Pensionare cu doi ani mai devreme pentru clujenii din încă 3 localităţi

Pensionare cu doi ani mai devreme pentru clujenii din încă 3 localităţi
| Foto: Facebook

Clujenii din încā trei localităţi se pot pensiona mai devreme. Iniţiativa aparţine deputatului de Cluj Sorin Moldovan. 

 

Cu 245 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 15 abțineri, Camera Deputaţilor a adoptat astăzi proiectul de lege care aduce modificări sistemului unitar de pensii publice în sensul că dă posibilitatea persoanelor care au locuit cel puțin 30 de ani în zone afectate de poluare remanentă să se pensioneze cu 2 ani mai devreme.

În urma amendamentului depus, în comisia de specialitate, locuitorii comunelor Aghireșu, Iara și Căpușu Mare vor avea posibilitatea să se pensioneze cu 2 ani mai devreme dacă îndeplinesc condițiile legii nr. 263/2010.

Camera Deputaților este camera decizională. Proiectul merge spre promulgare la Președintele României.

 

Etichete
Comenteaza