Protest de amploare în centrul Clujului FOTO / VIDEO

Protest de amploare în centrul Clujului FOTO / VIDEO
Un nou protest de amploare, pentru protejarea localităţii şi a patrimoniului natural de la Roşia Montană a avut loc duminică după-amiază în centrul Clujului. Peste 6.000 de persoane au luat parte la marşul care a străbătut centrul Clujului.

Mici şi mari, cu preponderenţă tineri, dar şi numeroase familii, însoţitea adesea de copii, au participat duminică după-masă la un marş de solidaritate cu Roşia Montană organizat în centrul municipiului Cluj-Napoca.

Mii de persoane s-au adunat duminică după-masă în Piaţa Unirii. Participanţii au purtat obişnuitele pancarte cu sloganuri precum "Vrem natură, nu cianură", "Băsescu, RMGC, aceeaşi mizerie", "Jos Guvernul", dar şi "Iubesc natura, nu cianura", sau "Gândesc, deci nu cred reclamele RMGC". Mai multe persoane au luat cuvântul pentru a întări sentimentul de solidaritate al protestatarilor şi a manifesta poziţia fermă a acestora, împotriva proiectului de exploatare, prin intermediul cianurii, a aurului de la Roşia Montană.

Preţ de câteva zeci de minute oamenii au stat adunaţi în Piaţă, scandând "Uniţi salvăm Roşia Montană", "Vrem natură nu cianură", respectiv cântând "Lăsaţi aurul în munţi, îi şade bine aşa".

Protestatarii au luat apoi drumul Bulevardul Regele Ferdinand, după care s-au îndreptat spre Piaţa Mihai Viteazu. Potrivit jandarmilor numărul participanţilor depăşeşte 6.000 de oameni.

Marşul a fost unul paşnic pe traseu participanţii scandând, purtând pancarte cu diferite inscripţii, unii dintre ei agitând obiecte zgomotoaase, iar alţii apelând la fluiere. Manifestanţii i-au invitat şi pe alţii să li se alăture: "Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!".

Din Piaţa Mihai Viteazu coloana s-a deplasat spre Piaţa Avram Iancu, după care au luat calea Bulevardului 21 Decembrie.

Amintim, acţiuni de protest împotriva proiectului minier de la Roşia Montană au avut loc pe parcursul întregii săptămâni, atât la Cluj, cât şi în capitală. Protestatarii speră că Parlamentul va respinge proiectul de lege transmis de Guvern, care permite exploatarea respectivă şi solicită desfiinţarea legii respective. De altfel "Nu corporaţia face legislaţia" a fost una din scandările cel mai frecvent rostite,

 

 

Comenteaza