Șoferița s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.

Comenteaza