Video Prințul Charles i-a felicitat pe voluntarii clujeni

Prințul Charles i-a felicitat pe voluntarii clujeni

Proiectul Ambulanţa pentru Monumente, susţinut de prinţul Charles, se numără printre câştigătorii premiilor europene pentru patrimoniu, la categoria Educaţie, Formare şi Conştientizare. Proiectul este derulat în judeţele Cluj, Alba, Braşov, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Sibiu.

Prinţul de Wales i-a felicitat printr-un mesaj video pe voluntarii români implicaţi, conform Digi 24. „Doresc doar să vă spun cât de plin de admiraţie sunt pentru ce aţi făcut în ultimii ani pentru a salva atât de multe dintre monumentele frumoase, dar grav ameninţate din ţara voastră.

Este o realizare remarcabilă şi nu e deloc surprinzător să aud că devotamentul vostru a fost recunoscut de ‘Europa Nostra’ şi că aţi câştigat un premiu pentru toată munca voastră plină de inspiraţie pentru alţii. Ca o recunoaştere a acestui fapt, am dorit în mod deosebit să vă transmit cele mai calde felicitări şi să vă spun cât de mândru sunt de tot ceea ce faceţi.

Mă rog din tot sufletul ca voi şi toţi românii să reuşiţi cumva să supravieţuiţi acestor vremuri dificile şi acestui virus teribil şi că, odată ce norul de acum va fi trecut, să putem cu toţii să ne întoarcem la vremuri mai fericite şi mai însorite – poate, nu se ştie niciodată - înţelegând mai bine importanţa de a lucra în armonie cu Natura şi de a redescoperi înţelepciunea şi cunoştinţele străvechi pe care voi le folosiţi cu atâta eficienţă în toate eforturile voastre de a contribui la conservarea frumuseţii unice a satelor şi a pădurilor României”, a încheiat prinţul Charles.

Comisia Europeană și Europa Nostra au anunțat câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu 2020. Cea mai înaltă onoare a Europei în domeniul patrimoniului merge către 21 de inițiative exemplare din 15 țări europene. Printre câștigătorii de anul acesta se află și Ambulanța pentru Monumente (România), proiect laureat la categoria educație, formare și conștientizare.

„Criza COVID-19 a evidențiat cât de necesare sunt cultura și patrimoniul cultural pentru oamenii și comunitățile din Europa. Într-un moment în care sute de milioane de europeni sunt separați fizic, patrimoniul nostru cultural continuă mai mult ca oricând să ne aducă împreună” spune Mariya Gabriel, comisarul european pentru Inovație, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret.

”Patrimoniul nostru comun și custozii acestuia pot contribui în nenumărate moduri: de la accesibilizarea conținutului cultural, prin soluții digitale creative, până la realizarea unor lucrări concrete de restaurare și reabilitare ca act de renaștere socială și economică pentru orașele și satele noastre” afirmă Hermann Parzinger, președinte Executiv al Europa Nostra.

Câștigătorii au fost selectați de jurii independente compuse din experți de patrimoniu din întreaga Europă, după o evaluare atentă a candidaturilor depuse de organizații și persoane din 30 de țări europene.

Comenteaza