Psihologii clujeni îi învaţă pe astronauţi să aibă emoţii pozitive

Psihologii clujeni îi învaţă pe astronauţi să aibă emoţii pozitive
Psihologii clujeni au iniţiat un proiect de pregătire pentru astronauţi.

Astronauţii care vor zbura în viitor pe Marte vor fi ajutaţi de psihologii de la Facultatea de Psihologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) Cluj.

Psihologii din Cluj au demarat două proiecte împreună cu un grup de cercetători din Spania prin care îi vor ajuta pe astronauţi să îşi controleze emoţiile şi să fie mai perfomanţi în activităţile pe care le desfăşoară şi să treacă mai uşor peste senzaţiile de greaţă şi de oboseală din timpul zborurilor spaţiale.

"Vrem să folosim expertiza noastră în psihologie şi în tehnologiile virtuale pentru a optimiza factorul uman implicat în zborurile spaţiale", a declarat Daniel David, preşedintele Institutului Internaţional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mintală Aplicată din cadrul UBB.

„Am început două proiecte mai mici în acest domeniu împreună cu o echipă din Spania, care a făcut parte din proiectul MARS 500, derulat de Uniunea Europeană, China şi Rusia între 2007 şi 2011 şi al cărui scop principal atunci era să controleze emoţiile negative şi să dezvolte emoţiile pozitive în cazul astronauţilor care vor zbura pe Marte ştiind că, dacă astronauţii experimentează emoţii pozitive, ei sunt mai performanţi în sarcinile pe care trebuie să le facă".

Comenteaza