Poliţiştii clujeni au făcut o captură "cu greutate"

Poliţiştii clujeni au făcut o captură
În urma unui control în trafic, poliţiştii au efectuat o captură cu greutate, confiscând mai multe bovine transportate cu documente care nu atestau starea de fapt reală.

Marţi, în jurul orei 18:30, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au oprit pentru control, pe raza localităţii Luna de Sus, o autoutilitară cu care se transportau opt bovine.

Sprijiniţi de un medic din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare Cluj, au constatat neconcordanţe între situaţia de drept, ce era consemnată în documentele de însoţire, şi starea de fapt, respectiv numărul real de animale transportate, drept urmare, şoferul a fost amendat, iar animalele transportate ilegal a fost confiscată.

"Conducătorul auto, un bărbat de 54 de ani, din comuna Apahida, a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 720 lei, iar bovinele au fost ridicate în vederea continuării verificărilor, conform prevederilor H.G. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj.

 

Comenteaza