Uber are voie să funcţioneze în Cluj, a decis Curtea de Apel. Taximetriştii continuă lupta şi se gândesc să iasă în stradă

Uber are voie să funcţioneze în Cluj, a decis Curtea de Apel. Taximetriştii continuă lupta şi se gândesc să iasă în stradă
Curtea de Apel Cluj a suspendat decizia Tribunalului Cluj, prin care se interzicea funcționarea Uber în Cluj-Napoca cel până la soluţionarea procesului de concurenţă neloială intentat de Asociaţia de Monitorizare Taxi Transilvania (AMTT).

Ordonanța președințială, din 16 noiembrie 2016, a fost suspendată provizoriu până la soluționarea altei cereri de suspendare, care se va judeca în 5 decembrie 2016.

"Suspendare provizorie a executării cerere de suspendare provizorie a executării O.P. nr.2268/2016 din dos.999/1285/2016 - art.450 alin.5 C.pr.civ", au dispus judecătorii de la Curtea de Apel Cluj, joi, 24 noiembrie 2016.

Reprezentanţii Uber punctează că recomandările Comisiei Europene spun clar că serviciile ca Uber trebuie încurajate şi reglementate, nu interzise.

"E un prim pas care ne bucură. Vom continua să ne susţinem argumentele. Uber e un serviciu iubit de consumatori pentru ca oferă calitate, transparenţă şi siguranţă sporită, datorita tehnologiei. Pentru noi, nu este o luptă împotriva taxi, cu cât mai multe opţiuni, cu atât mai bine, iar taxiurile vor avea mereu un rol imporant în dinamica unui oraş. Noi susţinem dreptul consumatorilor de a alege. Oraşele s-au dezvoltat, dar opţiunile au rămas aceleaşi, oamenii au nevoie de mai multe alternative, este loc pentru toata lumea", a precizat Uber România.

De cealaltă parte, Asociația Taximetristilor Cluj aşteaptă motivarea deciziei Curţii de Apel şi nu renunţă la lupta anti-Uber. 

"Trebuie doar ca toată lumea să inţeleagă faptul că decizia de joi nu schimbă cu nimic demersurile noastre, urmând ca în data de 5 decembrie să avem apelul la ordonanţa prezidenţială de suspendare a serviciului Uber. Cele întâmplate joi ne arată, aşa cum ştiam sau trebuia să ştim, că nu e o luptă uşoară, că nu poate totul să meargă bine, şi că avem nevoie să fim uniţi. Legat de cei care se gândesc la ieşirea în stradă, să ştiţi că şi această soluţie e luată în calcul, doar că această ultimă soluţie trebuie luată în momentul cel mai oportun".

Amintim că aplicația Uber a devenit disponibilă în Cluj-Napoca în data de 4 august, moment ce a coincis cu debutul celei de a doua ediţii a festivalului de muzică Untold (cu 300.000 de participanţi, n. red.). În această perioadă a izbucnit şi primul scandal între taximetriştii clujeni şi şoferii Uber. Patru șoferi parteneri ai companiei au fost amendați cu câte 25.000 de lei pentru efectuarea de transport public de persoane în regim de taxi fără autorizație.

Taximetriștii profesioniști și autoritățile susțin că aplicația generează concurență neloială, întrucât șoferii Uber nu sunt obligați să se conformeze legilor de profil, nu trebuie să plătească taxe specifice taximetriei și nici nu li se cere vreo licență. De asemenea, tarifele practicate de Uber sunt mai mici decât cele ale firmelor de taximetrie.

Cluj-Napoca a fost al doilea oraş din România, după Bucureşti (februarie 2015), în care funcţionează aplicaţia Uber. În prezent este disponibilă şi în Braşov şi Timişoara.

Comenteaza